Connect with us
Publicitate

Eveniment

24 ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române. Programul manifestărilor de la Botoșani

Publicat

Publicitate

Autoritățile de la Botoșani au anunțat programul manifestărilor care vor fi organizate mâine, 24 ianuarie, zi când sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române.

Manifestările vor fi organizate în fața Inspectoratului de Poliție Județean, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57 din municipiul Botoşani, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 12:00, conform următoarei desfășurări a evenimentelor:

– Salutul Drapelului de luptă, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul judeţului Botoşani şi comandantul garnizoanei Botoşani, salutul detașamentului de onoare;

Publicitate

– Intonarea Imnului Naţional al României de către corul ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani;

– Oficierea serviciului  religios;

– Alocuțiune privind Semnificației Zilei Unirii Principatelor Române , prezintă col.(rz) dr. Balanovici Sergiu;

Publicitate

– Prezentarea mesajului domnului Prim-Ministru, Nicolae Ionel Ciucă, de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă;

– Depuneri de coroane şi jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza;

– Realizarea dispozitivului de defilare şi defilarea detaşamentului de onoare;

Publicitate

– Intonarea “Horei Unirii” de către corul ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani.

“Manifestările se vor încheia cu tradiționala HORĂ A UNIRII, la care sunt invitați să participe și botoșănenii.  Vă așteptăm cu drag să participați la eveniment!”, a precizat Instituția Prefectului de la Botoșani.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

FOTO: Lecții în sala de judecată cu elevi din clasele X-XII de la  Colegiul Național  „Grigore Ghica” Dorohoi

Publicat

Publicitate

Urmare a protocolului încheiat între Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și  Ministerul Educației, în data de 22 aprilie 2024 au fost derulate activități în cadrul proiectului național de Educație Juridică.

Activitățile s-au derulat în sălile de judecată ale Judecătoriei Dorohoi urmând ca, în funcție de disponibilitate să fie derulate activități la nivelul județului și pentru elevii din Săveni și Darabani.

La activități au participat elevi din clasele X-XII de la  Colegiul Național  „Grigore Ghica” Dorohoi, dar și judecători, avocați și consilieri juridici.

Publicitate

Scopul acestor activități este de a veni în sprijinul elevilor, pentru a-i ajuta să își asume responsabilități, militând pentru afirmarea drepturilor lor, pentru a contribui la dezvoltarea comportamentul participativ al tinerilor, precum și pentru facilitarea accesului elevilor la cunoștințele fundamentale de drept, prevenirea conflictelor în școală, prezentarea unor elemente despre ceea ce înseamnă viciile, dar și metode de prevenire și combatere a lor.

Elevilor de liceu care doresc sa urmeze cursurile Facultății de drept le-au fost prezentate profesiile juridice, punându-se accent și pe rolul acestora în societate.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

FOTO: Festivitate de premiere a celor mai buni elevi contabili, organizată de Consiliul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

Cei mai buni elevi contabili vor fi premiați mâine, 25 aprilie 2024, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Sala „Nicolae Iorga” din cadrul Palatului Administrativ. Manifestarea va debuta în jurul orelor 15:00-15:30, imediat după finalizarea ședinței de plen a Consiliului Județean Botoșani.

Etapa județeană a „Concursului de cultură și educație financiar-contabilă”, organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) filiala Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Economic „Octav Onicescu”, a avut loc pe 19 aprilie și a reunit elevi din clasa a XI-a de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” Botoșani și Liceul „Regina Maria Dorohoi”.

„Avem nevoie de specialiști, de oameni care să îmbrățișeze cu drag profesia de contabil, care nu poate lipsi din niciuna din ramurile economiei naționale sau din sectorul public. Elevii care deslușesc în aceste momente tainele contabilității trebuie încurajați și susținuți, pentru că nicio întreprindere, instituție publică, organizație mică sau mare, nu poate fi concepută fără un contabil”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, care i-a felicitat pe membrii CECCAR Botoșani pentru deschiderea și implicarea pe care o au în pregătirea noilor specialiști în domeniu.

Publicitate

„CECCAR Botoșani și-a asumat rolul de promotor al educației financiar-contabile în rândul noilor generații, în parteneriat cu Colegiul Economic «Octav Onicescu» și Inspectoratul Școlar Județean, și cu sprijinul logistic și material acordat de Consiliul Județean Botoșani. Cei mai buni elevi vor primii următoarele premii: 700 de lei (Premiul I), 500 de lei (Premiul II), 300 de lei (Premiul III) și 200 de lei (Mențiunea)”, a declarat Eugenia Dăscălescu, președintele Filialei CECCAR Botoșani.

Etapa națională a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă” va fi organizată la București, în luna iunie.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botoșani24.ro: Corneliu Maricel Maxim, consilier local din muncipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botoșani24.ro a fost astăzi consilierul local din CLM Botoșani, Corneliu Maricel Maxim.
Acesta a părăsit recent PNL Botoșani și va candida pe listele noii formațiuni politice numite Forța Dreptei, o formațiune care a reușit deja să îi atragă pe vechi liberali care sunt nemulțumiți de alianța cu PSD. Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botoșani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Citeste mai mult

Eveniment

Admitere 2024: Au început înscrierile la școlile de poliție din țară

Publicat

Publicitate

Recrutarea candidaţilor se realizează în raport de oferta educaţională prevăzută la unităţile de învățământ postliceal pentru cifrele de şcolarizare aprobate în anul şcolar 2023 – 2024 şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate a candidatului.

Admitere în școlile de Poliție 2024: În perioada aprilie – iulie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române.

Este vorba despre Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și despre Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca, pentru formarea agenților de poliție.

Publicitate

Recrutarea candidaţilor se realizează în raport de oferta educaţională prevăzută la unităţile de învățământ postliceal pentru cifrele de şcolarizare aprobate în anul şcolar 2023 – 2024 şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate a candidatului.

Numărul de locuri, defalcat pe școli, este următorul:

  • 1.340, la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina
  • 300 la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca.

Pentru candidații din județul Alba, cererile tip de înscriere, precum și, după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@ab.politiaromana.ro, în perioada 24 aprilie – 14 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Candidații se pot înscrie la o singură școală postliceală.

Publicitate

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații vor depune documentele solicitate până la data de 21 mai 2024.

Admitere în școlile de Poliție 2024: Detalii legate de etape și înscriere

Detalii pot fi obținute prin consultarea anunțului postat pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Alba, la secțiunea Carieră/admitere în școlile de poliție sau direct AICI.

Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape.

Publicitate

După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice, susținerea probei de evaluare a cunoștințelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs după parcurgerea etapelor amintite.

Pentru candidații din județul Alba, proba de evaluare a performanței fizice va fi susținută în perioada 25 – 31 mai 2024, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.

Proba de evaluare a cunoștințelor se va susține la unitățile de învățământ pentru care au optat, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.

Publicitate

Candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice vor susține proba de evaluare a cunoștințelor la data de 15 iunie 2024, iar rezultatele obținute vor fi aduse la cunoștința candidaților prin postarea pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care optează, până la data de 16 iunie 2024.

Proba de evaluare a cunoștințelor constă într-un test grilă cu întrebări din disciplinele: limba română, limbă străină, legislație specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum și a instituțiilor politice ale statului, educație civică și cetățenească, exerciții de evaluare a capacității de analiză și sinteză, precum și exerciții privind deprinderea raționamentului logic.

La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.

Examinarea medicală se realizează în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 19 iunie – 12 iulie 2024.

Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 19 iulie 2024.

Detalii cu privire la această sesiune de admitere se regăsesc pe site-ul MAI.

Teoretic, aceste informații se mai regăsesc și pe site-urile fiecărei instituții de învățământ, dintre cele două menționate anterior.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending