Connect with us

Actualitate

Pelerinaj la mănăstirile din ținutul Botoșanilor, organizat de Protopopiatul Dorohoi

Publicat

Publicitate

În data de 13 iulie 2024, Protopopiatul Dorohoi a organizat pelerinajul „Mănăstirile din ținutul Botoșanilor”, traseul incluzând 11 locații deosebite și pline de spiritualitate din județul nostru, relatează publicația Slova Creștină de Dorohoi. Prima oprire a fost la Mănăstirea Gorovei, un loc de liniște și rugăciune, unde pelerinii au participat la slujba Acatistului închinat Maicii Domnului.

 

Apoi, au continuat spre Mănăstirea Agafton, cunoscută pentru frumusețea și simplitatea ei. Următoarea destinație a fost Mănăstirea Popăuți, care a impresionat prin arhitectura și istoria locului, precum prin liniștea pe care se poate descoperi, chiar dacă mănăstirea este situată în oraș. După Popăuți, grupul de pelerin din Dorohoi au poposit la Mănăstirea Zosin, atât pe deal cât și pe vale unde a început de fapt viața monahicească pe aceste locuri. La Mănăstirea Vorona măicuțele le-au oferit și ceva hrană pentru trup, ca semn al dragostei și ospitalității specifice acestui așezământ monahal. După acest popas, a urmat Schitul Oneaga și Mănăstirea Sihăstria Voronei. După închinarea la moaștele Sf. Cuv. Onufrie, pelerinii au avut bucuria întâlnirii cu PS. Nichifor Botoșăneanul, care le-a binecuvântat călătoria. Traseul a continuat cu Mănăstirea Coșula, un loc încărcat de istorie și spiritualitate, unde părintele stareț a vorbit despre istoria locului și i-a invitat să vadă câteva din mărturiile rămase care atestă importantul rol pe care mănăstirea l-a avut în această parte a județului Botoșani. La Mănăstirea Știubieni, pelerinii au simțit o profundă legătură cu trecutul religios prin cuvântul de învățătură ținut de părintele Melchisedec, starețul mănăstirii.

O altă oprire importantă a fost la Mănăstirea Crăiniceni, unde au fost vizitate locurile natale ale Sfântului Ioan Iacob. Pelerinii s-au închinat în lăcașul nou ridicat, un loc ce simbolizează renașterea spirituală dar și continuitatea credinței noastre pe aceste meleaguri. Ultimul obiectiv din traseul pelerinajului a fost Mănăstirea Eșanca, un loc de o frumusețe și liniște aparte, una din redutele Ortodoxiei din această parte de țară. „Întregul pelerinaj, desfășurat într-o singură zi, a fost o experiență de neuitat. Am reușit să ne redescoperim rădăcinile spirituale și să ne bucurăm de frumosul din apropierea noastră, pe care adesea îl trecem cu vederea”(Maria). „Pelerinajul din ziua de 13 iulie a fost o invitație pentru noi creștinii din Protopopiatul Dorohoi de a ne cunoaște mănăstirile din județul nostru. O călătorie prin care am reușit să conștientizăm mai mult ceea ce avem, ceea ce ne reprezintă pe noi botoșănenii” (Alex). ”Fiecare locaș vizitat ne-a oferit prilejul de a ne adânci în credință și de a înțelege mai bine tradițiile monahale ale zonei. Această călătorie a fost nu doar o trecere în revistă a locurilor frumoase și pline de har, ci și o lecție despre importanța de a aprecia și proteja moștenirea spirituală și culturală pe care o avem” (Ioana). A consemnat Pr. Marius Onofrei, responsabil birou pelerinaj

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Respect pentru o viață în doi: 32 de cupluri longevive din municipiul Botoșani au fost premiate

Publicat

Publicitate

Într-o lume în care valorile se schimbă rapid, 32 de cupluri botoșănene rămân repere vii ale afecțiunii, respectului, sprijinului și loialității. Pentru o viață trăită împreună, cu demnitate și iubire, aceștia au fost astăzi celebrați de primarul Cosmin Andrei, în cadrul unei ceremonii încărcate de emoție.

Opt cupluri au fost omagiate pentru 60 de ani de căsnicie, aniversând Nunta de Diamant, un simbol rar și prețios al longevității în doi. Alte 24 de cupluri au sărbătorit Nunta de Aur, marcând o jumătate de secol de viață comună, cu bune și cu grele, dar mereu alături.

Este o onoare să fim astăzi martori ai acestor povești adevărate de viață. Într-o lume în continuă schimbare, dumneavoastră sunteți dovada vie că iubirea, respectul și încrederea pot trece testul timpului. Vă mulțumim că ne arătați, prin exemplul dumneavoastră, ce înseamnă cu adevărat cuvântul ‘împreună’”, a declarat primarul Cosmin Andrei în cadrul festivității.

Evenimentul a fost încărcat de emoție. Priviri care încă se caută după decenii, mâini care încă se țin strâns, zâmbete care spun mai mult decât cuvintele. Fiecare cuplu a primit o diplomă de recunoștință și un mic simbol al admirației comunității, dar, mai presus de toate, au primit aplauzele și respectul celor prezenți.

Într-o societate în care timpul pare să se scurgă tot mai repede, aceste cupluri ne amintesc că iubirea adevărată este construită cu răbdare, iertare și alegerea de a rămâne aproape, zi după zi. Ele devin astfel repere morale și sufletești pentru generațiile care vin.

În spatele fiecărui „la mulți ani împreună” rostit azi, se află o poveste. Și, poate, chiar rețeta unei fericiri simple, dar trainice.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Jandarmii botoșăneni au participat la exercițiul interinstituțional Zimbru 2025 N-E

Publicat

Publicitate

În perioada 20–23 mai 2025, jandarmii botoșăneni au participat la ample activități de pregătire în cadrul exercițiului interinstitutional Zimbrul 2025 Nord-Est.

Scopul principal al exercițiului a fost antrenarea structurilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și al situațiilor speciale, în vederea consolidării capacității de reacție și a colaborării operative.

Timp de două zile, jandarmii botoșăneni, împreună cu celelalte forțe implicate, au gestionat scenarii tactice complexe, care au presupus intervenții coordonate, comunicare în timp real și aplicarea procedurilor standard într-un cadru integrat. Evaluările au arătat o bună coeziune între structurile participante, un nivel ridicat de pregătire și o reacție eficientă la provocări simulate.
Unul dintre obiectivele cheie a fost, de asemenea, îmbunătățirea continuă a modurilor de acțiune, astfel încât intervențiile în situații reale să fie cât mai rapide, eficiente și bine coordonate. În acest sens, au fost identificate și aspecte care necesită ajustări și perfecționare, acestea urmând a fi analizate și integrate în procesul de instruire viitor.

La Exercițiul interinstituțional Zimbru 2025 N-E, organizat și coordonat de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău in județul Suceava, au participat și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție, Inspectoratelor de Jandarmi din Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Vrancea și Galați, precum și parteneri instituționali – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Suceava, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Biroul pentru Imigrări Suceava și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale.

Profesionalismul, efortul și angajamentul de care au dat dovadă toți cei implicați au contribuit la succesul acestui exercițiu complex, cu relevanță directă pentru misiunile reale, iar jandarmii botoșăneni au căpătat experiență în vederea gestionării unor posibile situații reale de genul celor exersate.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

FOTO: Eveniment emoționant la Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani. „MATE+”: Mai mult decât un concurs, o lecție de curaj

Publicat

Publicitate

Joi, 22 mai 2025, Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani a bifat un moment cu adevărat special: festivitatea de premiere a concursului MATE+, eveniment care a încununat eforturile și visurile a zeci de copii talentați și dedicați. A fost finalul unei călătorii intense și frumoase, desfășurată sub egida proiectului „EDUCAȚIA E ȘANSA TA!”, ajuns la ediția a VIII-a.

Timp de cinci luni, între decembrie 2024 și aprilie 2025, elevi din clasele a III-a și a IV-a au muncit cu perseverență, au descoperit frumusețea matematicii și și-au depășit limitele, sub îndrumarea atentă a unor profesori care au pus suflet în fiecare lecție.

Într-o atmosferă emoționantă, înconjurați de părinți mândri, cadre didactice dedicate și invitați de onoare:  inspector școlar general prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector pentru învățământul primar prof. Olguța Șchiopu și  directoarea școlii, prof. Eugenia Filip, elevii au primit distincțiile cu ochii strălucind de bucurie.

La clasa a III-a, Drăgan David a cucerit Premiul I și trofeul concursului, iar la clasa a IV-a, Bălan Efremia, Ciobanu Tudor și Frenț Ema Ioana au fost răsplătiți pentru rezultatele lor excepționale. Fiecare nume rostit și fiecare premiu înmânat au reprezentat dovada vie că pasiunea, munca și încrederea în sine dau roade.

Proiectul a fost susținut de un program săptămânal de pregătire intensivă, în cadrul Centrului de performanță MATE+, unde 30 de elevi de clasa a III-a și 35 de elevi de clasa a IV-a au fost selectați pentru a-și valorifica potențialul. Pregătirea a fost asigurată de profesori din patru instituții de prestigiu: Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” și Liceul de Artă „Ștefan Luchian”.

Pentru părinți, a fost confirmarea că susținerea necondiționată și încrederea în potențialul copiilor lor pot deschide drumuri largi și luminoase.

Publicitate

Pentru profesori, a fost dovada că fiecare oră dăruită din inimă lasă urme adânci în formarea caracterelor.

Iar pentru elevi, a fost începutul unei convingeri esențiale, anume că niciun vis nu este prea mare, iar matematica și educația, în general, pot fi calea care îl împlinește.

Această festivitate nu a fost doar un eveniment de premiere. A fost o sărbătoare a excelenței, o lecție despre ce înseamnă să crezi în tine, și o declarație de iubire pentru educație. În aplauzele calde ale celor prezenți s-a citit recunoștința pentru fiecare efort și speranța că acești copii frumoși vor deveni liderii luminați ai generațiilor viitoare.

 

Citeste mai mult

Eveniment

COD PORTOCALIU: Orașele Dorohoi și Darabani și mai multe comune se află avertizare meteorologică nowcasting.

Publicat

Publicitate

Mai multe localități din județul Botoșani se vor afla sub o avertizare meteorologică nowcasting tip cod portocaliu de averse torențiale ce vor cumula 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, astăzi, între orele 18:10 – 19:15.

Sunt vizate municipiul Dorohoi, orașul Darabani și comunele Ungureni, Hudești, Suharău, Havârna, Vorniceni, Răchiți, Ibănești, Cristinești, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Broscăuți, Mileanca, Pomârla, Roma, Unțeni, Știubieni, Nicșeni, Corlăteni, Cordăreni, Viișoara, Concești și Dimăcheni.

Populația a fost informată prin mesaj RO-ALERT.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔️fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;

✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ;

Publicitate

✔️ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
✔️ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending