Connect with us

Eveniment

5 și 6 iunie, Rusaliile catolice: Tradiții, obiceiuri în aceste zile de Sărbătoare

Publicat

Publicitate

Sărbătoarea de Rusalii este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, alături de Paște. De Rusalii, atât creștinii ortodocși, cât și cei greco-catolici, sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh, informează alba24.ro. Denumirea de Cincizecime a acestei zile vine de la faptul că se prăznuiește la cincizeci de zile după Paște. Anul acesta, la catolici Rusaliile se sărbătoresc pe 5 și 6 iunie, iar la ortodocși peste o săptămână.

La fel ca la Paști, sunt două zile de sărbătoare, duminică şi luni, pentru a marca Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli.

Sărbătoarea Cincizecimii, care are loc după Învierea lui Hristos şi Înălţarea Sa la ceruri şi a fost anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, este denumită „capătul sărbătorilor’, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos.

Această sărbătoare este cunoscută în popor și ca „Duminica Mare’, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Despre venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi a vorbit însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: „Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi’. (Ioan 16, 7).

Rusaliile în credința populară. Cine au fost Ielele

În credinţa populară, Rusaliile reprezintă spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.

Publicitate

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească.

Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua de sărbătoare. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice – umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii

Sâmbăta dinaintea Rusaliilor este considerată Sâmbăta Morților sau Moșii de vară, sărbătoare dedicată comemorării celor trecuți în neființă.

În unele zone din România, în sâmbăta Rusaliilor se împart, de obicei, oale împodobite cu flori și cu un colac deasupra, pentru pomenirea morților.

În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.

De Rusalii, se leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile.

Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor.

Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

În unele zone, femeile fac descântece pentru alungarea Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.

Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele.

Frunzele de nuc de Rusalii au ca semnificație limbile de foc ce au coborât asupra apostolilor, la Ierusalim. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi casele și icoanele. Asta pentru că, în credința populară, ramurile au puterea de a alunga spiritele rele.

Obiceiuri de Rusalii catolice

Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Rusaliile catolice este pelerinajul de la Șumuleu Ciuc, locul pe care și Papa Francisc l-a vizitat în 2019.

Pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc este considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est şi îşi are originea în urmă cu aproape patru secole şi jumătate.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: Părintele Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, le-a vorbit credincioșilor în Catedrala din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Duminică, 7 decembrie 2025, în Catedrala orașului Dorohoi a avut loc o seară duhovnicească în cadrul căreia invitat a fost părintele arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, care a susținut conferința cu tema: „Noii sfinți români, lumini în veșnicie”, scrie slovacrestină.com.
Evenimentul a fost organizat în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea.

Citeste mai mult

Eveniment

DOLIU: A trecut în veșnicie mama părintelui Radu Zaiț, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Credincioșii din municipiul Botoșani, care l-au cunoscut de-a lungul timpului pe părintele Radu Zaiț, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din zona industrială, sunt cuprinși de tristețe după trecerea la cele veșnice a mamei sale, Rodica Zaiț, la vârsta de 75 de ani.

Discretă, blândă și cu o credință puternică, Rodica Zaiț a fost vreme de mulți ani un profesionist respectat în cadrul Spitalului Județean „Mavromati”, unde a activat în sectorul Statistică. Colegii o descriu drept „un om de o corectitudine rară, o prezență luminoasă și o colegă minunată”, care și-a exercitat profesia cu devotament și seriozitate.

Timp de 54 de ani, Rodica a trăit o căsnicie statornică, sprijinită pe iubire și respect. A fost mama unui singur copil, pr Radu Zaiț, căruia i-a purtat pașii cu grijă și sacrificiu încă din primii ani de viață. O femeie evlavioasă și altruistă, Rodica Zaiț a fost cea care i-a sădit fiului său semințele credinței și ale slujirii, contribuind decisiv la drumul său către preoție.

Cei apropiați își amintesc cu emoție de dragostea imensă pe care i-a purtat-o fiului ei, „ca pe ochii din cap”, dar și de modestia și bunătatea ei, trăsături care au rămas în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o.

Vestea trecerii sale la Domnul i-a îndurerat profund atât pe membrii familiei, cât și pe enoriașii Parohiei „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, care și-au exprimat recunoștința pentru rolul pe care l-a avut în formarea duhovnicească a părintelui Zaiț, un slujitor extrem de îndrăgit și apreciat.

Slujba de înmormântare
Trupul neînsuflețit al Rodicăi Zaiț va fi condus pe ultimul drum miercuri, 9 decembrie 2025, la ora 12:30.

Publicitate

Dumnezeu să o odihnească în lumină și pace, iar familiei să-i dăruiască mângâiere în aceste clipe grele.

Citeste mai mult

Eveniment

Ateliere creative de încondeiat globuri, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani desfășoară, în data de 14 decembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 12.00, atelierele creative dedicate adulților intitulate „De sărbători, mai aproape de tradiție”.

Într-o perioadă a anului când gândurile ni se îndreaptă, mai mult ca oricând, către lumea autentică a satului românesc, vă invităm să vă alăturați demersului nostru de a crea adevărate opere de artă tradițională prin încondeierea oului. Tinzând a deveni glob, acesta vă va surprinde prin versatilitate și prin gingășie, iar dumneavoastră veți putea orna bradul pentru Crăciun într-o manieră artistică și profund originală.

În călătoria spre deprinderea tehnicii decorării și transformării ouălor în globuri veți fi însoțiți și îndrumați de doamna Maria Ursulean, meșter popular.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 30 lei/persoană.

Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 12 decembrie 2025.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prins cu 114 km/h în TUDORA și cu alcoolemie de 1,41 mg/l: Șofer reținut pentru 24 de ore

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

 

În fapt, la data de 7 decembrie 2025, polițiștii rutieri au identificat în trafic, pe DJ208I din localitatea Tudora, un autoturism care a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce se deplasa cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum prevăzut cu limită maximă legal admisă de 50km/h.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei


Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că autoturismul condus de către bărbat figurează cu inspecția tehnică periodică expirată.

Publicitate

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, fiind reținut pentru 24 de ore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending