Connect with us

Actualitate

19 – 25 mai: Săptămâna ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și alți parteneri instituționali desfășoară în această săptămână activități tematice de informare, conștientizare și prevenire a  comiterii de fapte antisociale.

 

Activitățile desfășurate sub semnul celei de-a doua ediții a  ”Săptămânii ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ” vor alinia domenii prestabilite de discuții, respectiv:

 

  • prevenirea violenței în mediul școlar
  • prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică
  • prevenirea consumului și traficului de droguri, în rândul elevilor
  • prevenirea infracţiunilor la viața sexuală și violarea vieții private

 

În lumina celor prezentate, activitățile s-au desfășurat până în prezent în mai multe unități de învățământ din întregul județ, între care Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Botoșani, Școala Gimnazială  nr. 7 Botoșani, Școala Gimnazială ”Leon Dănăilă” Darabani, Școala Gimnazială Manoleasa sau Școala Primară Flondora, iar la întâlnirile polițiștilor cu elevii, cadrele didactice și părinții au fost purtate îndeosebi discuții cu privire la consecințele actelor de violență raportat atât la autor cât și la victimă; probabilitatea adoptării unui comportament violent pe fondul consumului de substanțe interzise a constituit de asemenea unul dintre subiectele dezbaterii.

Publicitate

***

Violența asupra elevilor reprezintă un concept integrator pentru diversele forme de abuz fizic, verbal, emoțional, sexual, neglijare, exploatare sexuală, trafic, violență prin internet, violență de gen, hărțuire sexuală etc. Această formă de violență include violența între egali, respectiv între elevi. De asemenea, violența asupra elevilor cuprinde forme de rele tratamente comise de către adulți aflați în poziție de răspundere, putere ori în relație de încredere cu copilul, care produc vătămare asupra sănătății acestuia și îi pun în pericol dezvoltarea, demnitatea și moralitatea.

Noțiunea de violență presupune utilizarea forței și a constrângerii fizice, psihice sau morale asupra unei persoane care nu dorește să fie tratată în acest mod. De aceea violența implică mereu și agresivitatea sau un comportament agresiv.

Agresivitatea reprezintă o formă de comportament orientat în sens distructiv, care poate cauza prejudicii de natură fizică sau morală altor persoane. Comportamentul agresiv se poate manifesta de la abuzuri verbale – prin cuvinte care jignesc, calomniază;  abuzuri fizice  – lovirea sau alte violențe;  până la distrugerea bunurilor unei persoane.

Siguranța elevilor și a personalului didactic în incinta unităților de învățământ preuniversitar și zona adiacentă acestora constituie una din condițiile fundamentale pentru organizarea unui proces educațional de calitate, performant.

Ca factor de răspundere în asigurarea unui climat corespunzător de siguranță în zona unităților de învățământ, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul de Siguranța Școlară, a desfășurat de la începutul acestui an școlar peste 600 de activități cu caracter de informare și prevenire.

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Hainele folosite vor fi puse în containere speciale, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Autoritățile locale din mai multe județe au reușit să pună în funcțiune o infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor textile, care vor ajunge fie la reciclare, fie vor fi refolosite.

Dacă la început, în anumite localități, această activitate o făceau unele organizații non-guvernamentale, ulterior s-au implicat autoritățile locale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie, potrivit unei directive europene.

Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare. Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri.

Și municipiul Botoșani colectează separat deșeurile textile. Zece containere pentru colectarea materialelor textile au fost puse, începând din luna septembrie, la dispoziția populației din oraș, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Containere au fost distribuite în diferite puncte din municipiu.

‘Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice’, a afirmat primarul de Botoșani.

Publicitate

Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate.

‘A fost semnalată o nouă tentativă de fraudă propagată prin rețelele de social media, în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate. În realitate, formularul transmis victimei este unul fals care redirecționează datele sensibile referitoare la pagină către atacatori, cu scopul deturnării și folosirii acesteia pentru propagarea unor alte tentative de fraudă în viitor’, arată DNSC într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Specialiștii DNSC au întocmit o listă cu sfaturi de securitate, destinate utilizatorilor de Internet: nu accesa linkuri din mesaje suspecte, în special de la persoane necunoscute; dacă ai dubii privind situația paginii tale, intră direct pe site-ul oficial al rețelei de socializare, nu prin link-ul din mesaj; nu oferi niciodată parole, coduri OTP, sau alte date de autentificare prin formulare suspecte; raportează conținutul suspect către DNSC: https://pnrisc.dnsc.ro; fii vigilent, protejează-ți datele și limitează răspândirea tentativelor de fraudă. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Let’s do it, Romania! Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers

Publicat

Publicitate

Astăzi, 20 septembrie a.c., în cadrul Zilei Naționale a Curățeniei, a revenit conceptul Let’s do it, Romania! care are o singură misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers, iar în această dimineață au participat la activitatea de ecologizare.

Ziua Națională a Curățeniei, campanie demarată în anul 2009, își dorește să transmită un semnal de alarmă cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, prin eliminarea deșeurilor din natură.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 20 de ani, reținut de polițiști după ce a condus sub influența alcoolului și fără permis

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Călărași , cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, la data de 19 septembrie 2025, ar fi condus un autoturism, în comuna Călărași, fiind sub influența alcoolului.

Valoarea indicată de aparatul etilotest, a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat de la data de 15 septembrie a.c.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending