Connect with us

Eveniment

13 DECEMBRIE – Ziua informării preventive

Publicat

Publicitate

Multe persoane sunt superstițioase și consideră ziua de „Marţi, 13” o zi cu ghinion, dar se întâmplă uneori să ne facem și singuri „ghinionul” prin faptul că nu suntem destul de bine informați. De aceea, la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, s-a stabilit ca, de fiecare dată când ziua de 13 pică marţea, aceasta să fie dedicată informării preventive.

Cu acest prilej, mâine vor fi organizate acțiuni de informare și educare preventivă în locurile aglomerate din municipiul Botoșani, dar și în celelalte localități din județ, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care au primit materiale informative în vederea distribuirii acestora către cetățeni.

De asemenea, prin intermediul spoturilor video din cadrul campaniilor ”RISC-Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale”, ”Siguranța NU e un joc de noroc!”, ”Nu tremur la cutremur!”, ”Scăpări de gaze”, „Nu încărca butelia la stația GPL!” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” pompierii readuc în atenția botoșănenilor regulile de prevenire și modalitățile de răspuns în cazul unor situații de urgență.

Informații suplimentare:

 

Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cu sprijinul E-on România, fiecare zi de marți 13, indiferent de luna anului, este declarată „Ziua Informării Preventive”.

Publicitate

În prezent, la nivel naţional, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă derulează următoarele campanii de informare şi pregătire a populaţiei:

1. “AI GRIJĂ la cea mai mare grijă: SIGURANȚA copilului tău”

Campania a fost iniţiată în luna decembrie a anului 2020, având ca obiectiv conștientizarea adulților asupra importanței supravegherii copiilor și a respectării regulilor de siguranță în locuințe.

Clipuri video: https://www.youtube.com/watch?v=uIQn9NnTm0s

2. F.O.C. – “Flăcările Omoară Copii”

Campania a fost iniţiată în anul 2012, având ca obiectiv reducerea numărului de incendii la locuinţe și, implicit, a victimelor din rândul copiilor.

Clip video: https://youtu.be/6i_AqMJ_TSw?t=2

3. RISC. Proiectul I – „Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!”

Campania a fost iniţiată în anul 2013 şi are ca obiectiv reducerea numărului de incendii și explozii generate de improvizații la instalațiile electrice și de gaze naturale la locuinţele cetățenilor.

Clip video: https://youtu.be/p7zGgElCYOU

4. Campania RISC. Proiectul II – „Siguranța nu e un joc de noroc!”

Campania a fost iniţiată în anul 2014 şi are ca scop reducerea numărului de incendii generate de coșurile de fum la locuinţele cetățenilor.

Clip video: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY

5. Campania RISC. Proiectul III – „Siguranța NU e un joc de noroc!”

Campania a fost iniţiată în anul 2015 şi are ca obiectiv reducerea numărului de incendii generate de improvizații și de suprasolicitarea instalațiilor electrice la locuinţele cetățenilor.

Clip video: https://youtu.be/Q14728rKBAM

6. Campania RISC. Proiectul IV – „Mai bine previi, decât să nu fii!”

Campania a fost iniţiată în anul 2016 şi are ca obiectiv informarea preventivă a populației cu privire la montarea detectoarelor de incendiu în locuința proprie, în scopul reducerii numărului de victime și a pagubelor materiale produse de incendiile la locuințe.

Clip video: https://youtu.be/zr5E3WqSQCk

7. Campania RISC. Proiectul V – „Scăpările de gaze”

Campania a fost iniţiată în anul 2018 şi are ca obiectiv informarea, conștientizarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația în care sesizează scăpări de gaze, în scopul reducerii numărului de victime și implicit a pagubelor materiale generate de scăpările de gaze.

Clip video: https://youtu.be/krX33sB8Qh8

8. Campania „Nu încărca butelia la stația GPL!”

Clip video: https://youtu.be/c8P6c0g1Cmk

9. Campania „Nu tremur la cutremur”

Campania a fost iniţiată în anul 2015 şi are ca obiectiv de bază informarea, conștientizare și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur de magnitudine ridicată.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

COD GALBEN de instensificări ale VÂNTULUI, pentru 43 de comune din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de instensificări ale vântului, pentru o parte din județul Botoșani.

Aceasta este valabilă astăzi, între orele 19.15 – 22:00. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 …70 km/h.

Localitățile vizate sunt: Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Bălușeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Răchiți, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Dersca, George Enescu, Gorbănești, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Coșula, Sulița, Pomârla, Stăuceni, Roma, Unțeni, Mihăileni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Blândești, Cordăreni, Brăești, Văculești, Lozna și Dimăcheni.

În condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul într-un timp foarte scurt la locuințe, anexe gospodărești, păduri, rețele de electricitate, etc..

Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

Publicitate

✔ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

✔ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

✔ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

✔ nu atingeți firele căzute la pământ.

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați la 112!

Citeste mai mult

Economie

2024, cel mai bun an pentru infrastructură din istorie: Au fost deschiși 197 de kilometri de drumuri de mare viteză. 100 km pe Autostrada Moldovei A7

Publicat

Publicitate

Anul 2024 a marcat un progres semnificativ în dezvoltarea infrastructurii de transport din România, cu un record absolut de 197 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres deschiși circulației. Această realizare ridică rețeaua națională de drumuri de mare viteză la peste 1.270 de kilometri.

Un an istoric pentru infrastructura de transport

Printre cele mai importante proiecte finalizate se numără:

  • 100 km din Autostrada A7, care asigură pentru prima dată o conexiune între A7 și A3.
  • Legătura dintre Autostrada de Centură a Capitalei (A0) și A2, un nod strategic pentru traficul din sudul țării.
  • Infrastructura feroviară: Premiera achiziționării și punerii în circulație a primului tren electric din ultimii 35 de ani, parte a unui program ambițios de modernizare ce include 189 de trenuri noi.
  • Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara a inaugurat primul terminal Schengen modern din țară.

Perspective ambițioase pentru 2025

Guvernul și-a stabilit o țintă și mai ambițioasă pentru anul 2025, propunând deschiderea a peste 200 de kilometri de drumuri de mare viteză. Printre obiectivele majore se numără:

  • Legătura directă între Craiova și Constanța pe ruta DEx12-A1-A0-A2.
  • Conexiunea Bacău-București prin A7-A3-A0.
  • Continuarea introducerii de noi trenuri electrice în circulație.

Performanțe remarcabile ale constructorilor în 2024

Constructorii autohtoni și străini au avut realizări notabile:

  • UMB a deschis 97,34 km, depășind cu 24% estimările inițiale.
  • Asocierea Ozaltin-Strade/Mineralport-Visio a finalizat 17,7 km din DEx12 Craiova-Balș, surprinzând prin respectarea termenului de livrare.
  • Strabag a inaugurat la timp DEx16 lângă Oradea, iar WeBuild a devansat termenul pe tronsonul Pitești-Curtea de Argeș.
  • Pizzarotti și Retter au reușit, în ciuda dificultăților, să finalizeze capătul sudic al A7 între Dumbrava și Mizil.

Dificultăți și întârzieri

Nu toate proiectele au fost însă livrate la timp:

  • Aktor a amânat finalizarea a 18 km pe A0 Sud pentru mai 2025.
  • Dimex și Con-A au întâmpinat probleme pe DEx Tureni, prelungind termenul până în vara lui 2025.
  • Coni-Trace și Alsim Alarko au avut întârzieri semnificative, afectând proiectele A7 Mizil-Buzău Vest și A0 Sud.

Anul 2024 a fost unul de referință pentru infrastructura din România, iar planurile pentru 2025 promit să continue acest trend ascendent. Cu un angajament puternic din partea autorităților și implicarea constructorilor performanți, rețeaua de transport din România ar putea cunoaște o transformare semnificativă în anii următori.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Femeie dispărută la Ungureni. Poliția face apel pentru găsirea acesteia. Dacă o vedeți sunați la 112

Publicat

Publicitate

O femeie în vârstă de 48 de ani din localitatea Ungureni, județul Botoșani, a fost dată dispărută de familie, iar polițiștii au demarat cercetări pentru localizarea sa.

Potrivit autorităților, la data de 1 ianuarie 2025, în jurul orei 13:30, Rurac Mariana-Minodora, în vârstă de 48 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. În momentul plecării, aceasta purta pantaloni de blugi bleumarin, o geacă albă și ghete negre.

Femeia are o înălțime de 160 cm, cântărește aproximativ 70 kg și are o constituție atletică. S-a născut pe 23 decembrie 1977, la Întorsura Buzăului, județul Covasna. Familia face apel la populație pentru orice informație care ar putea ajuta la găsirea sa.

Polițiștii roagă cetățenii care pot oferi detalii despre Rurac Mariana-Minodora să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul de urgență 112.

Citeste mai mult

Eveniment

Aproape 7000 de pasageri în plus pe Aeroportul Suceava din cauza curselor deviate din cauza ceții de pe aeroporturile Iași și Bacău din ultima perioadă

Publicat

Publicitate

Un număr de aproape 7000 de pasageri au fost debarcați și îmbarcați pe Aeroportul Suceava în ultimele zile ale anului 2024 și în prima zi a anului 2025 provenind de la aeronave care au fost deviate din cauza ceții de pe aeroporturile din Iași și Bacău, scrie newsbucovina.ro.

Astfel, potrivit unei statistici, în ultima decadă a lunii decembrie 2024 pe Aeroportul Suceava au fost deviate din cauza condițiilor meteo nefavorabile de pe aeroporturile Iași și Bacău un număr de 29 de aeronave, iar prima zi a noului an au fost deviate alte 13 curse.

Ca urmare, au fost debarcați pe Aeroportul Suceava un număr de peste 5500 de pasageri proveniți din aeronavele rerutate și au fost îmbarcați aproape 1.300 de pasageri.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending