Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul

Publicat

Publicitate

Sfântul Daniil a fost  cuprins din copilărie de o deosebită râvnă pentru cele duhovniceşti. A trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântului Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se pentru sporirea credinţei şi a faptelor bune. Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acelei obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti o dată cu numele de David.

Râvnind spre mai multe nevoinţe duhovniceşti, s-a îndreptat la mănăstirea Sfântului Lavrentie, aproape de satul Laura de astăzi, la 30 de kilometri depărtare de Rădăuţi; aici ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, cu sfatul părintelui său duhovnicesc, egumenul acelei lavre i-a dat schima cea mare şi i-a pus numele Daniil. Nu după multă vreme de la primirea schimei, cu binecuvântarea stareţului, se retrage în codrii locului, pe valea pârâului Viţău, azi localitatea Putna, unde, cu ajutorul ciobanilor şi ai altor iubitori de viaţă duhovnicească şi cinstitori ai sihaştrilor, sapă într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, la un kilometru depărtare de Mănăstirea Putna.

Cunoscut ca mare nevoitor al sfintelor rugăciuni, Cuviosul Daniil este cercetat de mulţi credincioşi pentru a primi sfat şi învăţătură de trăire creştinească şi, mai ales, vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Între nenumăraţii săi fii duhovniceşti care l-au cercetat, amintim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Sfântul Voievod Ştefan Vodă, venind la chilia Sfântului Daniil, l-a găsit în rugăciune şi, aşteptând să-şi termine rugăciunea, a primit sfat şi binecuvântare de la el. Când pomenim aceste două nume, noi, fiii Bisericii lui Hristos, nu ştim pe care să-l cinstim mai mult: pe nevoitorul rugăciunii, Daniil Sihastrul, sau pe viteazul apărător al credinţei strămoşeşti şi al gliei străbune, Sfântul Ştefan cel Mare.

Aceasta pentru că amândoi au fost iubitori deopotrivă ai rugăciunii şi ai Casei lui Dumnezeu. După îngroparea sa în biserica Mănăstirii Voroneţ, unde a povăţuit multă vreme pe ostenitorii acelei obşti, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul este cinstit şi pomenit împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ca ocrotitori ai sfintei mănăstiri.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.

Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

APIA a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie.

Plata s-a efectuat, prin intermediul Centrelor Județene ale APIA, în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului trecut, precizează APIA într-un comunicat.

Suma totală plătită este de 2,578 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Viitori ofițeri de poliție, în practică la Botoșani

Publicat

Publicitate

În această perioadă, 29 de studenți ai Academiei de Poliție se află în practică la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Pe parcursul acestei etape de formare profesională, studenții au ocazia să își completeze pregătirea teoretică prin activități practice desfășurate alături de polițiști cu experiență. Aceștia sunt implicați în misiuni și activități specifice domeniului ordinii publice și al investigațiilor criminale, familiarizându-se cu modul de lucru din teren, procedurile operative și responsabilitățile profesiei de polițist.

 

Stagiul de practică reprezintă un pas important în dezvoltarea lor profesională, oferindu-le posibilitatea de a dobândi experiență practică, de a se integra într-un colectiv cu experiență, într-un mediu bazat pe profesionalism și spirit de echipă.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Urmărire ca în filme: Bărbat din Stăuceni, reținut de polițiști. Se afla sub influența alcoolului și a încercat să se sustragă controlului

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 29D, în comuna Stăuceni, au efectuat semnal de oprire unui autoturism care rula cu viteză peste limita legală, însă conducătorul auto nu s-a supus, efectuând manevra de întoarcere a autoturismului.

 

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului pe o distanță de aproximativ doi kilometri, când conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un gard. Acesta a părăsit autovehiculul și a încercat să se sustragă, însă a fost prins de polițiști și imobilizat.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 37 de ani, din comuna Stăuceni, precum și faptul că se afla sub influența alcoolului.

Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta transporta, în calitate de pasageri, alte două persoane.

Publicitate

 

Conducătorul auto a condus la sediul poliției, ulterior fașă de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending