Connect with us

Eveniment

11 trenuri care au tranzitat județul Botoșani, verificate de polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au organizat în zilele de 6 și 7 mai 2023, mai multe acțiuni pentru prevenirea pescuitului ilegal, a transportului ilegal de pește și produse din pește și  a accidentelor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Activitatea s-a desfășurat pe raza întregului județ, fiind legitimate peste 100 de persoane și  controlate 66 de autovehicule.

De asemenea, polițiștii au patrulat în 11 trenuri care au tranzitat județul Botoșani, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

„În urma activităților desfășurate au fost constatate în flagrant delict 3 infracțiuni, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 6.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 600 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CODUL GALBEN de ger a băgat în ședință autoritățile de la Botoșani. Măsurile discutate

Publicat

Publicitate

La nivelul județului Botoșani, toate instituțiile cu rol în managementul situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase sunt în alertă, pregătite să intervină pentru salvarea vieții și protejarea bunurilor materiale ale cetățenilor.

În contextul Codului Galben de ger, pentru siguranța cetățenilor, monitorizarea eficientă a evoluției situației operative și asigurarea unei intervenții prompte în cazul înregistrării unor evenimente nedorite, prefectul județului, Dan Nechifor, a convocat, astăzi, o nouă ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Au fost prezentate misiunile desfășurate de structurile cu rol în gestionarea unor situații de urgență generate de fenomene meteo periculoase, din momentul în care s-au înregistrat temperaturi sub limita înghețului.

Totodată, s-a dispus intensificarea acțiunilor preventive, prin aplicarea tuturor măsurilor dispuse în Planul de protecţie şi intervenţie în cazul căderilor masive de zăpadă, a producerii gheţii şi poleiului în Judeţul Botoşani, iarnă 2024-2025 și Planul de Intervenţie pentru prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost şi a celor din spaţii neîncălzite.

Printre acestea, reamintim:

– continuarea misiunilor de patrulare, la nivelul tuturor localităților, în vederea identificării persoanelor fără adăpost şi transportul acestora la spaţii de cazare special amenajate, inclusiv de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. La întoarcerea din misiuni, echipajele SMURD și SAJ vor verifica zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost. Până în acest moment, pompierii militari și polițiștii locali au avut 12 astfel de acțiuni în municipiile Botoșani și Dorohoi, fiind identificate 24 de astfel de persoane. Cazarea acestora în spaţiile special amenajate se face după evaluarea stării de sănătate în Unitățile de Primiri Urgenţe;

Publicitate

– verificarea clădirilor dezafectate sau aflate într-o stare avansată de uzură care reprezintă un loc de refugiu pentru persoanele fără adăpost şi luarea măsurilor ce se impun astfel încât să fie redus riscul de incendiu ce poate fi generat de folosirea mijloacelor de încălzire improvizate (sobe necurăţate şi nereparate, foc deschis în încăperi etc.);

– monitorizarea persoanelor vulnerabile, cu probleme medicale (dializate, imobilizate, dependente de oxigen), a gravidelor la termen, astfel încât, dacă situația o va impune să poată fi aduse în centrele medicale specializate sau evacuate. Potrivit datelor furnizate de unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile responsabile, în județul Botoșani, au fost identificate 7 463 de persoane vulnerabile, din care: 265 care necesită dializă, 156 dependente de oxigen, 3692 persoane imobilizate sau greu deplasabile, 3077 persoane singure, izolate, 273 gravide în ultimul trimestru;

– identificarea locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti cu un grad ridicat de risc la incendiu (a căror proprietari sunt persoane în vârstă sau cu probleme medicale locomotorii, familii cu mulţi copii, case aflate în construcție, unde există posibilitatea ca mijloace de încălzire locală (sobele) să nu fie finalizate; locuințe a căror acoperişuri sunt construite din materiale uşor inflamabile (stuf, şindrilă, carton bitumat sau a căror instalaţii electrice prezintă risc în exploatare datorită vechimii acestora).

De asemenea, pentru preîntâmpinarea situațiilor deosebite, se va continua informarea populației asupra măsurilor de prevenire a incendiilor, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor.

Aceste aspecte au fost transmise tuturor primăriilor din județ.

Totodată, la toate subunitățile de pompieri este asigurată operativitatea tehnicii de intervenție specifice sezonului rece.

Toate aceste măsuri dispuse sunt esențiale pentru a asigura rapiditatea și eficiența intervențiilor, în cazul manifestării unor situații deosebite.

Evoluția situației operative va fi atent monitorizată pentru asigurarea implementării măsurilor necesare gestionării eficiente a situațiilor de urgență care pot pune în pericol viețile și bunurile cetățenilor.

Reamintim faptul că județul Botoșani se va afla, până miercuri, sub incidența unui Cod Galben de ger. Temperaturile minime se vor situa între minus 17 și minus 10 grade.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

 

Informare preventivă

Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru perioada următoare, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să acorde o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, astfel încât să își protejeze, atât viața, cât și bunurile.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu la exploatarea sobelor, a aparatelor sau a mijloacelor electrice de încălzire, trebuie respectate următoarele măsuri:

– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

– folosiţi soba doar cu uşa închisă și aşezaţi o tavă metalică în dreptul uşii acesteia;

– nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

– nu adormiţi cu soba aprinsă;

– verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau înlocuiți-le;

– decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

Totodată, este recomandată evitarea deplasărilor pe distanțe lungi, expunerea în frig pentru perioade mari de timp sau extenuarea, deoarece efortul fizic la temperaturi scăzute poate cauza probleme de sănătate.

De asemenea, este necesară respectarea următoarelor recomandări:

– îmbrăcați-vă gros;

– pe timpul cât stați afară, mișcați-vă permanent pentru a vă păstra căldura corporală și feriți-vă de ţurţurii care se pot forma pe clădiri;

– evitați trecerea, în mod brusc, din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;

– mâncaţi regulat şi consumaţi multe lichide, evitând excesul de cofeină sau alcool;

– protejaţi persoanele în vârstă, care au probleme de sănătate, copiii și femeile însărcinate;

– purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile;

– în situații de urgență, apelați numărul unic 112.

Citeste mai mult

Eveniment

Armă neletală, fără documente justificative, descoperită la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un pistol din categoria armelor neletale, pentru care, un bărbat cu cetățenie R. Moldova nu avea documente necesare deţinerii şi transportului.

 

În data de 14 februarie a.c, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autocar ce venea din Cehia, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și a persoanei. Echipa comună de control a descoperit în rucsacul bărbatului, ascuns și nedeclarat, un pistol din categoria armelor neletale, marca CZ SHADOW, calibru 4,5 mm, un încărcător cu muniție cu o butelie de gaz, precum și alte trei butelii cu dioxid de carbon și un recipient care conținea 1.410 bile de metal cu dimetrul 4,5 mm, pentru care nu deținea documente necesare deținerii și transportului.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat pistolul și muniția din Cehia, de la un magazin de profil.

Conform prevederilor legale, arma a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

Publicitate

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase – arme neletale care sunt supuse autorizării.

 

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Viitori polițiști, în practică la IPJ Botoșani

Publicat

Publicitate

Începând de luni, 17 februarie, până la în luna august 2025, 38 de elevi ai școlilor de agenți de poliție, vor desfășura stagiu de practică la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

În această perioadă elevii au oportunitatea de a-și completa cunoștințele teoretice acumulate în timpul școlii, sub îndrumarea unor tutori aleși din rândul polițișilor  cu experiență.

 

Aceștia au fost repartizați pe raza întregului județ, la structuri de ordine publică și poliție rutieră.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Amplă acțiune a polițiștilor din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla și polițiști de frontieră au acționat în cadrul planului de acțiune BLOCADA, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 

Astfel, polițiștii au acționat în intervalul orar 08:00-12:00,  prilej cu care au fost legitimate peste 70 de persoane și au fost controlate 60 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice.

 

Publicitate

De asemenena, au fost reținute două certificate de înmatriculare și un permis de conducere.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending