Connect with us

Eveniment

12 șoferi prinși băuți la volan în zilele de Paște la Botoșani. Poliția a dat amenzi de peste 50.000 de lei

Publicat

Publicitate

În perioada sărbătorilor pascale, 18 – 21 aprilie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Botoșani au desfășurat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în trafic, vizând în special șoferii care conduc cu viteză excesivă sau sub influența alcoolului.

În cadrul acțiunii au fost angrenați aproximativ 100 de polițiști, care au acționat pe drumurile naționale, județene și comunale. În cele patru zile de controale, au fost verificate aproximativ 300 de autovehicule.

În urma testărilor, 12 șoferi au fost depistați cu alcoolemii peste limita legală și au fost imediat scoși din trafic. În unele cazuri, s-au întocmit dosare penale, iar în altele s-au aplicat sancțiuni contravenționale, în funcție de valoarea alcoolemiei.

Pe lângă aceste cazuri, polițiștii au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru depășirea vitezei legale și nerespectarea normelor de circulație.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în special în contextul apropierii minivacanței de 1 Mai.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Doi tineri din Hlipiceni, plasați în arest la domiciliu după ce au spart casa unui vecin

Publicat

Publicitate

Doi tineri din comuna Hlipiceni au ajuns în arest la domiciliu, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Măsura a fost dispusă de instanță după ce, inițial, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni.

Potrivit anchetatorilor, la data de 17 decembrie 2025, cei doi tineri, în vârstă de 22 și 26 de ani, ar fi pătruns fără drept în curtea unei locuințe din comuna Hlipiceni. Aceștia ar fi forțat o ușă de acces, intrând în interiorul casei, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3.200 de lei.

În cadrul cercetărilor, la data de 9 ianuarie 2026, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința uneia dintre persoanele bănuite de comiterea faptei. Cu această ocazie, au fost identificate mai multe mijloace de probă relevante pentru dosar.

Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate și restituite persoanei vătămate, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Hlipiceni.

Inițial, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. Ulterior, în aceeași zi, aceștia au fost prezentați în fața instanței de judecată, care a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comis furtul.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Doi bărbați reținuți la Tudora și Botoșani pentru încălcarea ordinului de protecție. Unul și-a tăiat brățara electronică

Publicat

Publicitate

Două cazuri grave de încălcare a ordinului de protecție au fost înregistrate vineri, 9 ianuarie 2026, în județul Botoșani, ambele finalizate cu reținerea suspecților pentru 24 de ore.

Primul caz vizează un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Tudora, reținut de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție și distrugere.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în aceeași zi, bărbatul ar fi încălcat obligația legală de a purta dispozitivul electronic de supraveghere, prin tăierea brățării și distrugerea sistemului de monitorizare. Mai mult, acesta ar fi îndepărtat în mod intenționat brățara, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție emis împotriva sa.

Cel de-al doilea caz a fost instrumentat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și îl are ca protagonist pe un bărbat de 54 de ani, din municipiu. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi contactat telefonic, în repetate rânduri, persoana vătămată, încălcând obligațiile impuse prin ordinul de protecție aflat în vigoare.

În ambele situații, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Polițiștii reamintesc că încălcarea ordinelor de protecție reprezintă infracțiune și este sancționată conform legii, autoritățile intervenind ferm pentru protejarea victimelor și prevenirea faptelor de violență.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Lumea se schimbă complet: OpenAI a lansat ChatGPT Sănătate. Permite răspunsuri la întrebări medicale concrete, va citi analizele și va oferi sfaturi

Publicat

Publicitate

Lumea se va schimba complet din acest an, după ce va deveni complet operațional ChatGPT Sănătate, noua aplicație lansată de OpenAI. Aceasta va oferi utilizatorilor posibilitatea de a primi răspunsuri la întrebări medicale punctuale, de a interpreta analizele de sânge și de a beneficia de recomandări personalizate privind starea de sănătate.

Reprezentanții companiei conduse de Sam Altman au precizat că domeniul medical se numără printre cele mai frecvente teme abordate de utilizatori în dialogurile cu asistentul de inteligență artificială.

Peste 230 de milioane de persoane la nivel global fac în fiecare săptămână solicitări legate de bunăstare și îngrijire personală pentru a înțelege mai bine ce li se întâmplă, scrie El Economista, citat de Mediafax.

Aplicația poate fi accesată AICI.

Compania a explicat într-o postare pe blog că ChatGPT Sănătate combină controalele de confidențialitate, siguranță și gestionare a datelor din aplicație cu protecții suplimentare concepute special pentru domeniul sănătății.

Acestea includ criptarea și izolarea aplicate conversațiilor private.

Publicitate

Astfel, utilizatorii își pot împărtăși istoricul medical cu chatbotul și îl pot conecta la aplicații de bunăstare din smartphone, precum Apple Health, Function sau MyFitnessPal.

În urma acestui proces, chatbotul primește informațiile privind sănătatea colectate de aceste aplicații și își bazează răspunsurile pe datele personalizate ale utilizatorului și pe informațiile obținute.

Compania a precizat că ChatGPT Sănătate nu intenționează să înlocuiască profesioniștii din sistemul medical. A fost realizat după doi ani de muncă și teste.

ChatGPT Sănătate a fost proiectat pentru a sprijini, nu pentru a substitui actul medical. Nu este utilizat pentru diagnostic sau tratament.

În schimb, este gândit să ajute la clarificarea întrebărilor de zi cu zi și la identificarea unor modele în timp, a explicat OpenAI.

Pe de altă parte, există îngrijorări cu privire la colectarea datelor medicale ale celor care solicită ajutorul aplicației.

În plus, există speculații și cu privire la scopul în care sunt utilizate metadatele medicale adunate în acest fel.

Citeste mai mult

Eveniment

Apel 112 inedit la Botoșani: O bufniță a intrat în bucătăria unui apartament. Jandarmii au intervenit

Publicat

Publicitate

Intervenție mai puțin obișnuită pentru jandarmii botoșăneni, sâmbătă seară, în municipiul Botoșani. În jurul orei 19.30, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat prin apel la 112 pe strada Săvenilor, după ce un localnic a semnalat prezența unei bufnițe în locuința sa.

Potrivit apelantului, pasărea, aflată cel mai probabil în căutarea unui adăpost din cauza temperaturilor scăzute, a pătruns în bucătărie printr-o țeavă de ventilație, provocând surprindere și teamă în rândul celor aflați în apartament.

Ajunși la fața locului, jandarmii au acționat cu calm și grijă, reușind să captureze bufnița fără a o răni. Din fericire, pasărea nu prezenta leziuni vizibile și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

După intervenție, bufnița a fost eliberată în siguranță în exterior, aceasta zburând spre arborii dintr-un parc din apropiere, zona din care se presupune că a venit, atrasă de căldura locuinței.

Reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani recomandă cetățenilor ca, în situația în care animale sălbatice sau păsări pătrund în locuințe, să solicite sprijinul autorităților în cel mai scurt timp. Astfel de intervenții pot preveni incidente neplăcute atât pentru oameni, cât și pentru animalele aflate în căutare de hrană sau adăpost.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending