Ștefan, care era de neam ales şi provenea din seminţia lui Avraam, a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de Sfinţii Apostoli, din motive pastoral-misionare, după cum relatează Sfântul apostol şi Evanghelist Luca în capitolul 6 din Faptele Apostolilor: evreii din afara Palestinei (numiti elinişti), de cultură şi limbă greacă, aveau sinagoga lor aparte, la Ierusalim, şi oficiau slujbele în limba greacă, nu în limba ebraică.

La un moment dat aceştia s-au plâns că la distribuirea zilnică a bunurilor, în special a hranei, văduvele eliniste nu mai ajungeau să primească aceste ajutoare.

Întrucât doar Sfinţii Apostoli aveau misiunea de a rosti rugăciunile, de a frânge pâinea – împărtăşania, şi de a catehiza în cadrul întrunirilor liturgice, au propus mulţimilor să fie aleşi „şapte bărbati cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, pe care să-i rânduiască pentru această slujire. Au fost, astfel, aleşi: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae. Ştefan, cel care se bucura de întâietate în rândul diaconilor, fiind arhidiacon, a atras mânia evreilor prin minunile pe care le săvârşea, aceştia promovând martori mincinoşi care l-au acuzat pe Ştefan că necinsteste credinţa ebraică.

Vezi AICI: CALENDAR Ortodox 2022

Ştefan a fost dus la Sinedriu, unde a ţinut o predică în care a afirmat că poporul evreu a ignorat şi a respins tot binele pe care Dumnezeu a vrut sa îl facă, a reamintit de conflictul dintre Israel şi Dumnezeu, în toată perioada de după Moise, şi a arătat diferenţa dintre Lege (Decalog) şi Evanghelie – căci potrivit unei tradiţii ebraice, Moise a primit Legea în Sinai, de la îngeri, deci cu un rol secundar în comparaţie cu Evanghelia, care vine direct de la Dumnezeu, prin Iisus Hristos.

Mânia evreilor a atins cote maxime, astfel că Ştefan a fost scos din Cetate şi a fost omorât cu pietre, el devenind primul martir creştin. Inima mucenicului Ştefan a fost o oază de credinţă, o văpaie de dragoste mai mare decât moartea, de unde a apărut iertarea duşmanilor, în clipa în care îşi dădea duhul, sub o ploaie de pietre. Ştefan spunea atunci „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, fiindcă pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr pe nume Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care a devenit din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. Astfel, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce îi prigoneşte pe creştini şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în ”vas curat şi cinstit” devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel, stâlpul creştinătăţii şi propovăduitorul neînfricat al lui Hristos.

Sfânta Tradiţie arată că în timp ce mulţimea îl ucidea cu pietre pe Sfântul Ştefan, pe o ridicătură de pământ, stăteau şi priveau, dându-i putere de a suferi cu demnitate martiriul, însăşi Maica Domnului însoţită de Sfântul Ioan, ucenicul Domnului.