Connect with us

Eveniment

24 Iulie: Ziua grănicerilor. Se împlinesc 160 de ani de la înființarea Poliţiei de Frontieră a Principatelor Române Unite

Publicat

Publicitate

Ziua grănicerilor

Anual, la 24 Iulie, sărbătorim Ziua grănicerilor. Aceasta marchează constituirea a primului corp unificat al grănicerilor din România. În anul 1864 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unificat serviciul de grăniceri muntean cu cel moldovean, punând astfel bazele instituţiei moderne de pază a frontierelor ţării.

Se împlinesc 160 de ani de la înființarea Poliţiei de Frontieră a Prinipatelor Române Unite. Actul de naştere al instituţiei fiind considerat Decretul nr. 892 din 24 iulie 1864, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care i-a reunit pe grănicerii moldoveni cu cei munteni într-o singură structură, organizată pe zece batalioane grupate în patru „inspectorii”.

Așadar, 24 iulie este în România Ziua grănicerilor și marchează constituirea, în 1864, a primului corp unificat al grănicerilor din România.

Unirea Principatelor Romane din 1859 a adus modificari si in ceea ce priveste structura granicerilor, in sensul contopirii celor doua administratii intr-una singura. Prin Decretul nr. 485 din 10 iulie 1862 a fost desfiintata granita de pe Milcov dintre cele doua state romanesti. Inaltul Decret Domnesc numarul 893/24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza prevedea organizarea granicerilor din Moldova dupa modelul celui din Tara Romaneasca si unirea celor doua corpuri graniceresti. Corpul granicerilor, de dincoace si de dincolo de Milcov, unificat, facea parte integranta din armata, aflandu-se sub autoritatea nemijlocita a Ministerului de Razboi. El era organizat pe patru Inspectorii: Bucuresti, Iasi, Piatra-Neamt si Pitesti, structurate pe cate zece batalioane, fiecare cu cate trei-patru companii. Mentionam ca in scrisoarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trimisa la 1 octombrie 1865 lui Napoleon al III-lea, imparatul Frantei, vorbind despre progresele pe care le facuse Romania in domeniul militar, preciza ca aceasta dispunea de 12.000 de graniceri.

Dupa Unirea Principatelor (1859), Corpul Granicerilor a continuat sa ramana cu aceeasi organizatie pana in 1864, cand s-au infiintat in Moldova 15 companii de graniceri si s-a facut organizarea totala a granicerilor din toata tara. Aceasta organizatie cuprindea patru inspectorii, fiecare cu 2-4 batalioane a 4 companii.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Săveni. Numeroase amenzi, permise reținute

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Politiei Orașului Săveni și lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsineşti au organizat, luni, o acțiune, în zona de competență, pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și au fost controlate 46 de autovehicule, iar în urma neregulilor constate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2500 de lei și au fost reținute 2 permise de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Aproape de comă alcoolică: Șofer de 36 de ani din Ștefănești depistat la volan cu 1.51 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere ” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

 

În fapt, la data de 23 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, au oprit pentru control, în comuna Mihălășeni, un autoturism, condus de către un bărbat, de 36 ani, din aceeași localitate. Întrucât conducătorul autoturismului emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind  de 1.51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Mai mult de atât, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

 

Publicitate

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere ” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 33 de ani, din Vlăsinești, reținut după ce s-a dat în spectacol într-un bar din Vorniceni

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 33 ani, din comuna Vorniceni,  cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”, „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

 

În fapt, la data de 23 iunie 2025, în timp ce tânărul se afla în incinta unui bar din localitatea Vorniceni, ar fi recurs la acte de violență atât verbale cât și fizice (prin folosirea unui obiect contondent) și ar fi provocat scandal, tulburând ordinea și liniștea publică.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate pentru comiterea infracțiunilor de „lovirea sau alte violențe”, „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

FOTO cu caracter ilustrativ

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 57 de ani, din Ripiceni, trimis în judecată pentru „tentativă de omor”

Publicat

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului V.C., în vârstă de 57 de ani, din com. Ripiceni, jud. Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

S-a reţinut că, în data de 16.09.2020, în jurul orei 23.30, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a înțepat cu un cuțit persoana vătămată C.C.D. la nivelul gâtului, cauzându-i leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending