Connect with us

Eveniment

17 iunie, Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei

Publicat

Publicitate

Marcarea în fiecare an la 17 iunie a Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei a fost hotărâtă de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în 1994.

Seceta este una dintre cele mai grave ameninţări la adresa dezvoltării durabile, în special în ţările în curs de dezvoltare, dar din ce în ce mai mult şi în ţările dezvoltate, potrivit ONU. De fapt, prognozele estimează că până în 2050 acest fenomen poate afecta peste trei sferturi din populaţia lumii, informează ONU pe site-ul său (https://www.un.org).

Potrivit ONU, numărul şi durata secetelor a crescut cu 29% din 2000, comparativ cu cele două decenii precedente (Organizaţia Meteorologică Mondială – OMM 2021). Când peste 2,3 miliarde de oameni se confrunta deja cu stresul hidric, aceasta este o problemă uriaşă.

În acest an, tema Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei, „Her land. Her rights” / „Ţara ei. Drepturile ei”, subliniază faptul că investiţia în accesul egal al femeilor la pământ şi la activele asociate este o investiţie directă în viitorul lor şi al umanităţii.


Potrivit ONU, în toate părţile lumii, femeile se confruntă cu bariere semnificative în asigurarea drepturilor funciare, limitându-le capacitatea de a se îmbogăţi şi de a prospera.

În multe regiuni, acestea rămân supuse unor legi şi practici discriminatorii care le împiedică dreptul de a moşteni şi accesul la servicii şi resurse. Iar când pământul este degradat şi apa este rară, femeile sunt adesea cele mai grav afectate.

Publicitate

Tema Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei din 2022, „Rising up from drought together”, sublinia necesitatea unei acţiuni timpurii pentru a evita consecinţele dezastruoase pentru umanitate şi ecosistemele planetare.

Deşertificarea este un fenomen care se numără printre cele mai mari provocări de mediu ale vremurilor noastre, menţionează ONU.

Deşi deşertificarea poate include invadarea dunelor de nisip pe uscat, nu se referă la avansarea deşerturilor. Mai degrabă, este vorba despre degradarea persistentă a ecosistemelor uscate din cauza schimbărilor climatice şi în principal a activităţilor umane: agricultura nedurabilă care epuizează nutrienţii din sol, minerit, păşunatul excesiv (animalele mănâncă ierburile şi erodează solul vegetal cu copitele) şi defrişarea terenurilor, când copacii şi tufişurile sunt tăiate pentru lemn de foc şi cherestea sau când acestea sunt curăţate pentru cultivare.

Eroziunea vântului şi a apei agravează daunele, ducând pământul vegetal şi lăsând în urmă un amestec extrem de infertil de praf şi nisip. Combinaţia acestor factori este cea care transformă pământul degradat în deşert.

* Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia pentru combaterea deşertificării (UNCCD) la 17 iunie 1994.

UNCCD abordează în special zonele sub-umede aride, semiaride şi uscate, cunoscute sub numele de zonele uscate, unde se găsesc unele dintre cele mai vulnerabile ecosisteme. Potrivit ONU, cele 197 de părţi ale UNCCD (169 afectate de deşertificare) lucrează împreună pentru a menţine şi a restabili productivitatea pământului şi a solului şi pentru a atenua efectele secetei în aceste zone.

Din 2017, UNCCD şi partenerii săi au sprijinit aproximativ 70 de ţări predispuse la secetă să dezvolte planuri naţionale de acţiune pentru reducerea dezastrelor provocate de secetă. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani: Filtru al Poliției Rutiere pentru siguranța în trafic. Amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai subunităților de profil au desfășurat, vineri, o acțiune pentru combaterea nerespectării dispozițiilor în vigoare privind regimul legal de viteză pe raza întregului județ.

În  urma neregulilor constatate, au fost aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 32.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce 6 permise de conducere.

 

Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteorologice, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să respecte regulile de circulație aplicabile lor : aceștia trebuie să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor ”Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, să evite să pună conducătorii de autovehicule în situația de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate și să constituie prin comportamentul lor un exemplu pozitiv pentru cei mici.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Haiduc de Darabani. Un bărbat de 34 de ani s-a ales cu dosar penal

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe strada Aerodromului, din orașul Darabani, un autovehicul condus de un bărbat de 34 de ani, din același oraș.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar polița R.C.A. a autovehiculului este expirată.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.025 de lei, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Un scuterist din Vlăsinești s-a dat în spectacol în fața polițiștilor. Isprava unui bărbat de 33 de ani

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din Vlăsinești au oprit pentru control, pe raza comunei Vlăsinești, județul Botoșani, un moped, condus de un bărbat, de 33 de ani, din aceeași comună.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar mopedul nu este înmatriculat.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat, de 51 de ani, din Leorda, bagat după gratii pentru tentativă de omor calificat. A fost dus cu escortă la penitenciar

Publicat

Publicitate

Polițiștii din Dorohoi au identifcat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Leorda, pe numele căruia era emis de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.

Bărbatul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending