Connect with us

Eveniment

8 August – Ziua internaţională a pisicii

Publicat

Publicitate

Ziua internaţională a pisicii este celebrată în fiecare an la 8 august, după ce Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare – IFAW) şi alte grupuri care militează pentru drepturile animalelor au hotărât să dedice o zi din an pisicii.

Astfel, Ziua internaţională a pisicii a fost marcată anual începând din 2002, scopul ei fiind creşterea gradului de conştientizare a oamenilor faţă de nevoile pisicilor şi faţă de lupta împotriva neglijării şi abuzurilor comise asupra acestora.

Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor este o organizaţie globală non-profit pentru protecţia animalelor, iar viziunea acesteia este o lume în care animalele sunt respectate şi protejate. Înfiinţată în 1969, IFAW are în prezent birouri în 15 ţări şi derulează proiecte în peste 40 de ţări, potrivit https://www.ifaw.org. Din 1969, IFAW a oferit asistenţă practică şi protecţie animalelor aflate în nevoie.

Începând din anul 2020, organizaţia International Cat Care a avut iniţiativa stabilirii unei teme pentru această zi. Tema aleasă de International Cat Care pentru 2022 este „Cat friendly resources”, potrivit site-ului organizaţiei, https://icatcare.org/international-cat-day/. Organizaţia International Cat Care doreşte astfel să îi ajute pe oameni să se asigure că oferă pisicilor resursele esenţiale de care au nevoie pentru a rămâne sănătoase din punct de vedere fizic şi psihic, într-un mod prietenos pentru ele.

International Cat Care este o organizaţie caritabilă pentru bunăstarea animalelor, preocupată de îmbunătăţirea vieţii tuturor pisicilor, de pretutindeni. Aceasta a luat fiinţă din iniţiativa unui grup de iubitori de pisici foarte pasionaţi, condus de Joan Judd, care a decis să facă ceva cu privire la lipsa de informaţii, resimţită dramatic, despre sănătatea şi bunăstarea pisicilor, potrivit https://icatcare.org/international-cat-day/.

În anii 20 ai secolului trecut nu se cunoştea aproape nimic concret despre bolile pisicilor. Dacă simptomele erau mai grave totul era atribuit unei indispoziţii sau otrăvirii. Medicamentele pentru câini erau administrate pisicilor iar rezultatele erau dezastruoase. Medicii veterinari interesaţi în afecţiunile pisicilor nu erau uşor de găsit. Medicina felină era foarte neglijată şi se efectuau puţine cercetări. La acea vreme, pisicile mureau din cauza bolilor infecţioase, erau tratate ca nişte câini de talie mică de către veterinari, iar calitatea crescătoriilor şi a serviciilor de salvare era foarte proastă. În ultimii 60 de ani, organizaţia International Cat Care a contestat aceste atitudini faţă de pisici şi a militat pentru o îngrijire mai bună a acestora la toate nivelurile, se menţionează pe site-ul https://icatcare.org/international-cat-day/.

Publicitate

La mijlocul anilor 50, iubitorii de pisici şi crescătoarea de pisici Joan Judd au decis că trebuie făcut ceva în scopul îmbunătăţirii îngrijirii pisicilor. Joan Judd considera că trebuie puse bazele unei organizaţii care să se ocupe de îngrijirea felinelor şi care, totodată, să constituie o platformă pentru schimbul de informaţii şi studii medicale veterinare. Astfel, în 1958, ea a fondat un birou de consiliere în problemele felinelor (Feline Advisory Bureau – FAB), iar mai târziu, în 2013, acesta a fost redenumit International Cat Care.

În prezent această organizaţie caritabilă este formată dintr-un personal profesionist de 22 de membri, care se ocupă de dezvoltarea şi diseminarea cunoştinţelor despre pisici către veterinari, crescători, proprietari şi orice altă persoană interesată. Milioane de proprietari de pisici accesează informaţii online de pe icatcare.org, iar veterinari şi asistenţi din întreaga lume folosesc instruirea şi resursele organizaţiei pentru a îmbunătăţi îngrijirea pisicilor. În acest fel, se estimează că această organizaţie caritabilă influenţează anual viaţa a peste 25 de milioane de pisici din întreaga lume. Fie că este vorba despre progresele medicinei veterinare feline sau de îmbunătăţirea cunoştinţelor proprietarilor de pisici, ridicarea standardelor crescătoriilor de pisici, oferirea de sfaturi legate de reproducere, campanii pentru medicamente care sunt mai uşor de dat pisicilor, sau clinici veterinare mai prietenoase cu pisicile, International Cat Care a contribuit la îmbunătăţirea standardelor de cunoaştere şi tratament pentru sănătatea şi bunăstarea pisicilor.

Venerate, spre exemplu, în Egiptul antic, după cum dovedesc azi colecţiile de mumii şi statuete, în Evul Mediu pisicile au căzut, adesea, în dizgraţia oamenilor, fiind considerate ”slujitoare ale diavolului”, iar în unele ţări le erau atribuite puteri magice şi, uneori, chiar malefice. Unele civilizaţii au privit pisica ca pe un simbol religios, venerând-o ca atare. Cele ”nouă vieţi” legendare ale pisicilor reprezintă o fantezie care se datorează poate faptului că aceste animale remarcabile pot îndura multe maltratări şi totuşi supravieţuiesc, se arată în lucrarea ”Ghid felin”, autori dr. Filea Ioan Ivana şi dr. Simona Filea Ivana (Editura Ceres, Bucureşti, 1993).

În prezent, în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute (”Siameză”, ”Abysiniană”, ”Albastru de Rusia”, ”Bengaleză”, ”British Shorthair”, ”British Longhair”, ”Maine Coon”, ”Norvegiană de Pădure”, ”Persană”, ”Ragdoll”, ”Singapura”, ”Sphynx”, ”Chartreux” etc.), iar pisica europeană cu blana scurtă este cea mai răspândită, indică portalul www.cute-calendar.com. Deşi domesticite de atâţia ani, pisicile au păstrat şi unele instincte sălbatice.

Pisicile se ataşează destul de repede de stăpân, iar numeroase studii au arătat că deţinerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătăţirea stării psihice şi la combaterea stress-ului. Pisica este renumită pentru torsul ei specific, care este considerat relaxant şi cu un efect de calmare a durerilor.

AGERPRES

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Strategia Națională de Apărare: Anticiparea și contracararea manifestărilor radicale, extremiste sau teroriste, printre priorități

Publicat

Publicitate

Strategia Națională de Apărare: Anticiparea și contracararea manifestărilor radicale, extremiste sau teroriste, inclusiv în mediul online, și creșterea rezilienței societale în raport cu extremismul și radicalizarea se numără printre prioritățile Strategiei Naționale de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030, prezentate miercuri de președintele Nicușor Dan, informează alba24.ro.

Documentul amintește acțiunile ostile ale Rusiei, spionajul sau „demersurile unor actori (non)statali care afectează și subminează statul de drept și ordinea constituțională.

Documentul este pus în dezbatere publică și poate fi consultat AICI.

Strategia subliniază nevoia pentru dezvoltarea capabilităților de descurajare și apărare, preponderent prin modernizarea instituțiilor relevante pentru securitatea națională, derularea optimă a programelor de înzestrare a Armatei României, pregătirea personalului militar și dezvoltarea industriei naționale de apărare, aflate în proprietate publică și privată.

De asemenea, este menționată pregătirea economiei, teritoriului și populației pentru apărare, inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare și prin sporirea mobilității militare, dar și consolidarea capacității de acțiune din domeniul ordinii publice și siguranței cetățeanului, dezvoltarea măsurilor de răspuns la crize și situații de urgență / protecție civilă / apărare civilă, precum și asigurarea unui management operațional performant, bazat pe interoperabilitate, versatilitate și complementaritate.

Totodată, este necesară, arată strategia, dezvoltarea expertizei și competenței României în gestionarea situațiilor de criză și protecția civilă, dar și creșterea nivelului de securitate cibernetică la nivel național, consolidarea capacității de detectare și investigare a atacurilor cibernetice și fortificarea posturii proactive.

Publicitate

De asemenea, se pune accent în strategie pe crearea de noi tehnologii și accelerarea cercetării științifice și inovării, în special în domenii de importanță strategică, dezvoltarea și gestionarea Inteligenței Artificiale, inclusiv prin valorificarea programelor UE, precum și asigurarea securității cercetării științifice, ca măsură de protecție a ecosistemului de cunoaștere.

Mai este evidențiată și dezvoltarea capabilităților de combatere a amenințărilor asimetrice, cu accent pe amenințările hibride și terorism, protecția informațiilor clasificate în toate domeniile de activitate, prevenirea și contracararea activităților derulate de grupuri de interese ostile, grupări de criminalitate organizată sau entități străine inamice, având ca scop obținerea de beneficii ilegale, alterarea procesului decizional statal sau afectarea unor domenii relevante pentru securitatea națională, inclusiv în mediul online și prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel.

În ceea ce privește mediul cetățenesc și coeziunea societală, strategia subliniază nevoia pentru protejarea valorilor democrației liberale și a statului de drept, anticiparea și combaterea agresiunilor informaționale, în condițiile prezervării libertății de expresie, consolidarea valorilor identitare naționale, inclusiv prin păstrarea, protejarea, restaurarea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric al României, combaterea practicilor discriminatorii de orice natură, anticiparea și contracararea manifestărilor radicale, extremiste sau teroriste, inclusiv în mediul online, și creșterea rezilienței societale în raport cu extremismul și radicalizarea dar și dezvoltarea culturală și spirituală a cetățenilor României în condiții de egalitate de șanse și în afara oricăror discriminări.

Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri că pe 24 noiembrie va avea loc o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării pe tema Strategiei Naționale de Apărare.

Șeful statului a arătat că strategia va fi prezentată pe 26 noiembrie în Parlament.

”Va fi urmată de un plan de implementare care nu va avea caracter public, dar termenele vor fi prevăzute”, a spus el.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Tinerii din Botoșani, implicați activ în campania de prevenire a consumului de droguri

Publicat

Publicitate

Campanie de prevenire a consumului de droguri – activitate în cadrul proiectului „Tineri NEETs în acțiune – TIN ACT”

 Peste 140 de tineri din cadrul Liceului cu Program Sportiv Botoșani au participat astăzi la o activitate de informare și conștientizare privind riscurile consumului de droguri, organizată în cadrul proiectului „Tineri NEETs în acțiune – TIN ACT”.

Evenimentul a avut ca scop prevenirea consumului de substanțe interzise și promovarea unui stil de viață sănătos, oferind totodată participanților informații despre oportunitățile de dezvoltare personală și profesională puse la dispoziție prin intermediul proiectului TIN ACT.

Activitatea s-a desfășurat într-un cadru interactiv, tinerii fiind implicați în discuții deschise despre cauzele și efectele nocive ale consumului de droguri, dar și despre importanța alegerilor responsabile în perioada adolescenței. Reprezentanții proiectului au subliniat rolul educației, al sportului și al implicării sociale în construirea unui viitor echilibrat și fără dependențe.

Organizatorii au mulțumit pentru sprijin Penitenciarului Botoșani, care a contribuit la realizarea activității prin prezentarea unor mărturii reale și exemple de consecințe ale deciziilor greșite, precum și conducerii Liceului cu Program Sportiv Botoșani, pentru deschiderea și colaborarea oferită.

Mesajul central transmis tinerilor a fost unul puternic și simbolic:
„Drogurile reprezintă ușa interzisă care, odată deschisă, nu mai poate fi închisă!”

Publicitate

În încheiere, participanții au fost îndemnați să își prețuiască sănătatea, libertatea și viitorul, alegând conștient să spună NU drogurilor și alcoolului!

„Nu permite ca drogurile și alcoolul să îți decidă viitorul!”

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția „File din povestea naturii” a pictorului Victor Hreniuc, la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, continuă seria de activități culturale din anul 2025 cu organizarea unei expoziții cu genericul „Galeria pictorilor botoșăneni la Ipotești”, având la bază lucrări din propriul patrimoniu și din colecția particulară a pictorului Victor Hreniuc.                                                 

Adrian Silvan Ionescu scria despre Victor Hreniuc: „Artistul este un magician al sinesteziilor, căci prin compozițiile sale reușește să sugereze parfumul câmpurilor, mirosul specific al gospodăriilor țărănești din Țara de Sus, sunetele acestora ca și acordurile doinite pe un caval de nuanță de lamentă ce însoțesc glasul unui bard autohton”.

Născut în data de 10 aprilie 1942 la Milișăuți, Suceava, Victor Hreniuc a absolvit Facultatea de Arte Plastice în anul 1969, clasa prof. Dan Hatmanu, din cadrul Institutului Pedagogic Iași. În 1981 și-a desăvârșit pregătirea profesională absolvind Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, Facultatea de Muzeologie – Arte Plastice.

Între 1970 și 2013, pictorul Victor Hreniuc a expus constant în cadrul Cenaclului U.A.P. Botoșani și în alte centre culturale ale Moldovei. A organizat și a participat la Taberele naționale de pictură și grafică din Ipotești și Agafton în perioada 1994-2005. În 2009 a participat la Tabăra de creație România – Ucraina – Sucevița. Este realizator de coperți și ilustrații de carte (8 volume de poezii și proză).

A avut numeroase expoziții personale și de grup. Lucrările sale se află în colecții particulare din Anglia, Canada, Franța, Japonia, Germania, Grecia, U.S.A., Brazilia etc. și în colecții muzeale din Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Chișinău, Cernăuți.

În calitate de profesor de pictură – grafică de peste 50 de ani la Școala de Arte Botoșani a obținut peste 100 de premii și distincții internaționale.

Publicitate

Vernisajul expoziției „File din povestea naturii – Victor Hreniuc” va avea loc în data de 14 noiembrie 2025, orele 12.00, în Sala Portaluri din cadrul Muzeului Tematic „Mihai Eminescu”.

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Jucătorul Adams Friday de la FC Botoșani, suspendat și amendat de de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal

Publicat

Publicitate

Clubul FC Rapid a fost sancționat, miercuri, de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal cu o penalitate sportivă în valoare de 16.875 lei în urma incidentelor provocate de suporterii săi la meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, din etapa a 15-a a Superligii.

‘Universitatea Craiova vs. FC Rapid – Incidente – În temeiul art. 82.2 și 3.a și c din RD, raportat la art. 83.2.b din RD, se sancționează clubul FC Rapid 1923 SA cu penalitate sportivă de 16.875 lei’, se arată în soluția comisiei publicată pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Cluburile FK Csikszereda Miercurea Ciuc și Petrolul Ploiești au primit sancțiuni de câte 7.500 lei în urma partidei directe din etapa a 14-a a Superligii.

Comisia de Disciplină a dispus excluderea din toate competițiile organizate de FRF, LPF și AJF a clubului FC Buzău, care a activat sezonul trecut în Superligă.

‘Tescan Dragoș vs. AS FC Buzău – Neexecutare Hotărâre CNSL – În temeiul art.85.2 din RD, clubul FC Buzău este exclus din toate competițiile FRF / LPF / AJF. Sub sancțiunea decăderii, persoana sancționată poate solicita motivarea deciziei în termen de trei zile de la comunicare. Hotărârea este irevocabilă’, se menționează pe site-ul citat.

Jucătorii Adams Friday (FC Botoșani), Alexandru Cicâldău (U Craiova) și George Daniel Bîrligea (FCSB) au fost sancționați cu câte o etapă de suspendare și 740 de lei penalitate sportivă în urma cartonașelor roșii primite în etapa a 16-a a Superligii.
AGERPRES

Publicitate

FOTO: FC Botoșani

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending