Ziua de 24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești. Este MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române.
După mai mulți ani în care pașii spre îndeplinirea acestei dorințe au fost „mărunțiți” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, într-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „României” de atunci într-un stat modern, aducând pentru prima dată câteva elemente occidentale în viața românilor.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova și Țara Românească, într-un Principat unit.
La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei și Țării Românești era în mâinile Rusiei și ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.
Situația s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 și 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Principatele române, din mâinile rușilor și turcilor, în ale marilor puteri europene
Publicitate
După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc și principatele Moldovei și Țării Românești.
De exemplu, Moldovei i se atașează trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail și Bolgrad.
În contextul discuțiilor despre unirea celor două principate, în 1857 Marile Puteri acordă acestora dreptul organizării unui „referendum” (consultarea populației cu drept de vot) despre Unire.
În acest scop, se constituiau adunări Ad-hoc, în care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, care urmau să se pronunțe asupra organizării politice și sociale a țărilor române.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Falsificarea alegerilor, un obstacol pentru Unire
În Țara Românească, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, însă în Moldova, situația a fost mai controversată. Aici, caimacanul (locțiitor la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care îi promitea domnia dacă Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare în divanul Ad-hoc.
Șansa a făcut însă ca Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondența a fost furată și publicată în presa europeană, la Bruxelles.
Descoperirea a iscat scandaluri atât printre români, cât mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relația cu Imperiul Otoman, au solicitat întâlniri cu împăratul Franței, Napoleon, și regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost, astfel, anulate.
În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toți s-au pronunțat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei și Țării Românești.
În 1858, Convenția de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parțială a principatelor Moldovei și Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea „Maiestății Sale Sultanul” și sub protecția Marilor Puteri.
Unirea propusă aici s-a dovedit a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcționeze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focșani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiție și Casație și Armata. Capitalele rămâneau aceleași, la București și Iași, și se intenționa ca domnitorii să fie diferiți.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Problema Principatelor a fost pusă în cadrul Congresului de contele Walewski, ministrul de Externe al Franţei.
Principale măsuri care au vizat Principatele au fost:
desfiinţarea protectoratului rusesc şi înlocuirea lui cu o garanţie colectivă a Marilor Puteri. Prin acest fapt s-a reuşit eliminarea influenţei ruseşti şi asigurarea că trupele ţariste nu vor mai putea străbate teritoriul Principatelor fără acordul puterilor garante. Astfel, era se stopată posibila înaintare a Rusiei în Balcani.
cedarea sud-estului Basarabiei Principatului Moldovei. Această măsură a îndepărtat Rusia de gurile Dunării.
libera circulaţie pe Dunăre sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunării. Scoaterea Dunării de sub influenţa rusească era o prioritate strategică pentru puterile din centrul Europei.
suzeranitatea otomană era menţinută. Fiind sub suzeranitate otomană, Principatele nu puteau avea propria politică externă, fapt ceea ce constituia o garanţie în plus că cele două teritorii nu vor cădea sub sfera de influenţă rusească.
armata naţională. Măsura dădea Principatelor posibilitatea de a-şi asigura ordinea internă.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: opiniile Marilor Puteri, împărţite
Franţa. Instrumentul din cadrul politicii externe franceze elaborată de Napoleon al III-lea avea la bază principiul naţionalităţilor, care presupunea ca fiecare naţiune să îşi decidă singură soarta. Acesta era doar un pretext dintr-un proiect mult mai amplu prin care împăratul francez a încercat pe tot parcursul domniei sale să refacă prestigiul ţării sale după Congresul de la Viena din 1815 şi să readucă Franţa la statul de primă putere de pe continent. Se înţelege astfel de ce problema Principatelor a fost adusă în discuţie tocmai de Franţa. De asemenea, unirea Principatelor constituia un pretext în rivalitatea franco-habsburgică.
Rusia. Fiind puterea învinsă, ea nu a avut un cuvânt de spus, însă nu era deranjată de o eventuală unire a Principatelor.
Sardinia. Franţa îi cere să aibă o atitudine pozitive pentru a lovi în interesele habsburgice. Regatul Piemontului şi a Sardiniei dorea la rândul său unificarea Italiei sub casa de Savoia. Era important pentru a lovi în Imperiul Habsburgic, deoarece Lombardia şi Veneto se aflau sub stăpânirea sa.
Prusia. Prusia dorea, de asemenea, să lezeze interesele habsburgice deoarece îşi dorea unificarea Germaniei în jurul ei sub casa de Hohenzollern şi nu în jurul Austriei şi casei de Habsburg.
Marea Britanie. Deşi iniţial susţine ideea unirii, în cele din urmă s-a opus deoarece Imperiul Otoman a garantat neutralitatea strâmtorilor (niciunui vas militar sub pavilion străin nu i se va permite străbaterea strâmtorilor), iar Marea Britaniei nu mai avea astfel nici un interes strategic.
Imperiul Otoman. S-a împotrivit deoarece se putea constitui un precedent.
Imperiul Habsubrigic s-a opus pentru a leza interesele Franţei.
În cele din urmă s-a decis ca Principatele să-şi decidă singure soarta în cadrul unor divanuri ad-hoc.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: Surpriza alegerilor domnitorilor din cele două principate
În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, iar profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de același domnitor, și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza.
Puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de același domnitor.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituție.
MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române: primul pas spre Marea Unire de la 1 decembrie 1918
În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.
După 160 de ani de când s-au întâmplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou să retrăim, cel puțin la nivel de poveste, acești câțiva pași făcuți de strămoșii noștri pentru tot ce înseamnă astăzi România.
Mulțumim istoricului Liviu Zgârciu de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia pentru disponibilitatea și răbdarea cu care ne-a povestit cum s-a petrecut evenimentul.
surse: Enciclopedia României, Wikipedia, Liviu Zgârciu – istoric Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Declararea anului 2027 drept ”Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii” și ”Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)” în Patriarhia Română se numără printre hotărârile Sfântului Sinod al BOR întrunit vineri, la Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis AGERPRES, printre hotărârile referitoare la activitatea pastorală și misionară adoptate de Sfântul Sinod se numără:
* declararea anului 2027 drept ”Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii’ și ‘Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)” în Patriarhia Română;
* Sfântul Sinod a luat act de referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind organizarea, desfășurarea și receptarea evenimentului Sfințirii picturii Catedralei Naționale, care a avut loc în ziua de duminică, 26 octombrie 2025;
* aprobarea proiectului de text liturgic pentru Slujba Soborului Sfintelor Femei Românce (Duminica a III-a după Paști);
* aprobarea proiectelor de texte liturgice pentru 12 Sfinte Femei Românce canonizate de Sfântul Sinod în ședința de lucru din zilele de 1-2 iulie 2025, și anume: 9 Slujbe (Sf. Cuv. Muceniță Evloghia de la Samurcășești, Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea, Sf. Cuv. Mavra de pe Ceahlău, Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași, Sf. Olimpiada din Fărcașa, Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, Sf. Cuv. Filotimia de la Râmeț, Sf. Anastasia Șaguna și Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu), 1 Acatist (Sf. Magdalena de la Mălainița) și 2 Paraclise (Sf. Magdalena de la Mălainița și Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași); aprobarea celor 6 icoane realizate în cinstea unor Sfinte Femei Românce (Sf. Magdalena de la Mălainița, Sf. Cuv. Mavra de pe Ceahlău, Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, Sf. Olimpiada din Fărcașa, Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași și Sf. Cuv. Filotimia de la Râmeț);
Publicitate
* aprobarea organizării și conceptului Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox – ITO 2026, care va avea loc la București, în perioada 31 august – 3 septembrie 2026;
* a luat act de modalitățile practice de implementare și în eparhiile ortodoxe române a proiectului național Centrul de activități cu tineretul ‘Sfântul Ilie Tesviteanul’, care va contribui la prevenirea abandonului școlar al copiilor vulnerabili din zonele izolate sau dezavantajate ale țării, pregătindu-i pentru a răspunde provocărilor vieții contemporane și sprijinind o mai bună integrare a lor în societate.
Totodată, în cadrul ședinței de lucru au fost lansate două noutăți editoriale: Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în 13 volume, care cuprinde, pentru fiecare Sfânt, icoana, condacul, troparul și sinaxarul, precum și Anuarul Sfântului Sinod, an X (2025). AGERPRES
Patriarhul Teoctist, care a păstorit Biserica Ortodoxă Română vreme de 21 de ani, s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, județul Botoșani. Părinții săi, Marghioala și Dumitru Arăpașu, erau oameni credincioși și evlavioși. La Botez a primit numele Toader, fiind al 10-lea din cei 11 copii ai familiei.
A intrat în mănăstire fiind numit frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928. A fost tuns în monahism la Bistrița, județul Neamț, sub numele Teoctist, la 6 august 1935.
Prea Fericitul Părinte Teoctist, 1980.
Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES
Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei a aprobat, la 4 ianuarie 1937, hirotonia monahului Teoctist în treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de către arhiereul Ilarion Băcăuanul, în biserica Precista din Roman.
Publicitate
A absolvit Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica în 1940, în același an s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în anul 1945, primind calificativul ‘Magna cum laude’. Lucrarea de licență a fost susținută în cadrul Catedrei de Liturgică, sub conducerea profesorului liturgist Petre Vintilescu.
Patriarhul Teoctist, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1990.
Foto: (c) CORNEL MOCANU/Arhiva istorică AGERPRES
În paralel, a îndeplinit diferite funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În data de 1 martie 1945 a fost transferat la Centrul Eparhial din Iași. A fost hirotonit ieromonah de sărbătoarea Bunei Vestiri în 1945, de către arhiereul Valeriu Botoșăneanul, la Catedrala Mitropolitană din Iași. În 1946 a fost hirotesit arhimandrit.
Lucrări anuale ale Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, desfăşurate sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 2005.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI/Arhiva istorică AGERPRES
Între anii 1945-1947 a fost preot slujitor, iar apoi mare eclesiarh la Catedrala Mitropolitană din Iași și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor (1946-1948). În această perioadă a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași.
PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la slujba de prăznuire a Sfantului Apostol Andrei la biserica din cartierul Chitila, 2005.
La 28 februarie 1950, arhimandritul Teoctist Arăpașu a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în slujirea de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de ‘Botoșăneanul’. A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5 martie 1950, în Catedrala ‘Sfântul Spiridon-Nou’ din București, de către patriarhul Iustinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul Chesarie al Dunării de Jos.
În timpul cât a fost episcop vicar patriarhal, a fost și secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din București (1950-1954 ) și a condus diferite sectoare din cadrul Administrației Patriarhale.
Participarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Teoctist la sărbătorea Adormirii Maicii Domnului, 2006.
Foto: (c) LUCIAN TUDOSE/Arhiva istorică AGERPRES
În aprilie 1963, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de episcop de Detroit, iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea. Autoritățile nu i-au permis însă plecarea în SUA și în Canada.
La 16 septembrie 1962 a fost instalat ca episcop la Arad (ales în 28 iulie), unde a păstorit 10 ani, între decembrie 1969 – decembrie 1970. La 25 februarie 1973 a fost înscăunat arhiepiscop al Craiovei și mitropolit al Olteniei (ales în 28 ianuarie).
Primirea ministrului secretar de stat pe probleme de culte din Guvernul Landului Bavaria, Karl Freller, de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PFP Teoctist, 2006.
Foto:(c) GRIGORE POPESCU/Arhiva istorică AGERPRES
A fost ales în demnitatea de arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei la 25 septembrie 1977 și a fost înscăunat la 9 octombrie.
Mitropolitul Teoctist a continuat la Iași activitatea pe care o desfășurase aici între anii 1945-1950. Nu numai în plan arhitectonic s-a lucrat în acea perioadă, ci și pe plan cultural, teologic și duhovnicesc. Au văzut atunci lumina tiparului multe cărți importante pentru teologia românească. ‘Mitropolitul Iacob Putneanul’, 1978, ‘Sfântul Vasile cel Mare în evlavia credincioșilor ortodocși români’ și ‘Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului liturgic românesc’, 1980, ‘Dumnezeiască Liturghie a Mitropolitului Dosoftei’, 1980, sunt doar câteva dintre titlurile care au apărut în acel timp la Iași.
Slujba oficiată, la Patriarhia Română de către PFP Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul zilei Sf. Ioan Botezatorul, 2007.
Foto: (c) PAUL BUCIUŢA/Arhiva istorică AGERPRES
În această perioadă, ierarhul Teoctist și-a îndreptat atenția și spre satul natal, unde în 1984, pe locul vechii biserici, mitropolitul a început construirea unei biserici de zid, cu hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’.
Foto: (c) SIMION MECHNO/AGERPRES FOTO
Începând cu luna iulie a anul 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de mitropolit al Ardealului.
Slujba de Înviere de la Patriarhia Română, oficiată de PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, 2007.
Foto: (c) SIMION MECHNO/AGERPRES FOTO
După moartea patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de patriarh.
La 9 noiembrie 1986 a fost ales, iar la 16 noiembrie a fost întronizat ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În perioada 7-9 mai 1999 patriarhul Teoctist a primit la București vizita papei Ioan Paul al II-lea.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI/Arhiva istorică AGERPRES
A fost ales membru de onoare al Academiei Române, la 17 decembrie 1999.
Patriarhul Teoctist a trecut la cele veșnice în data de 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani. A fost cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhia Ortodoxă Română înființată prin hotărârea Sfântului Sinod, la 4 februarie 1925, a avut ca patriarhi pe Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) și Iustin Moisescu (1977-1986). (surse: https://basilica.ro; https://doxologia.ro; ‘Membrii Academiei Române’ – Dicționar, 2003)
***
În 7 februarie 2024, la 109 ani de la naștere, patriarhul Teoctist a fost pomenit în Victoria și la Tocileni. Slujba a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’ din Victoria-Stăuceni, ctitoria sa, de către episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Nichifor Botoșăneanul, împreună cu un sobor de slujitori.
Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU/AGERPRES FOTO
La aceste momente aniversare au participat și rudele, săteni din locurile natale ale patriarhului Teoctist, dar și credincioși care i-au urmat învățăturile creștine și care au adus astfel omagiu memoriei celui de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La final, a fost oficiată slujba Parastasului.
Casa Memorială a Patriarhului Teoctist Arapaşu din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani.
Foto: (c) CRISTIAN LUPAŞCU/AGERPRES FOTO
După momentele de rugăciune de la biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’, toți cei prezenți s-au îndreptat la Casa Memorială ‘Teoctist Patriarhul’ din Tocileni, acolo unde a fost oficiat un scurt trisaghion întru pomenirea sa. AGERPRES
Sfântul Ierarh Partenie trăit în secolul al IV-lea în orașul Lampsac (vechea Pitiusa din Misia, Asia Mică), pe vremea lui Constantin cel Mare (306-337), și a dus o viață luminată de Harul lui Dumnezeu și închinată ajutorării de aproapele.
S-a născut în orașul Melitoupolis din regiunea Hellespont (în apropiere de strâmtoarea Dardanele de astăzi, Asia Mică) și a fost fiu al diaconului Hristodoulos, slujitor în biserica din cetatea Melitoupolis. Încă din copilărie, Partenie a fost pescar, iar cu banii obținuți din vânzarea peștelui făcea nenumărate fapte de milostenie pentru cei săraci din jurul său. Întreaga viață și-a petrecut-o cu gândul la Hristos, aflându-se mereu în slujba semenilor, empatizând cu aceștia și punând nevoile lor mai presus de cele ale sale.
Sfântul Partenie s-a învrednicit încă din copilărie de darul lui Dumnezeu pe care se străduia să îl ascundă înaintea oamenilor, iar pe când avea 18 ani a început să facă minuni. Izgonea diavolii din oameni, prin chemarea numelui Domnului și pe mulți i-a vindecat de diverse boli. La scurt timp a fost chemat de episcopul cetății Melitopole, Filip, care l-a trimis să învețe carte, după care l-a hirotonit preot. Râvna și viața sa duhovnicească l-au determinat pe mitropolitul Helespontului, Ahile al Cizicului, să-l ungă, în anul 325, episcop de Lampsac, calitate cu care L-a slujit și mai mult pe Dumnezeu. Numeroși păgâni și-au îndreptat pașii pe calea cea dreaptă a credinței creștine datorită dragostei și înțelepciunii acestui om desăvârșit. Nu doar prin cuvânt întăritor îi apropia Sfântul Ierarh Partenie pe oameni, ci și prin faptele sale bune, prin blândețe, prin iubire de Dumnezeu și de semeni, prin viața exemplară pe care o ducea aici, pe pământ, înconjurat de atâtea ispite.
Asemenea unui apostol al lui Hristos, Episcopul Partenie a semănat sămânța iubirii în inimile multor suflete care, până atunci, orbecăiau în neștiință. A smuls din rădăcini răul care pusese stăpânire asupra orașului și a dărâmat templele idolilor, iar cu sprijinul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a ridicat o biserică în numele lui Hristos, ca simbol al credinței dreptmăritoare. De-a lungul vieții, a făcut multe minuni, a tămăduit și a luminat suflete întunecate, aducând la dreapta credință pe mulți păgâni, a vindecat boli grave și a înviat din morți.
Bunul păstor Partenie a avut o viață luminată de Harul Duhului Sfânt; a trăit în post și în rugăciune neîncetată, a respectat cu sfințenie poruncile apostolice și a devenit, la rândul lui, model pentru mulți oameni. Prin exemplul personal și, mai ales, prin milosteniile pe care le înfăptuia cu ajutorul Harului, bunul episcop a reușit să îndrepte multe suflete, convertindu-le la creștinism. Sfântul Partenie se făcuse vestit în tot ținutul acela pentru evlavia și bunătatea sa, pe care le luase în dar de la Dumnezeu. Sfântul Ierarh Partenie a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat în Lampsac în biserica zidită de el. Viața pământească a Episcopului Partenie a fost încununată în Ceruri cu multă slavă, întrucât Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, i-a așezat sufletul în cetatea sfinților.
Plecarea la Domnul a Episcopului de Lampsac a pricinuit multă durere în rândul celor care îl cunoșteau și care fuseseră mângâiați de mila sa. După ce a fost prohodit cu mare cinste, trupul neînsuflețit și-a găsit odihna într-un mic paraclis al bisericii închinate Domnului Iisus Hristos și zidite chiar de el pe o colină din centrul orașului Lampsac.
Publicitate
Deși a plecat la Ceruri, Sfântul Ierarh Partenie revarsă multă milă asupra celor săraci, necăjiți, suferinzi, robiți de vrăjmaș care însă aleargă la el și i se roagă cu credință. Și astăzi se săvârșesc nenumărate minuni la mormântul său, iar moaștele răspândesc mireasmă bine mirositoare ce alungă demoni, desface vrăji și legături necurate, tămăduiește boli, liniștește suflete tulburate, aduce pace și har celor ce se roagă cu credință.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a anunțat, vineri, că se află în căutarea unui nou sediu pentru Serviciul Poliției Rutiere, după ce Sindicatul Europol a publicat imagini cu spațiile insalubre în care funcționează acest serviciu.
”Avem pretenții de poliție europeană, dar strângem apa cu fărașul la fiecare ploaie. Polițiștii rutieri din Botoșani, la fiecare ploaie, trăiesc cu teama că le poate cădea tavanul sau tencuiala infiltrată peste ei, dar mai ales cu frica de a nu fi electrocutați de curentul care se scurge din prize odată cu apa ce se prelinge pe podea. În ceea ce privește relația cu cetățenii, polițiștii sunt nevoiți să îi invite în oraș pentru a le lua declarații sau ajung să redacteze documentele în parcare, pe capota autospecialei de poliție, doar pentru a evita intrarea în sediul lor, îmbibat de apă în toți pereții, din cauza intemperiilor”, a scris, pe contul său de Facebook, Sindicatul Europol.
Oficialii IPJ au reacționat imediat susținând că vor încerca atât reabilitarea imobilului achiziționat în urmă cu 20 de ani, cât și relocarea Serviciului Rutier.
”Având în vedere imaginile apărute în spațiul public privind un imobil aparținând Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, vă comunicăm faptul că imobilul în cauză a fost achiziționat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani în anul 2006, aflându-se încă de la acel moment într-o stare tehnică precară. De-a lungul timpului, în funcție de fondurile alocate au fost efectuate lucrări de reparații, igienizare și alte amenajări necesare desfășurării activităților specifice. În momentul în care condițiile meteorologice vor permite, se va proceda la realizarea imediată a unor lucrări de reparații sau intervenții de amploare, fiind efectuate în paralel demersuri pentru identificarea unui alt imobil care să permită relocarea structurilor ce își desfășoară activitatea în clădirea respectivă”, au transmis oficialii IPJ. AGERPRES