Connect with us

Eveniment

17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Își are originea într-un protest tragic al studenților la Medicină

Publicat

Publicitate

Ziua internaţională a studenţilor este marcată, în fiecare an, la 17 noiembrie, fiind declarată oficial în anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor pentru a comemora evenimentele tragice din 1939 desfăşurate la Praga.

În 1939, ocupanţii nazişti din Cehoslovacia au suprimat, la Praga, o demonstraţie a studenţilor de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Caroline, ce marca momentul creării unei Republici Cehoslovace independente. În urma suprimării demonstraţiilor, opt studenţi şi un profesor au fost executaţi fără proces, iar alţii peste 1.200 de studenţi au fost trimişi în lagăre de concentrare, din care cel puţin 20 nu au supravieţuit închisorii, menţionează site-urile www.study.eu şi www.eusa.eu. Cei executaţi au fost profesorul Josef Matousek şi studenţii Jaroslav Klima, Jan Weinert, Josef Adamec, Jan Cerny, Marek Frauwirth, Bedrich Koula, Vaclav Safranek şi Frantisek Skorkovsky. Universităţile pragheze au rămas închise până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu excepţia Universităţii germane din Praga.

Ziua internaţională a studenţilor a fost marcată, pentru prima dată, în 1941, la Londra, de Consiliul Internaţional al Studenţilor (care includea mulţi membri din rândul refugiaţilor) în deplin acord cu aliaţii de război, iar tradiţia a fost menţinută de Uniunea Internaţională a Studenţilor, notează site-ul http://17thofnovember-internationaldayofstudents.webstarts.com.

Mult mai târziu, în toamna anului 1989, tot la 17 noiembrie, slovacii au cerut ieşirea din comunism, prin demonstraţii studenţeşti, urmând ca pe 18 noiembrie să facă acelaşi lucru şi studenţii cehi. Manifestaţia desfăşurată la Praga, la care au participat peste 15.000 de studenţi, s-a soldat cu circa 600 de răniţi. Astfel, 17 noiembrie reprezintă punctul de pornire al manifestaţiilor anticomuniste ale studenţilor din Praga, care au marcat începutul „Revoluţiei de catifea” din Cehoslovacia, potrivit site-ului Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), www.anosr.ro.

Ziua internaţională a studenţilor este marcată, în prezent, mai ales în ţări precum Grecia, Republica Cehă şi Slovacia. Revolta studenţilor politehnişti din Atena împotriva juntei militare greceşti din 1973 a atins apogeul în 17 noiembrie, când la primele ore ale dimineţii un tanc AMX 30 a dărâmat porţile blocate ale Politehnicii.

În prezent, Republica Cehă şi Slovacia marchează ziua de 17 noiembrie ca fiind „Ziua luptei pentru libertate şi democraţie”.

Publicitate

În 2009, la aniversarea a 70 de ani de la 17 noiembrie 1939, au fost promovate o serie de iniţiative în întreaga Europă pentru a comemora această dată. Între 16 şi 18 noiembrie, la Universitatea din Bruxelles, a avut loc un eveniment, axat pe istoria mişcării studenţilor şi rolul acesteia în promovarea cetăţeniei active împotriva regimurilor autoritare, şi a urmat o adunare care a discutat despre rolul sindicatelor studenţeşti în prezent şi necesitatea pentru recunoaşterea unei Carte europene a drepturilor studenţilor. Conferinţa a reunit în jur de 100 de studenţi reprezentând studenţi naţionali şi uniuni studenţeşti din peste 29 de ţări europene, precum şi câteva delegaţii internaţionale.

„Un moment de cotitură în mişcarea pentru drepturile studenţilor a fost adoptarea de către Uniunea Europeană a Studenţilor a Cartei Drepturilor Studenţilor europeni, ca document de referinţă vis-a-vis de drepturile pe care le au toţi studenţii din Europa. Indiferent de istoria pe care o au studenţii din fiecare stat în parte, studenţii au rămas o forţă progresivă a societăţii, o elită intelectuală emergentă şi un factor de progres. Adesea, tentativele studenţilor de a aduce schimbare au fost înăbuşite de forţe reacţionare în locuri precum Piaţa Tiananmen în 1989 sau în Piaţa Universităţii în 1990”, arată Asociaţia Studenţilor Chimişti a Universităţii din Bucureşti pe site-ul http://asc-ub.ro.

Potrivit site-ului citat, ANOSR doreşte să reînvie spiritul purtat de studenţii de atunci, să acorde importanţa cuvenită zilei de 17 noiembrie. „Nu e o zi oarecare, e o zi în care studentul a revoluţionat întreaga societate. Ca o subliniere a importanţei pe care o acordăm istoriei, în ziua de 17 noiembrie, în ţară vor fi organizate diferite manifestaţii de către organizaţii studenţeşti”, precizează Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani: Doi cetățeni din Republica Moldova, depistați cu ședere ilegală

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au desfășurat, la începutul acestei săptămâni, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în municipiul Botoșani și municipiul Dorohoi.

Acțiunea s-a desfășurat la data de 12 ianuarie a.c., și a vizat identificarea străinilor care nu respectă regimul legal de ședere pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări, în cooperare cu jandarmi, au depistat doi bărbați, în vârstă de aproximativ 25, respectiv 40 de ani, cetățeni din Republica Moldova, care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate polițiștii de imigrări și de jandarmi, a reieșit că persoanele în cauză, se aflau în ședere ilegală și nu respectau scopul intrării și șederii pe teritoriul României, încălcând astfel prevederile legale în vigoare.

Față de persoanele în cauză au fost dispuse măsuri legale de sancționare contravențională, conform legislației în domeniul migrației. Totodată, polițiștii de imigrări au emis decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile.

Într-unul dintre cazuri, a fost dispusă și măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de șase luni, calculată de la data ieșirii.

Publicitate

Astfel de acțiuni, vor continua și în perioada următoare, în scopul respectării legislației în vigoare și al menținerii unui climat de siguranță publică.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Conferință de elită la Botoșani. Patrimoniul culturii române, discutat într-o viziune transnațională

Publicat

Publicitate

Municipiul Botoșani a fost, astăzi, gazda unui eveniment de marcă dedicat patrimoniului cultural românesc, reunind personalități importante ale vieții academice și culturale. În sala „Mihai Eminescu” a Primăriei Municipiului Botoșani s-a desfășurat Conferința „O viziune transnațională asupra patrimoniului culturii române”, organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Eminescu.

Evenimentul s-a bucurat de prezența ministrului Culturii, András István Demeter, alături de Emil Hurezeanu, scriitor și diplomat, precum și de academicieni, autori și reprezentanți ai unor asociații culturale care au dezvoltat proiecte relevante în domeniul promovării culturii românești, atât în țară, cât și în afara granițelor.

Dezbaterile au vizat rolul patrimoniului cultural românesc într-un context internațional și modalitățile prin care acesta poate fi valorificat și promovat prin cooperare academică și diplomație culturală. Conferința a fost urmată de masa rotundă cu tema „Diplomația cultural-academică și a relațiilor cu diaspora: rețele de mediere culturală și de cooperare științifică”, un cadru de dialog aplicat asupra legăturilor dintre cultura română și comunitățile din diaspora.

În același spirit al celebrării valorilor naționale, Primăria Municipiului Botoșani pregătește un nou moment de referință dedicat poetului național Mihai Eminescu. Pe data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, va fi decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, una dintre cele mai prestigioase distincții literare din România.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Material lemnos confiscat de polițiști la Bucecea

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, în localitatea Bucecea, un atelaj hipo, condus de către un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deținea documentele legale de proveniență și transport.

 

Tânărul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010, iar cantitatea de aproximativ 2 metri cubi de material lemnos a fost supusă confiscării.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune la Dorohoi: Zeci de amenzi aplicate de polițiști

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în localitatea Dorohoi.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 70 de persoane și oprite pentru control, 53 de autoturisme, iar în urma neregulilor constate au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

La acțiune am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending