Connect with us

Eveniment

1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului. O sărbătoare a inocenței, protecției și speranței în România și în lume

Publicat

Publicitate

Ziua de 1 Iunie este dedicată copiilor din întreaga lume, fiind recunoscută oficial drept Ziua Internațională a Copilului în aproximativ un sfert dintre statele lumii. Originea acestei sărbători datează din 1925, când, la Geneva, Elveția, a avut loc prima „Conferință mondială pentru bunăstarea copiilor”, relatează alba24.ro. Atunci a fost marcată pentru prima oară nevoia recunoașterii oficiale a drepturilor și bunăstării celor mici.

În forma sa modernă, Ziua Copilului a fost instituită la 1 iunie 1950, ca urmare a Congresului Federației Internaționale Democratice a Femeilor desfășurat în 1949, la Moscova. Astfel, mai multe țări au stabilit această dată ca zi dedicată protecției copilului.

Prin marcarea oficială a acestei zile, statele membre ale Organizației Națiunilor Unite au recunoscut universal drepturile copilului, indiferent de rasă, sex, religie sau statut social. Aceste drepturi includ afecțiunea, îngrijirea, accesul la educație gratuită, hrană adecvată, asistență medicală, protecție împotriva exploatării și un mediu în care copiii să poată crește în pace și siguranță.

Deși nu toate țările au stabilit ziua de 1 iunie ca sărbătoare oficială, multe dintre ele celebrează copiii în moduri diverse. De pildă, la nivel global, ONU a instituit în 1954 Ziua Universală a Copilului, sărbătorită pe 20 noiembrie, cu scopul promovării drepturilor și bunăstării copiilor de pretutindeni.

Statisticile arată că în prezent, pe glob, există în jur de 2 miliarde de copii cu vârste între 0 și 14 ani. Potrivit datelor ONU, minorii reprezintă aproximativ 30% din populația mondială, ceea ce subliniază importanța politicilor și acțiunilor care vizează protecția acestui segment fragil al societății.

Totuși, în ciuda acestor demersuri, mulți copii din întreaga lume se confruntă cu probleme majore precum accesul dificil la educație, abuzuri, exploatare sau lipsa unei protecții adecvate din partea statului și a comunității. De aceea, Ziua Copilului este și un prilej de reflecție asupra responsabilității colective de a le asigura un viitor mai bun.

Publicitate

Cum este sărbătorită Ziua Copilului în România

În România, ziua de 1 iunie a devenit oficial zi nelucrătoare începând cu anul 2017. Legea care modifică Codul muncii în acest sens a fost promulgată la 16 noiembrie 2016, în urma unei inițiative legislative susținute de 84 de parlamentari, din toate partidele politice.

Propunerea a fost parte a unei campanii naționale care a urmărit întărirea legăturii dintre părinți și copii. Această campanie a fost coordonată de postul de radio Itsy Bitsy FM, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), psihologi, organizații de părinți și lideri de opinie precum Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tily Niculae.

„Ne bucură semnul pozitiv pe care îl dă societății votul de astăzi. Nu pot decât să sper că este doar începutul și că vom construi, împreună – autorități, societate civilă, companii, părinți –, o Românie în care copiii și familiile să fie mai bine sprijiniți din toate punctele de vedere”, declara la acel moment Gabriela Coman, președinta ANPDCA.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Spectacol la Botoșani! FC Botoșani și Farul Constanța, egalitate după două goluri marcate în doar trei minute. Scor Final: 1 – 1

Publicat

Publicitate

FC Botoșani și Farul Constanța au făcut un meci spectaculos, joi seară, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în faza grupelor Cupei României, ediția 2025–2026. Partida, începută la ora 18:00, s-a jucat  sub nocturnă și a adus două goluri în mai puțin de trei minute.

În minutul 55, Dumitru Dumiter a deschis scorul pentru botoșăneni, transformând fără emoții o lovitură de la 11 metri. Bucuria gazdelor a fost însă de scurtă durată — doar trei minute mai târziu, Markovic a restabilit egalitatea pentru Farul, profitând de o centrare perfectă în careu și reluând mingea în plasă.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu ocazii de ambele părți. Friday Adams a șutat puternic de la distanță în minutul 36, trimițând balonul la câțiva centimetri de bara porții lui Munteanu. În debutul meciului, Dumitru a avut o primă șansă uriașă de gol, dar portarul constănțean a respins spectaculos în corner.

Echipele de start:
FC Botoșani: Kukic – Friday, Munoz, Suta, Pavlovic – Cîmpanu, Aldair, David, Dumitru – Bodișteanu, Dumiter.
Rezerve: Ciobanu, Petro, Diaw, Creț, Mitrov, Bordeianu, Dumitru, Ciurel, Lopez.
Antrenor: Leo Grozavu

Farul Constanța: Munteanu – Sîrbu, Duțu, Pellegrini, Seruca – Furtado, Dican, Banu, Iancu – Vojtus, Markovic.
Rezerve: Ducan, Gheorghe, Budescu, Caldăraru, Ripeanu, Nechifor, Oancea, Berchez, Somandru.
Antrenor: Cristian Sava

În același timp, FC Botoșani traversează o formă excelentă în SuperLiga, unde ocupă prima poziție a clasamentului, la egalitate de puncte cu Rapid București (31), dar cu un golaveraj superior. Elevii lui Leo Grozavu sunt considerați surpriza plăcută a acestui sezon și încearcă să confirme forma bună și în Cupa României.

Publicitate

În celelalte partide din faza grupelor, disputate marți și miercuri, s-au înregistrat mai multe rezultate surpriză, inclusiv victorii ale unor echipe din eșaloanele inferioare. Joi, pe lângă meciul de la Botoșani, se mai joacă partide la Chiajna, Arad și București (Giulești).

Meciul de la Botoșani a continuat cu ritm ridicat încă 15 minute după minutul 90, probabil recordul acestui an, și cu un penalty care nu s-a mai acordat pentru FC Botoșani, dar publicul a răspuns pe măsură, transformând tribunele într-o adevărată atmosferă de Cupă.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 30 octombrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 30 octombrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 30 octombrie 2025:

Loto 6/49: 19, 41, 25, 21, 2, 47

Loto 5/40: 18, 20, 32, 19, 25, 15

Noroc: 5 4 2 7 9 2 5

Noroc Plus: 9 6 3 1 4 2

Publicitate

Super Noroc: 6 5 3 7 5 5

Joker: 12, 17, 28, 4, 37 + 15

Citeste mai mult

Administratie

Strada Aluniș din cartierul Tulbureni a fost modernizată complet. Investiție de peste 4 milioane de lei

Publicat

Publicitate

Lucrările de modernizare de pe strada Aluniș, din cartierul Tulbureni al municipiului Botoșani, au fost finalizate. Anunțul a fost făcut astăzi de primarul Cosmin Andrei, care a precizat că investiția, în valoare de peste 4 milioane de lei, face parte dintr-un program amplu de reabilitare a infrastructurii rutiere din oraș.

„După ani în care oamenii din zonă au așteptat o infrastructură decentă, astăzi avem o stradă asfaltată, trotuare noi, rigole pentru scurgerea apei și semnalizare rutieră modernă. Totul pentru un oraș mai sigur, mai curat și mai frumos”, a transmis edilul.

Proiectul a inclus refacerea completă a carosabilului, amenajarea trotuarelor și a rigolelor pentru colectarea apelor pluviale, precum și montarea elementelor de semnalizare rutieră.

Primarul Cosmin Andrei a subliniat că modernizarea străzii Aluniș face parte dintr-un plan mai amplu de investiții în infrastructura din municipiu, care vizează atât zonele centrale, cât și cartierele periferice.

„Pas cu pas, transformăm Botoșaniul într-un oraș în care fiecare cartier contează. La periferie ca în centru”, a adăugat acesta.

Lucrările din cartierul Tulbureni se înscriu într-o serie de investiții recente în modernizarea străzilor din municipiu, vizând îmbunătățirea accesului, a siguranței circulației și a calității vieții locuitorilor.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

O idee și pentru Botoșani: Un oraș din România interzice TOTAL trotinetele electrice în centru, parcuri și curțile școlilor

Publicat

Publicitate

Municipiul Buzău a devenit primul oraș din România care interzice complet circulația trotinetelor electrice în zona centrală, în parcuri, pe terenurile de sport, în locurile de joacă și în curțile unităților de învățământ. Decizia a fost luată joi, în ședința Consiliului Local Municipal, printr-un regulament care stabilește și sancțiuni dure pentru cei care nu îl respectă.

Potrivit documentului, accesul cu trotinete electrice este interzis „indiferent de vârsta conducătorului”, în toate spațiile destinate pietonilor sau activităților recreative. Vizate sunt zona pietonală Cuza Vodă – Piața Daciei – Aleea Trandafirilor, dar și curțile școlilor, parcurile și locurile de joacă.

Prin excepție, autoritățile locale pot aproba, temporar, evenimente speciale sau trasee controlate destinate trotinetelor electrice, însă numai cu autorizație și semnalizare clară.

Motivul principal al acestei măsuri este siguranța pietonilor. În ultimele luni, Primăria Buzău a primit numeroase sesizări privind incidente, accidente evitate la limită și disconfort creat de trotinete în zonele pietonale aglomerate.

„În ultimii ani, utilizarea trotinetelor electrice a crescut semnificativ și în Municipiul Buzău, fiind un mijloc de transport modern şi rapid. Cu toate acestea, circulația lor în parcuri, locuri de joacă sau curțile școlilor generează riscuri majore pentru copii și vârstnici”, au explicat reprezentanții administrației locale.

Statisticile confirmă îngrijorarea: în primele șapte luni ale anului 2025, în România s-au produs peste 1.500 de accidente cu trotinete electrice, în care 7 persoane au murit și peste 1.600 au fost rănite. În peste 80% dintre cazuri, vina le-a aparținut conducătorilor trotinetelor.

Publicitate

Cei care nu respectă regulamentul riscă amenzi între 500 și 1.500 de lei.

După exemplul Buzăului, este posibil ca și alte municipii să analizeze adoptarea unor măsuri similare. În Botoșani, numărul trotinetelor electrice a crescut semnificativ în ultimii doi ani, iar în zona pietonală Unirii – Cuza Vodă – Primăverii sunt frecvente situațiile în care pietonii și copiii sunt puși în pericol.

Rămâne de văzut dacă și autoritățile botoșănene vor urma exemplul Buzăului și vor introduce reguli clare privind circulația trotinetelor electrice în spațiile publice.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending