Connect with us

Cultura

27 martie: Ziua mondială a teatrului

Publicat

Publicitate

Ziua mondială a teatrului este marcată în fiecare an la 27 martie, în vederea conştientizării valorii teatrului în toate formele sale şi promovării activităţii comunităţilor de teatru în întreaga lume.

Instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), Ziua mondială a teatrului a devenit un eveniment anual din 1962, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Institutul Internaţional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic şi a fost înfiinţată în 1948, la iniţiativa UNESCO, potrivit www.world-theatre-day.org.

Pentru marcarea acestei zile sunt organizate diverse manifestări în cadrul cărora publicul are ocazia să întâlnească artiştii preferaţi. Una dintre cele mai importante dintre acestea este transmiterea mesajului tradiţional internaţional. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional este invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice – teatrul -, într-un mesaj, tradus în peste 50 de limbi. Primul mesaj de Ziua mondială a teatrului a fost scris în 1962, de poetul şi dramaturgul Jean Cocteau. Printre personalităţile de pe mapamond care au transmis mesaje cu prilejul acestei zile s-au numărat şi românii Radu Beligan (1977) şi Eugene Ionesco (1976).

În anul 2020, în contextul pandemiei de Covid-19, a fost pentru prima dată când marcarea acestei zile a găsit teatrele închise, evenimentele fiind transmise online. Mesajul a fost scris de Shahid Nadeem, autor dramatic din Pakistan, şi şi-a găsit drum către public de pe scene virtuale. În 2021, mesajul a fost transmis de actriţa britanică de teatru şi film, Helen Mirren, iar evenimentele prilejuite de Ziua mondială a teatrului au fost transmise online ca şi anul precedent. În 2022, mesajul a fost transmis de regizorul american de operă şi teatru, Peter Sellars.

În acest an mesajul de Ziua mondială a teatrului este transmis de actriţa egipteană Samiha Ayoub.

 

Publicitate

 

Sursa foto: world-theatre-day.org


În ţara noastră istoria teatrului începe în mai 1798, odată cu înfiinţarea primei trupe de teatru autorizate. Primul teatru public bucureştean a fost „Teatrul de la Cişmeaua Roşie”, înfiinţat în 1816, unde au avut loc o serie de reprezentaţii până la incendiul din 1825, când clădirea a fost mistuită de flăcări. În 1852 a fost deschis Teatrul Mare din Bucureşti, condus de Costache Caragiale, prima reprezentaţie fiind cu piesa „Zoe sau Un amor românesc”, la 31 decembrie. Construcţia în stil baroc a teatrului începuse cu patru ani în urmă, în 1848, după planurile arhitectului vienez Heft, potrivit www.tnb.ro/ro/istoricul-tnb.

 

 

Sursa foto: tnb.ro


Teatrul Mare a devenit instituţie publică de cultură în 1864, printr-un decret semnat de prim-ministrul de atunci, Mihail Kogălniceanu, iar în 1875, directorul Alexandru Odobescu punea pe frontispiciu numele instituţiei – Teatrul Naţional. La sărbătorirea centenarului, în 1952, Teatrul Naţional a primit numele lui Ion Luca Caragiale, iar în noiembrie 2014, Teatrul Naţional „l. L. Caragiale” a fost reinaugurat după ample lucrări de consolidare şi reamenajare.

Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, cu o vechime de peste 160 de ani, rămâne o instituţie-reper pentru cultura românească şi cel mai vizitat dintre teatrele româneşti. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Nicolae Grigorescu (tronsonul cuprins între B-dul Mihai Eminescu și Calea Națională), Gheorghe Filipescu, Calea Națională nr. 80-90.

           Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni în regim de urgență pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Citeste mai mult

Administratie

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

Publicitate
Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum și extinderea a încă aproximativ 12km de rețea nouă de canalizare, pe lânga cei 25km ce sunt deja în execuție.
„Știu că acest tip de investiție nu reprezintă neapărat unul ce ne aduce beneficii imediate, creând mult disconfort tuturor pe parcursul implementării, dar trebuie să fim conștienți cu toții că nu ne putem dezvolta altfel decât construind mai întâi infrastructură principală! Mulțumesc atât președintelui CJ Valeriu Iftime pentru toată susținerea acestei noi investiții din comunitatea noastră cât și întregii echipe din Primăria Darabani pentru implicarea în scrierea acestui nou proiect!”, a spus primarul orașului Darabani,  Mihai-Alin Gîrbaci.

Citeste mai mult

Eveniment

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate, cu sprijinul și colaborarea conducerii liceului, s-a înscris și cea de educație pentru promovarea integrității, care a avut loc în sala de informatică a Școlii Gimnaziale nr. 17 Botoșani, din municipiul Botoșani, participând numeroși elevi ai claselor a X- a și un profesor coordonator din cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.

În acest context, au fost prezentate subiecte referitoare la competenţa și identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Botoşani, infracțiunile de corupție, noțiunea de funcționar public, instituții și instrumente de prevenire și combatere  a corupției existente în prezent, consecințele corupției, campanii și activități preventive desfășurate de către DGA, atitudinea/ reacția  față de corupție, modalități de sesizare, popularizarea sistemului telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 și modul de funcționare al acestuia,  toate adaptate specificului vârstei participanților.

Au fost dezbătute dileme care reflectă conduita şi spiritul etic pe care trebuie să-l adopte în societate, subiecte ce țin de comportamentul legal și moral, aspecte referitoare la integritate şi noţiuni de educaţie juridică, fiind amintite titlurile campaniilor de prevenire derulate de Direcția Generală Anticorupție în scopul limitării fenomenului corupției în România, inclusiv în domeniul educației și învățământului.

Participanților le-au fost distribuite materiale preventive, în scopul încurajării semnalării faptelor de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806. Totodată, li s-a recomandat să acceseze site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial

Publicat

Publicitate

Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.

Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026.

”Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcțională a platformei, precum și un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeași amânare.

Cei deja înregistrați obligatoriu pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înscriși trebuie să se înregistreze cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie 2026”, a comunicat Guvernul.

Sistemul RO e-Factura a fost extins, de la începutul acestui an, şi asupra persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, în baza CNP (cum ar fi operatorii foto/video, influencerii, prestatori de servicii diverse. Detalii, AICI

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending