Connect with us

Actualitate

31 octombrie: Halloween. Originile unei sărbători care a ajuns și în România

Publicat

Publicitate

Haloween este o sărbătoare anuală, în data de 31 octombrie. Această zi, exportată în toată lumea din Statele Unite ale Americii, a devenit tot mai populară în rândul românilor, mai ales pentru generațiile tinere. De cele mai multe ori, atunci când ne gândim la Haloween ne imaginăm copii costumați în diverși monștri și creaturi supranaturale, care colindă străzile pentru a primi bomboane și alte surprize dulci, dovleci ornamentali și alte decorațiuni pe care oameni le folosesc pentru a-și împodobi casele, scrie alba24.ro.

Cu toate că această celebrare are o componentă comercială puternică, originile sale sunt legate de spiritualitate și obiceiurile unei civilizații antice.

Haloween: Originile celebrării

Rădăcinile Haloween-ului sunt strâns legate de cultura celtică.

Celții au fost o populație din perioada antichității, care au trăit acum 2.000 de ani, pe teritoriile de astăzi ale Franței, Marii Britanii și Irlandei.

Mai exact, este vorba despre sărbătoarea religioasă Samhain.

În tradiția celtică, această sărbătoare marca sfârșitul verii și al recoltelor și începutul întunericului și al iernilor aspre, o perioadă asociată adesea cu moartea, scrie History.

Publicitate

Celții credeau că în noaptea de Samhain bariera dintre lumea viilor și cea a morților devine aproape inexistentă. Acest fapt ar fi permis spiritelor malefice să intre în lumea oamenilor.

Pentru a comemora această zi, druizii (preoți celtici) aprindeau focuri controlate pentru ca membri comunității să sacrifice părți din recoltă și animale.

În timpul ceremoniei, celții purtau costume alcătuite din capete și piei de animale. Acesta era un simbol al situației materiale a fiecărui individ.

După ce Imperiul Roman a cucerit zonele populate de celți, elemente din Samhain au fost asimilate de cultura romană.

Foto: Alba24

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Zeci de kg de articole pirotehnice, confiscate la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au identificat pe strada Grivița, un autoturism, în interiorul căruia se aflau mai multe articole pirotehnice.

 Proprietarul, care se afla la volanul autoturismului, nu avea autorizație pentru a deține articole pirotehnice.

 În urma verificărilor, s-a constatat că acesta deținea peste 50 de kg de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3, fără drept, motiv pentru care au fost confiscate de către polițiști.

Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de preparare, producerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2,F3,F4,T1,T2,P1,P2, efectuate fără drept.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr de 35 de ani din Dorohoi, dat jos de la volan de polițiști, după ce etilotestul l-a dat de gol

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr, de 35 de ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Peste douăzeci de amenzi pentru viteză, aplicate de polițiști în Darabani

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Poliției Orașului Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.

 Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 07:00-13:00, pe principalele artere rutiere din oraș, fiind controlate peste 50 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 21 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, totodată, fiind reținute 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Administratie

Avrămeni, sub magia Crăciunului: Primarul George Telișcă a adus un Moș Crăciun generos, mare și bun în școlile din comună

Publicat

Publicitate

Spiritul Crăciunului s-a simțit din plin și în comuna Avrămeni, unde copiii din toate școlile au avut parte de o surpriză mult așteptată. Moș Crăciun, însoțit de reprezentanții administrației locale, a pornit într-un adevărat tur al bucuriei, aducând daruri și zâmbete celor mici.

Primarul comunei, George Telișcă, a transmis că, la fel ca în fiecare an, a fost alături de Moș Crăciun, de viceprimar și de angajații primăriei pentru a ajunge în toate unitățile de învățământ din comună. Copiii au primit câte un mic cadou, dar mai ales un strop de magie și speranță, așa cum se cuvine în prag de sărbători.

„Ziua de astăzi ne-a reamintit cât de frumoasă este bucuria sinceră a copiilor. Zâmbetele și fericirea de pe chipurile lor au fost cea mai mare răsplată și o adevărată emoție pentru mine”, a transmis edilul.

Atmosfera din școli a fost una caldă, plină de entuziasm, iar reacțiile copiilor au confirmat încă o dată importanța acestor gesturi simple, dar cu impact puternic în comunitate. Administrația locală a mulțumit tuturor celor care s-au implicat și au contribuit la organizarea acestor momente dedicate celor mici.

Pentru copiii din Avrămeni, vizita lui Moș Crăciun a fost mai mult decât o tradiție respectată – a fost o zi care va rămâne în amintire, marcată de bucurie, emoție și spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă.

Iată și câteva imagini surprinse cu această ocazie:

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending