Connect with us

Actualitate

1 septembrie: TERMEN pentru firmele care vor să obțină finanțare de până la 200.000 de lei prin Start Up Nation

Publicat

Publicitate

Cei care doresc să obţină o finanţare de până la 200.000 lei se pot înscrie până în 1 septembrie, exclusiv online, în programul Start-Up Nation 2022, potrivit Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

Până la termenul-limită de înscriere, 1 septembrie 2022, ora 20.00, aplicanţii cu profil, user şi parolă generate pe platforma granturi.imm.gov.ro vor putea completa, semna electronic, încărca şi ulterior transmite formularul de înscriere.

Reprezentanţi MAT precizează că, în cadrul celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation există, în premieră, doi piloni: Start-Up Nation România şi Start-Up Nation Diaspora. Astfel, antreprenorii români stabiliţi în ţară, cât şi cei plecaţi peste hotare, dar care doresc să se întoarcă acasă pentru a investi într-o afacere, au posibilitatea de a obţine finanţare, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor centralizate de minister, până la acest moment, 6.461 de antreprenori s-au înscris pentru Pilonul I (Start-Up Nation România) şi 212 pentru Pilonul II (Start-Up Nation Diaspora).

Prin Program se finanțează cererile de finanțare completate prin formularul de înscriere, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, în următoarele condiții:

  • pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului – Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului
  • pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului – Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului

Firmele trebuie să asigure o cofinanțare în procent de minimum 5% din valoarea eligibilă a proiectului.

Publicitate

Potrivit Ordinului MAT 1.111/2022, bugetul estimat pentru perioada 2022- 2027 este de 11.000.000.000 lei, iar bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2022, aprobat prin Legea nr. 317/2021 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2022 este de 520.031.000 lei, din care:

  • Pilonul I Start-up Nation România – 500.000.000 lei
  • Pilonul II Start-up Nation Diaspora – 20.031.000 lei.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: Alba24.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Împărăteasă Teodora, mama cea iubitoare de Hristos

Publicat

Publicitate

Sfânta Teodora, Împărăteasa Bizanțului, s-a născut din părinți înstăriți și evlavioși în cetatea Constantinopolului unde a și crescut. Din fragedă vârstă i s-a dus renumele pentru înțelepciunea și frumusețea cu care era împodobită. Drept aceea, la 4 iunie anul 830 s-a căsătorit cu Teofil, împăratul Bizanțului cu care a avut 7 copii, 5 fete și 2 băieți.

Această căsnicie însă a fost umbrită de ura lui Teofil față de sfintele icoane și de prigoana pe care a pornit-o el asupra celor ce se închinau lor.

Dar Teodora, sfidându-și soțul, a continuat cinstirea icoanelor. În această dragoste a ei față de odoarele sfintele, a luptat și a reușit să-l scape de închisoare pe cel mai vestit iconar al vremii aceleia, Lazăr, care a devenit sfânt, iar Biserica îl prăznuiește la 17 noiembrie. În anul 842, împăratul Teofil moare, iar Teodora este cea care ia tronul în stăpânire pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic pentru a domni singur. Cu autoritatea ce o avea a ajutat să devină patriarh de Constantinopol un iubitor al icoanelor, iconodul, pe nume Metodie.

Astfel la 11 martie 843 se convoacă un Sinod al Bisericii care a reașezat icoanele în cult și a permis închinarea la ele. Sfânta Teodora, cu inima ei iubitoare și plină de milă, a stăruit celor din Sinod ca să nu fie osândit soțul ei, mărturisind că el pe patul de moarte s-a căit pentru iconoclasmul său.

Spre a prăznui reașezarea sfintelor icoane, împărăteasa Teodora a condus un uriaș alai de icoane pe străzile Constantinopolului în duminica de 11 martie 843, prima Duminică din Postul Mare a acelui an. De atunci Biserica prăznuiește reașezarea icoanelor în prima Duminică din Postul Paștilor, fiind cunoscută sub numele de Duminica Ortodoxiei. După 15 ani, fiul său, Mihail, a devenit împărat al Bizanțului cu putere deplină. Dar acesta, urmând reaua purtare a tatălui său și influențat fiind de sfătuitorii iconoclaști, a surghiunit pe mama sa, Teodora, împreună cu 4 surori ale sale la mănăstirea Sastrion.

Sfânta Teodora nu s-a împotrivit acestei hotărâri a împăratului care era chiar fiul ei, ci a primit exilul cu bunăvoință, lucrând cu și mai multă râvnă pentru mântuirea sufletului său. După ce a petrecut o vreme în această luptă, la 11 februarie 867 s-a mutat la Domnul. Sfintele sale moaște au fost aflate întregi la Constantinopol, iar azi se află păstrate intacte, bine înmiresmate și făcătoare de minuni, în Catedrala Mitropoliei din Kerkira, Insula Corfu, Grecia.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Amenzi și controale în Piața Centrală din Botoșani: Zeci de sancțiuni aplicate de Poliția Locală în doar o zi

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au desfășurat, pe 5 februarie 2026, o amplă acțiune de verificare în Piața Centrală și în zonele din apropiere, pentru menținerea ordinii publice, respectarea regulilor de comerț și fluidizarea circulației. În urma controalelor, au fost legitimate 61 de persoane și aplicate 47 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiuni, 25 au fost amenzi, în valoare totală de 4.035 lei, iar 22 au fost avertismente, vizând încălcări ale legislației privind comerțul în piețe, circulația rutieră și menținerea curățeniei pe domeniul public.

În incinta pieței au fost depistați opt comercianți care nu aveau afișate prețurile produselor, precum și un caz în care nu a putut fi dovedită verificarea metrologică a cântarului utilizat la vânzare. Pentru aceste nereguli au fost aplicate amenzi în cuantum total de 1.200 de lei.

De asemenea, pe pietonalul Transilvaniei, pe trotuarele din jurul pieței și în parcările cu plată au fost identificate persoane care comercializau produse în zone neautorizate, majoritatea fiind sancționate cu avertisment.

Neregulile din trafic au dus la aplicarea a 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.835 de lei, fiind acordate totodată 56 de puncte de penalizare pentru opriri sau staționări neregulamentare care îngreunau circulația.

Pe lângă activitățile de control, polițiștii locali au derulat și o campanie de informare pentru prevenirea furturilor din buzunare, genți sau bagaje în zone aglomerate, sub mesajul „Vigilența face diferența!”. Cetățenii au fost sfătuiți să acorde o atenție sporită bunurilor personale și să adopte măsuri de protecție în piețe, mijloace de transport sau alte spații frecventate.

Publicitate

Reprezentanții instituției au transmis că acțiunile de verificare vor continua zilnic, recomandând respectarea prevederilor legale de către toate persoanele fizice și juridice pentru evitarea sancțiunilor.

Citeste mai mult

Economie

Nouă oferte pentru tronsonul din Autostrada A8 care unește Moldova de Transilvania și Uniunea Europeană

Publicat

Publicitate

Proiectul Autostrăzii A8, considerată principala legătură rutieră dintre Moldova, Transilvania și spațiul european, face un nou pas înainte. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat depunerea a nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani.

Contractul are o valoare estimată la 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni. Din această perioadă, 46 de luni sunt alocate proiectării și execuției lucrărilor, iar 60 de luni reprezintă garanția acordată după finalizarea construcției.

Pentru supervizarea acestui segment de autostradă au depus oferte mai multe companii și asocieri de profil din România și din străinătate, printre care EGIS România, TECNIC Consulting Engineering România, IRD Engineering, CONSITRANS, dar și consorții internaționale specializate în infrastructură rutieră.

Rolul supervizorului va fi esențial pe întreaga durată a contractului, acesta urmând să asigure managementul tehnic și financiar al proiectului, respectarea termenelor, a valorii contractuale și a standardelor de calitate impuse prin legislația în vigoare.

Tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani, cu o lungime de 28,6 kilometri, include lucrări de infrastructură complexe. Pe traseu vor fi construite 33 de poduri și pasaje cu o lungime totală de aproximativ 7,8 kilometri, cel mai lung pasaj urmând să depășească 1,1 kilometri peste râul Bahlui. Proiectul mai prevede realizarea a două tuneluri și a trei noduri rutiere importante, la Podu Iloaiei, Lețcani și la drumul de legătură cu DN 28.

Autostrada „Unirii” A8 este una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din estul României, fiind văzută drept un coridor strategic pentru dezvoltarea economică a Moldovei și pentru conectarea rapidă la rețeaua europeană de transport.

Publicitate

Depunerea ofertelor pentru supervizarea lucrărilor marchează o etapă importantă în derularea proiectului și aduce mai aproape momentul începerii efective a lucrărilor pe acest sector al autostrăzii.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la Tudora: Acoperișul unei case a ars iar 22 de vaci au fost salvate de un vecin

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent a izbucnit, în această seară, într-o gospodărie din localitatea Tudora, unde acoperișul unei locuințe a fost cuprins rapid de flăcări. Alarma a fost dată de un vecin care a observat focul și a intervenit imediat, reușind să evacueze din grajdul lipit de casă nu mai puțin de 22 de vaci.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tudora, cu trei autospeciale de stingere, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Primii care au intervenit au fost pompierii voluntari, care au constatat că acoperișul casei ardea generalizat, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, suprafața afectată fiind estimată la aproximativ 200 de metri pătrați.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii militari și voluntari au acționat mai bine de o oră. În timpul intervenției a fost eliminat și riscul producerii unei explozii, după ce o butelie aflată în interiorul clădirii a fost scoasă în siguranță.

Bunurile din locuință au fost salvate, însă o bovină a fost găsită decedată în urma incendiului.

Proprietara gospodăriei a suferit un atac de panică, fiind asistată medical la fața locului de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță, fără a necesita transportul la spital.

Publicitate

Cauza probabilă a producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, în urma cercetărilor efectuate la locul intervenției.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending