Ziua învățătorului, instituită prin Legea nr. 289/2007, este sărbătorită, anual, la data de 5 iunie, ziua nașterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr.

Un proiect legislativ privind instituirea Zilei Învățătorului a fost depus de mai mulți deputați și senatori, în mai 2007. ‘Ziua Învățătorului se dorește a fi un bun prilej de reflecție asupra școlii și slujitorilor ei, o oportunitate pentru a ne manifesta recunoștința față de dascăli, în special a ‘fondatorului învățământului în limba națională în Țara Românească’ – Gheorghe Lazăr, care s-a născut la data de 5 iunie’, se arată în expunerea de motive, conform https://www.cdep.ro/. Senatul a adoptat proiectul de lege la 20 iunie 2007 și Camera Deputaților, la 9 octombrie 2007.

Legea nr. 289/2007 privind instituirea zilei de 5 iunie ca Ziua Învățătorului a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 749 din 5 noiembrie 2007. Potrivit legii, Ziua Învățătorului este sărbătorită în toate unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale din sistemul românesc. De asemenea, se precizează că Ministerul Educației și alte instituții pot acorda premii, distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor, pentru merite deosebite.

Ziua Învățătorului este zi nelucrătoare pentru personalul din învățământ, începând din 2024, fiind introdusă în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar, semnat în 2023, potrivit https://www.portalinvatamant.ro/ și https://www.edupedu.ro/.

***

Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, după alte surse, 9 ianuarie 1782 – m. 17 sept. 1823) – pedagog, teolog, traducător și inginer – este considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. A înființat, în București, în 1818, prima școală cu predare în limba română.

Și-a început educația la școala primară din Avrig, localitatea natală, apoi, a urmat liceul piarist din Cluj (1798-1805). În 1802 a învățat la liceul catolic din Sibiu, iar în 1805 – la Cluj. Studiile variate – limbi străine, teologie, drept, filosofie, științe – au pus bazele viitoarei pregătiri enciclopedice a lui Gheorghe Lazăr. A obținut o bursă și a devenit student la Viena. Aici a audiat cursuri de teologie, filosofie, drept, pedagogie, literatură, matematică, inginerie, științe militare, medicină, fiind influențat de curentul iluminist, potrivit lucrării ‘Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900’ (București, Editura Academiei, 1979).

În 1811 era profesor la Seminarul Episcopiei Ortodoxe din Sibiu. După o serie de ostilități din partea autorităților și, mai ales, din partea episcopului Vasile Moga, Gheorghe Lazăr a plecat la Brașov. În continuare a avut de suferit, încercările de a-și tipări lucrările traduse, în 1814-1815, fiind supuse eșecului. Arhidiacon din 1814, a candidat în 1815 la scaunul episcopal de la Arad, dar a fost înlăturat de un contracandidat susținut de mitropolitul Stratimirovci. În cele din urmă, Lazăr a fost destituit din profesorat. A trecut munții, în 1816, și s-a stabilit în București, unde a predat în particular.

Pentru a-și putea duce la capăt planul de înființare a primei școli naționale de nivel superior în limba română, cărturarul ardelean trebuia mai întâi să se facă cunoscut, să își demonstreze competența în chestiuni școlare și să obțină sprijinul boierilor-efori din București, dar și al altor cărturari români, potrivit lucrării ‘Cultură națională și spirit european (1818-1864)’ (Nicolae Isar, Editura Universității din București, 2004).

Anafora boierilor-efori, semnată la data de 6 martie 1818, a reprezentat actul de întemeiere al primei școli naționale românești. Între semnatarii acesteia, pe lângă mitropolitul Nectarie, se numărau Constantin Bălăceanu, Iordache Golescu, Grigore Dimitrie Ghica.

Cererea boierilor-efori a fost aprobată la 24 martie 1818, de domnul Ioan Caragea (1812-1818), care a consfințit deschiderea în august a primei școli superioare românești, în localul de la ‘Sf. Sava’. La început, elevii săi erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că fiii de boieri frecventau în continuare școala grecească.

Școala și-a început activitatea în august 1818, fiind inaugurată prin lansarea cunoscutei ‘Înștiințări’ aparținând lui Gheorghe Lazăr, în care acesta a expus un adevărat proiect de organizare a învățământului românesc în patru trepte (‘tagme’) de învățături.

În procesul de predare, Gheorghe Lazăr a fost frecvent ajutat de Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru, Simion Marcovici, Ioan Pandele și, din 1819, de fostul său elev Ion Heliade-Rădulescu. El însuși a predat matematica și filosofia în prelegeri destinate elevilor, dar și în prelegeri publice, prin care urmărea nu numai educația culturală a auditoriului, ci și o educație patriotică și națională.

Vasta acțiune didactică includea și pregătirea viitorilor profesori români, cerință reflectată în decizia Eforiei Școalelor de a trimite, în 1820, la studii în străinătate, la Pisa și la Paris, pe Eufrosin Poteca, Costache Moroiu, Simion Marcovici și pe Ioan Pandele.

Principala operă a lui Gheorghe Lazăr o constituie faptele sale culturale și activitatea sa pedagogică, bazată pe ideea iluministă potrivit căreia răspândirea culturii și științei în limba poporului va pune capăt înapoierii sociale și asupririi naționale. Școala de la ‘Sf. Sava’ a dat roade în plan național prin pregătirea generației pașoptiste.

Ideile lui s-au reflectat cel mai bine în cele două discursuri extrașcolare, singurele cunoscute, în ‘Cuvânt al lui G. Lazăr, la înscăunarea mitropolitului Dionisie’ (1819), o înscăunare care punea capăt unui lung șir de mitropoliți greci, sau în cel dedicat înscăunării domnului Grigore Dimitrie Ghica la 30 iulie 1822, după revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. AGERPRES