Ziua Culturii Naţionale este marcată, în fiecare an, începând din 2011, la 15 ianuarie. Data de 15 ianuarie este aceea a naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).

Camera Deputaţilor a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, actul normativ întrunind 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri.

Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat această iniţiativă. În expunerea de motive a iniţiatorilor se arăta: ”Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”.

Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie ca fiind Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 13 decembrie 2010.

Ziua Culturii Naţionale este marcată şi în alte ţări europene, cu acest prilej fiind omagiaţi oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. În Spania, Ziua Culturii este marcată la data morţii scriitorului Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale şi în Republica Moldova, în urma hotărârii autorităţilor acestei ţări.

***

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. Poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, Mihai Eminescu a fost catalogat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

A debutat în ianuarie 1866, la vârsta de 16 ani, cu versuri dedicate lui Aron Pumnul, iar în 1868 scrie romanul „Geniu pustiu”, rămas neterminat şi apărut postum. În 1870 a început colaborarea la revista „Convorbiri literare”, unde îi este publicată, în acel an, poezia „Venere şi Madonă”. Membru activ al societăţii ”Junimea”, Eminescu a fost, începând din anul 1877, şi unul dintre redactorii renumiţi ai ziarului „Timpul”. Cu toate că a trăit numai 39 de ani, în acest răstimp a lăsat posterităţii o creaţie literară foarte amplă – poezii, proză, dramaturgie -, dar şi publicistică. Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (care însumează aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, la 25 ianuarie 1902.

Eminescu a murit la 15 iunie 1889, la Bucureşti. La 17 iunie 1889 a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. A fost ales, post-mortem, la 28 octombrie 1948, membru al Academiei Române, potrivit site-ului https://academiaromana.ro/.

***

Critici literari, despre Eminescu şi creaţia sa, citaţi în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005):

* Perpessicius: „Un drum prin Daedalul manuscriselor eminesciene e o călătorie din cele mai aventuroase. Însă la capătul ei te aşteaptă, ca-n cel mai somptuos basm oriental, comorile norocosului Aladin. Nu-ţi trebuie vreo lampă fermecată. Din fiecare pagină o flacără jucăuşă îţi arată şi drumul, şi tezaurul. Aibi numai încredere. Apropie-te cu smerenie, şi sufletul poetului, prezent în fiece silabă şi-n fiecare stih oricât de tainic, îţi va vorbi şi va pune capăt îndoielilor tale. Nimic din ce-a căzut pe paginile acestea sacre n-a fost zvârlit la întâmplare. Aici şi piatra e fertilă. Orice sămânţă germinează. Apleacă-te şi-i vei culege rodul”.

* Edgar Papu: „Dacă străbatem creaţia eminesciană în toată scara alcătuirilor ei, de la zona filosofică până la cea lingvistică, ne întâmpină o infrangibilă unitate. Poetul nu s-a văzut niciodată constrâns să recurgă la vreo operaţie de ajustări forţate şi nu s-a străduit să acomodeze întreolaltă date incongruente, ci şi-a dirijat neîntrecuta laboriozitate artistică numai către prinderea din adânc a armonioaselor sale bătăi lăuntrice, care îmbinau într-un sunet unic ideea cu tonul verbal. Această unitate ireductibilă, neinterceptată de durităţi şi obstacole între diferitele planuri ale creaţiei sale, unitate care, dimpotrivă, pluteşte unduitor peste ele toate, ne dă indiciul unei autenticităţi excepţionale chiar în aria universală a poeziei”.

* Tudor Vianu: „O altă constelaţie spirituală este introdusă odată cu Eminescu şi ea asociază gândul metafizic cu sentimentul naturii, exotismul cu muzica: o îmbinare de tradiţii deosebite de acelea întrunite în constelaţia apuseană şi latină, singura pe care intelectualul român din veacul trecut o cunoştea înainte de Eminescu, dar care, după el, a revelat şirului de generaţii adăpate la izvorul adâncii şi turburătoarei inspiraţii noi, prezenţa unui univers moral deosebit. Această subită răsturnare de perspectivă a eliberat în sufletul nostru o provizie de forţe subiective, puternice şi proaspete”.

AGERPRES