Connect with us

Actualitate

1 ianuarie 2023: Vârsta de pensionare pentru femei crește la 62 de ani. Vezi TABELE cu vârsta de pensionare după anul de naștere

Publicat

Publicitate

De la 1 ianuarie 2023 vârsta de pensionare crește pentru o categorie din România: femeile născute în ianuarie 1961, care vor ieși la pensie la vârsta de 62 de ani, cu stagiul de cotizare complet de 32 de ani (față de 61 de ani și stagiu complet de 31, ca până acum), relatează alba24.ro.

Vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, potrivit legii din România.

Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, de la an la an, conform eşalonării prevăzute în tabelele de mai jos (anexa nr. 5 și nr. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).

Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în aceleași anexe.

Din ianuarie 2023, va fi aplicată potrivit legii o creștere a vârstei de pensionare la 62 de ani pentru femei.

Vârste standard de pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare

Femei

Publicitate

Luna şi anul naşterii

Luna şi anul pensionării

Vârsta asiguratului la ieşirea la pensie (ani/luni)

Stagiul complet de cotizare (ani/luni)

Stagiul minim de cotizare (ani/luni)

Aprilie 1944

Aprilie 2001

57/0

25/0

10/0

Mai 1944

Mai 2001

57/0

25/0

10/0

Iunie 1944

Iunie 2001

57/0

25/0

10/0

Iulie 1944

Iulie 2001

57/0

25/0

10/0

August 1944

August 2001

57/0

25/0

10/0

Septembrie 1944

Septembrie 2001

57/0

25/0

10/0

Octombrie 1944

Octombrie 2001

57/0

25/0

10/0

Noiembrie 1944

Noiembrie 2001

57/0

25/0

10/0

Decembrie 1944

Decembrie 2001

57/0

25/0

10/0

Ianuarie 1945

Ianuarie 2002

57/0

25/0

10/0

Februarie 1945

Februarie 2002

57/0

25/0

10/0

Martie 1945

Martie 2002

57/0

25/0

10/0

Aprilie 1945

Mai 2002

57/1

25/1

10/1

Mai 1945

Iunie 2002

57/1

25/1

10/1

Iunie 1945

Iulie 2002

57/1

25/1

10/1

Iulie 1945

August 2002

57/1

25/1

10/1

August 1945

Septembrie 2002

57/1

25/1

10/1

Septembrie 1945

Noiembrie 2002

57/2

25/2

10/2

Octombrie 1945

Decembrie 2002

57/2

25/2

10/2

Noiembrie 1945

Ianuarie 2003

57/2

25/2

10/2

Decembrie 1945

Februarie 2003

57/2

25/2

10/2

Ianuarie 1946

Martie 2003

57/2

25/2

10/2

Februarie 1946

Mai 2003

57/3

25/3

10/3

Martie 1946

Iunie 2003

57/3

25/3

10/3

Aprilie 1946

Iulie 2003

57/3

25/3

10/3

Mai 1946

August 2003

57/3

25/3

10/3

Iunie 1946

Septembrie 2003

57/3

25/3

10/3

Iulie 1946

Noiembrie 2003

57/4

25/4

10/4

August 1946

Decembrie 2003

57/4

25/4

10/4

Septembrie 1946

Ianuarie 2004

57/4

25/4

10/4

Octombrie 1946

Februarie 2004

57/4

25/4

10/4

Noiembrie 1946

Martie 2004

57/4

25/4

10/4

Decembrie 1946

Mai 2004

57/5

25/5

10/5

Ianuarie 1947

Iunie 2004

57/5

25/5

10/5

Februarie 1947

Iulie 2004

57/5

25/5

10/5

Martie 1947

August 2004

57/5

25/5

10/5

Aprilie 1947

Septembrie 2004

57/5

25/5

10/5

Mai 1947

Noiembrie 2004

57/6

25/6

10/6

Iunie 1947

Decembrie 2004

57/6

25/6

10/6

Iulie 1947

Ianuarie 2005

57/6

25/6

10/6

August 1947

Februarie 2005

57/6

25/6

10/6

Septembrie 1947

Martie 2005

57/6

25/6

10/6

Octombrie 1947

Mai 2005

57/7

25/7

10/7

Noiembrie 1947

Iunie 2005

57/7

25/7

10/7

Decembrie 1947

Iulie 2005

57/7

25/7

10/7

Ianuarie 1948

Septembrie 2005

57/8

25/8

10/8

Februarie 1948

Octombrie 2005

57/8

25/8

10/8

Martie 1948

Noiembrie 2005

57/8

25/8

10/8

Aprilie 1948

Ianuarie 2006

57/9

25/9

10/9

Mai 1948

Februarie 2006

57/9

25/9

10/9

Iunie 1948

Martie 2006

57/9

25/9

10/9

Iulie 1948

Mai 2006

57/10

25/10

10/10

August 1948

Iunie 2006

57/10

25/10

10/10

Septembrie 1948

Iulie 2006

57/10

25/10

10/10

Octombrie 1948

Septembrie 2006

57/11

25/11

10/11

Noiembrie 1948

Octombrie 2006

57/11

25/11

10/11

Decembrie 1948

Noiembrie 2006

57/11

25/11

10/11

Ianuarie 1949

Ianuarie 2007

58/0

26/0

11/0

Februarie 1949

Februarie 2007

58/0

26/0

11/0

Martie 1949

Martie 2007

58/0

26/0

11/0

Aprilie 1949

Mai 2007

58/1

26/2

11/2

Mai 1949

Iunie 2007

58/1

26/2

11/2

Iunie 1949

Iulie 2007

58/1

26/2

11/2

Iulie 1949

Septembrie 2007

58/2

26/4

11/4

August 1949

Octombrie 2007

58/2

26/4

11/4

Septembrie 1949

Noiembrie 2007

58/2

26/4

11/4

Octombrie 1949

Ianuarie 2008

58/3

26/6

11/6

Noiembrie 1949

Februarie 2008

58/3

26/6

11/6

Decembrie 1949

Martie 2008

58/3

26/6

11/6

Ianuarie 1950

Mai 2008

58/4

26/8

11/8

Februarie 1950

Iunie 2008

58/4

26/8

11/8

Martie 1950

Iulie 2008

58/4

26/8

11/8

Aprilie 1950

Septembrie 2008

58/5

26/10

11/10

Mai 1950

Octombrie 2008

58/5

26/10

11/10

Iunie 1950

Noiembrie 2008

58/5

26/10

11/10

Iulie 1950

Ianuarie 2009

58/6

27/0

12/0

August 1950

Februarie 2009

58/6

27/0

12/0

Septembrie 1950

Martie 2009

58/6

27/0

12/0

Octombrie 1950

Mai 2009

58/7

27/2

12/2

Noiembrie 1950

Iunie 2009

58/7

27/2

12/2

Decembrie 1950

Iulie 2009

58/7

27/2

12/2

Ianuarie 1951

Septembrie 2009

58/8

27/4

12/4

Februarie 1951

Octombrie 2009

58/8

27/4

12/4

Martie 1951

Noiembrie 2009

58/8

27/4

12/4

Aprilie 1951

Ianuarie 2010

58/9

27/6

12/6

Mai 1951

Februarie 2010

58/9

27/6

12/6

Iunie 1951

Martie 2010

58/9

27/6

12/6

Iulie 1951

Mai 2010

58/10

27/8

12/8

August 1951

Iunie 2010

58/10

27/8

12/8

Septembrie 1951

Iulie 2010

58/10

27/8

12/8

Octombrie 1951

Septembrie 2010

58/11

27/10

12/10

Noiembrie 1951

Octombrie 2010

58/11

27/10

12/10

Decembrie 1951

Noiembrie 2010

58/11

27/10

12/10

Ianuarie 1952

Ianuarie 2011

59/0

28/0

13/0

Februarie 1952

Februarie 2011

59/0

28/0

13/0

Martie 1952

Martie 2011

59/0

28/0

13/0

Aprilie 1952

Mai 2011

59/1

28/2

13/2

Mai 1952

Iunie 2011

59/1

28/2

13/2

Iunie 1952

Iulie 2011

59/1

28/2

13/2

Iulie 1952

Septembrie 2011

59/2

28/4

13/4

August 1952

Octombrie 2011

59/2

28/4

13/4

Septembrie 1952

Noiembrie 2011

59/2

28/4

13/4

Octombrie 1952

Ianuarie 2012

59/3

28/6

13/6

Noiembrie 1952

Februarie 2012

59/3

28/6

13/6

Decembrie 1952

Martie 2012

59/3

28/6

13/6

Ianuarie 1953

Mai 2012

59/4

28/8

13/8

Februarie 1953

Iunie 2012

59/4

28/8

13/8

Martie 1953

Iulie 2012

59/4

28/8

13/8

Aprilie 1953

Septembrie 2012

59/5

28/10

13/10

Mai 1953

Octombrie 2012

59/5

28/10

13/10

Iunie 1953

Noiembrie 2012

59/5

28/10

13/10

Iulie 1953

Ianuarie 2013

59/6

29/0

14/0

August 1953

Februarie 2013

59/6

29/0

14/0

Septembrie 1953

Martie 2013

59/6

29/0

14/0

Octombrie 1953

Mai 2013

59/7

29/2

14/2

Noiembrie 1953

Iunie 2013

59/7

29/2

14/2

Decembrie 1953

Iulie 2013

59/7

29/2

14/2

Ianuarie 1954

Septembrie 2013

59/8

29/4

14/4

Februarie 1954

Octombrie 2013

59/8

29/4

14/4

Martie 1954

Noiembrie 2013

59/8

29/4

14/4

Aprilie 1954

Ianuarie 2014

59/9

29/6

14/6

Mai 1954

Februarie 2014

59/9

29/6

14/6

Iunie 1954

Martie 2014

59/9

29/6

14/6

Iulie 1954

Mai 2014

59/10

29/8

14/8

August 1954

Iunie 2014

59/10

29/8

14/8

Septembrie 1954

Iulie 2014

59/10

29/8

14/8

Octombrie 1954

Septembrie 2014

59/11

29/10

14/10

Noiembrie 1954

Octombrie 2014

59/11

29/10

14/10

Decembrie 1954

Noiembrie 2014

59/11

29/10

14/10

Ianuarie 1955

Ianuarie 2015

60/0

30/0

15/0

Februarie 1955

Februarie 2015

60/0

30/0

15/0

Martie 1955

Martie 2015

60/0

30/0

15/0

Aprilie 1955

Mai 2015

60/1

30/1

15/0

Mai 1955

Iunie 2015

60/1

30/1

15/0

Iunie 1955

Iulie 2015

60/1

30/1

15/0

Iulie 1955

Septembrie 2015

60/2

30/2

15/0

August 1955

Octombrie 2015

60/2

30/2

15/0

Septembrie 1955

Noiembrie 2015

60/2

30/2

15/0

Octombrie 1955

Ianuarie 2016

60/3

30/3

15/0

Noiembrie 1955

Februarie 2016

60/3

30/3

15/0

Decembrie 1955

Martie 2016

60/3

30/3

15/0

Ianuarie 1956

Mai 2016

60/4

30/4

15/0

Februarie 1956

Iunie 2016

60/4

30/4

15/0

Martie 1956

Iulie 2016

60/4

30/4

15/0

Aprilie 1956

Septembrie 2016

60/5

30/5

15/0

Mai 1956

Octombrie 2016

60/5

30/5

15/0

Iunie 1956

Noiembrie 2016

60/5

30/5

15/0

Iulie 1956

Ianuarie 2017

60/6

30/6

15/0

August 1956

Februarie 2017

60/6

30/6

15/0

Septembrie 1956

Martie 2017

60/6

30/6

15/0

Octombrie 1956

Mai 2017

60/7

30/7

15/0

Noiembrie 1956

Iunie 2017

60/7

30/7

15/0

Decembrie 1956

Iulie 2017

60/7

30/7

15/0

Ianuarie 1957

Septembrie 2017

60/8

30/8

15/0

Februarie 1957

Octombrie 2017

60/8

30/8

15/0

Martie 1957

Noiembrie 2017

60/8

30/8

15/0

Aprilie 1957

Ianuarie 2018

60/9

30/9

15/0

Mai 1957

Februarie 2018

60/9

30/9

15/0

Iunie 1957

Martie 2018

60/9

30/9

15/0

Iulie 1957

Mai 2018

60/10

30/10

15/0

August 1957

Iunie 2018

60/10

30/10

15/0

Septembrie 1957

Iulie 2018

60/10

30/10

15/0

Octombrie 1957

Septembrie 2018

60/11

30/11

15/0

Noiembrie 1957

Octombrie 2018

60/11

30/11

15/0

Decembrie 1957

Noiembrie 2018

60/11

30/11

15/0

Ianuarie 1958

Ianuarie 2019

61/0

31/0

15/0

Februarie 1958

Februarie 2019

61/0

31/0

15/0

Martie 1958

Martie 2019

61/0

31/0

15/0

Aprilie 1958

Mai 2019

61/1

31/1

15/0

Mai 1958

Iunie 2019

61/1

31/1

15/0

Iunie 1958

Iulie 2019

61/1

31/1

15/0

Iulie 1958

Septembrie 2019

61/2

31/2

15/0

August 1958

Octombrie 2019

61/2

31/2

15/0

Septembrie 1958

Noiembrie 2019

61/2

31/2

15/0

Octombrie 1958

Ianuarie 2020

61/3

31/3

15/0

Noiembrie 1958

Februarie 2020

61/3

31/3

15/0

Decembrie 1958

Martie 2020

61/3

31/3

15/0

Ianuarie 1959

Mai 2020

61/4

31/4

15/0

Februarie 1959

Iunie 2020

61/4

31/4

15/0

Martie 1959

Iulie 2020

61/4

31/4

15/0

Aprilie 1959

Septembrie 2020

61/5

31/5

15/0

Mai 1959

Octombrie 2020

61/5

31/5

15/0

Iunie 1959

Noiembrie 2020

61/5

31/5

15/0

Iulie 1959

Ianuarie 2021

61/6

31/6

15/0

August 1959

Februarie 2021

61/6

31/6

15/0

Septembrie 1959

Martie 2021

61/6

31/6

15/0

Octombrie 1959

Mai 2021

61/7

31/7

15/0

Noiembrie 1959

Iunie 2021

61/7

31/7

15/0

Decembrie 1959

Iulie 2021

61/7

31/7

15/0

Ianuarie 1960

Septembrie 2021

61/8

31/8

15/0

Februarie 1960

Octombrie 2021

61/8

31/8

15/0

Martie 1960

Noiembrie 2021

61/8

31/8

15/0

Aprilie 1960

Ianuarie 2022

61/9

31/9

15/0

Mai 1960

Februarie 2022

61/9

31/9

15/0

Iunie 1960

Martie 2022

61/9

31/9

15/0

Iulie 1960

Mai 2022

61/10

31/10

15/0

August 1960

Iunie 2022

61/10

31/10

15/0

Septembrie 1960

Iulie 2022

61/10

31/10

15/0

Octombrie 1960

Septembrie 2022

61/11

31/11

15/0

Noiembrie 1960

Octombrie 2022

61/11

31/11

15/0

Decembrie 1960

Noiembrie 2022

61/11

31/11

15/0

Ianuarie 1961

Ianuarie 2023

62/0

32/0

15/0

Februarie 1961

Februarie 2023

62/0

32/0

15/0

Martie 1961

Martie 2023

62/0

32/1

15/0

Aprilie 1961

Aprilie 2023

62/0

32/1

15/0

Mai 1961

Mai 2023

62/0

32/2

15/0

Iunie 1961

Iulie 2023

62/1

32/2

15/0

Iulie 1961

August 2023

62/1

32/3

15/0

August 1961

Septembrie 2023

62/1

32/3

15/0

Septembrie 1961

Octombrie 2023

62/1

32/4

15/0

Octombrie 1961

Noiembrie 2023

62/1

32/4

15/0

Noiembrie 1961

Ianuarie 2024

62/2

32/5

15/0

Decembrie 1961

Februarie 2024

62/2

32/5

15/0

Ianuarie 1962

Martie 2024

62/2

32/6

15/0

Februarie 1962

Aprilie 2024

62/2

32/6

15/0

Martie 1962

Mai 2024

62/2

32/7

15/0

Aprilie 1962

Iulie 2024

62/3

32/7

15/0

Mai 1962

August 2024

62/3

32/8

15/0

Iunie 1962

Septembrie 2024

62/3

32/8

15/0

Iulie 1962

Octombrie 2024

62/3

32/9

15/0

August 1962

Noiembrie 2024

62/3

32/9

15/0

Septembrie 1962

Ianuarie 2025

62/4

32/10

15/0

Octombrie 1962

Februarie 2025

62/4

32/10

15/0

Noiembrie 1962

Martie 2025

62/4

32/11

15/0

Decembrie 1962

Aprilie 2025

62/4

32/11

15/0

Ianuarie 1963

Mai 2025

62/4

33/0

15/0

Februarie 1963

Iulie 2025

62/5

33/0

15/0

Martie 1963

August 2025

62/5

33/1

15/0

Aprilie 1963

Septembrie 2025

62/5

33/1

15/0

Mai 1963

Octombrie 2025

62/5

33/2

15/0

Iunie 1963

Noiembrie 2025

62/5

33/2

15/0

Iulie 1963

Ianuarie 2026

62/6

33/3

15/0

August 1963

Februarie 2026

62/6

33/3

15/0

Septembrie 1963

Martie 2026

62/6

33/4

15/0

Octombrie 1963

Aprilie 2026

62/6

33/4

15/0

Noiembrie 1963

Mai 2026

62/6

33/5

15/0

Decembrie 1963

Iulie 2026

62/7

33/5

15/0

Ianuarie 1964

August 2026

62/7

33/6

15/0

Februarie 1964

Septembrie 2026

62/7

33/6

15/0

Martie 1964

Octombrie 2026

62/7

33/7

15/0

Aprilie 1964

Noiembrie 2026

62/7

33/7

15/0

Mai 1964

Ianuarie 2027

62/8

33/8

15/0

Iunie 1964

Februarie 2027

62/8

33/8

15/0

Iulie 1964

Martie 2027

62/8

33/9

15/0

August 1964

Aprilie 2027

62/8

33/9

15/0

Septembrie 1964

Mai 2027

62/8

33/10

15/0

Octombrie 1964

Iulie 2027

62/9

33/10

15/0

Noiembrie 1964

August 2027

62/9

33/11

15/0

Decembrie 1964

Septembrie 2027

62/9

33/11

15/0

Ianuarie 1965

Octombrie 2027

62/9

34/0

15/0

Februarie 1965

Noiembrie 2027

62/9

34/0

15/0

Martie 1965

Ianuarie 2028

62/10

34/1

15/0

Aprilie 1965

Februarie 2028

62/10

34/1

15/0

Mai 1965

Martie 2028

62/10

34/2

15/0

Iunie 1965

Aprilie 2028

62/10

34/2

15/0

Iulie 1965

Mai 2028

62/10

34/3

15/0

August 1965

Iunie 2028

62/10

34/3

15/0

Septembrie 1965

Iulie 2028

62/10

34/4

15/0

Octombrie 1965

August 2028

62/10

34/4

15/0

Noiembrie 1965

Septembrie 2028

62/10

34/5

15/0

Decembrie 1965

Octombrie 2028

62/10

34/5

15/0

Ianuarie 1966

Noiembrie 2028

62/10

34/6

15/0

Februarie 1966

Ianuarie 2029

62/11

34/6

15/0

Martie 1966

Februarie 2029

62/11

34/7

15/0

Aprilie 1966

Martie 2029

62/11

34/7

15/0

Mai 1966

Aprilie 2029

62/11

34/8

15/0

Iunie 1966

Mai 2029

62/11

34/8

15/0

Iulie 1966

Iunie 2029

62/11

34/9

15/0

August 1966

Iulie 2029

62/11

34/9

15/0

Septembrie 1966

August 2029

62/11

34/10

15/0

Octombrie 1966

Septembrie 2029

62/11

34/10

15/0

Noiembrie 1966

Octombrie 2029

62/11

34/11

15/0

Decembrie 1966

Noiembrie 2029

62/11

34/11

15/0

Ianuarie 1967

Ianuarie 2030

63/0

35/0

15/0

Vârste standard de pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare

Bărbați

Luna şi anul naşterii Luna şi anul pensionării Vârsta asiguratului la ieşirea la pensie (ani/luni) Stagiul complet de cotizare (ani/luni) Stagiul minim de cotizare (ani/luni)
Ianuarie 1939 Ianuarie 2001 62/0 30/0 10/0
Februarie 1939 Februarie 2001 62/0 30/0 10/0
Martie 1939 Martie 2001 62/0 30/0 10/0
Aprilie 1939 Aprilie 2001 62/0 30/0 10/0
Mai 1939 Mai 2001 62/0 30/0 10/0
Iunie 1939 Iunie 2001 62/0 30/0 10/0
Iulie 1939 Iulie 2001 62/0 30/0 10/0
August 1939 August 2001 62/0 30/0 10/0
Septembrie 1939 Septembrie 2001 62/0 30/0 10/0
Octombrie 1939 Octombrie 2001 62/0 30/0 10/0
Noiembrie 1939 Noiembrie 2001 62/0 30/0 10/0
Decembrie 1939 Decembrie 2001 62/0 30/0 10/0
Ianuarie 1940 Ianuarie 2002 62/0 30/0 10/0
Februarie 1940 Februarie 2002 62/0 30/0 10/0
Martie 1940 Martie 2002 62/0 30/0 10/0
Aprilie 1940 Mai 2002 62/1 30/1 10/1
Mai 1940 Iunie 2002 62/1 30/1 10/1
Iunie 1940 Iulie 2002 62/1 30/1 10/1
Iulie 1940 August 2002 62/1 30/1 10/1
August 1940 Septembrie 2002 62/1 30/1 10/1
Septembrie 1940 Noiembrie 2002 62/2 30/2 10/2
Octombrie 1940 Decembrie 2002 62/2 30/2 10/2
Noiembrie 1940 Ianuarie 2003 62/2 30/2 10/2
Decembrie 1940 Februarie 2003 62/2 30/2 10/2
Ianuarie 1941 Martie 2003 62/2 30/2 10/2
Februarie 1941 Mai 2003 62/3 30/3 10/3
Martie 1941 Iunie 2003 62/3 30/3 10/3
Aprilie 1941 Iulie 2003 62/3 30/3 10/3
Mai 1941 August 2003 62/3 30/3 10/3
Iunie 1941 Septembrie 2003 62/3 30/3 10/3
Iulie 1941 Noiembrie 2003 62/4 30/4 10/4
August 1941 Decembrie 2003 62/4 30/4 10/4
Septembrie 1941 Ianuarie 2004 62/4 30/4 10/4
Octombrie 1941 Februarie 2004 62/4 30/4 10/4
Noiembrie 1941 Martie 2004 62/4 30/4 10/4
Decembrie 1941 Mai 2004 62/5 30/5 10/5
Ianuarie 1942 Iunie 2004 62/5 30/5 10/5
Februarie 1942 Iulie 2004 62/5 30/5 10/5
Martie 1942 August 2004 62/5 30/5 10/5
Aprilie 1942 Septembrie 2004 62/5 30/5 10/5
Mai 1942 Noiembrie 2004 62/6 30/6 10/6
Iunie 1942 Decembrie 2004 62/6 30/6 10/6
Iulie 1942 Ianuarie 2005 62/6 30/6 10/6
August 1942 Februarie 2005 62/6 30/6 10/6
Septembrie 1942 Martie 2005 62/6 30/6 10/6
Octombrie 1942 Mai 2005 62/7 30/7 10/7
Noiembrie 1942 Iunie 2005 62/7 30/7 10/7
Decembrie 1942 Iulie 2005 62/7 30/7 10/7
Ianuarie 1943 Septembrie 2005 62/8 30/8 10/8
Februarie 1943 Octombrie 2005 62/8 30/8 10/8
Martie 1943 Noiembrie 2005 62/8 30/8 10/8
Aprilie 1943 Ianuarie 2006 62/9 30/9 10/9
Mai 1943 Februarie 2006 62/9 30/9 10/9
Iunie 1943 Martie 2006 62/9 30/9 10/9
Iulie 1943 Mai 2006 62/10 30/10 10/10
August 1943 Iunie 2006 62/10 30/10 10/10
Septembrie 1943 Iulie 2006 62/10 30/10 10/10
Octombrie 1943 Septembrie 2006 62/11 30/11 10/11
Noiembrie 1943 Octombrie 2006 62/11 30/11 10/11
Decembrie 1943 Noiembrie 2006 62/11 30/11 10/11
Ianuarie 1944 Ianuarie 2007 63/0 31/0 11/0
Februarie 1944 Februarie 2007 63/0 31/0 11/0
Martie 1944 Martie 2007 63/0 31/0 11/0
Aprilie 1944 Mai 2007 63/1 31/2 11/2
Mai 1944 Iunie 2007 63/1 31/2 11/2
Iunie 1944 Iulie 2007 63/1 31/2 11/2
Iulie 1944 Septembrie 2007 63/2 31/4 11/4
August 1944 Octombrie 2007 63/2 31/4 11/4
Septembrie 1944 Noiembrie 2007 63/2 31/4 11/4
Octombrie 1944 Ianuarie 2008 63/3 31/6 11/6
Noiembrie 1944 Februarie 2008 63/3 31/6 11/6
Decembrie 1944 Martie 2008 63/3 31/6 11/6
Ianuarie 1945 Mai 2008 63/4 31/8 11/8
Februarie 1945 Iunie 2008 63/4 31/8 11/8
Martie 1945 Iulie 2008 63/4 31/8 11/8
Aprilie 1945 Septembrie 2008 63/5 31/10 11/10
Mai 1945 Octombrie 2008 63/5 31/10 11/10
Iunie 1945 Noiembrie 2008 63/5 31/10 11/10
Iulie 1945 Ianuarie 2009 63/6 32/0 12/0
August 1945 Februarie 2009 63/6 32/0 12/0
Septembrie 1945 Martie 2009 63/6 32/0 12/0
Octombrie 1945 Mai 2009 63/7 32/2 12/2
Noiembrie 1945 Iunie 2009 63/7 32/2 12/2
Decembrie 1945 Iulie 2009 63/7 32/2 12/2
Ianuarie 1946 Septembrie 2009 63/8 32/4 12/4
Februarie 1946 Octombrie 2009 63/8 32/4 12/4
Martie 1946 Noiembrie 2009 63/8 32/4 12/4
Aprilie 1946 Ianuarie 2010 63/9 32/6 12/6
Mai 1946 Februarie 2010 63/9 32/6 12/6
Iunie 1946 Martie 2010 63/9 32/6 12/6
Iulie 1946 Mai 2010 63/10 32/8 12/8
August 1946 Iunie 2010 63/10 32/8 12/8
Septembrie 1946 Iulie 2010 63/10 32/8 12/8
Octombrie 1946 Septembrie 2010 63/11 32/10 12/10
Noiembrie 1946 Octombrie 2010 63/11 32/10 12/10
Decembrie 1946 Noiembrie 2010 63/11 32/10 12/10
Ianuarie 1947 Ianuarie 2011 64/0 33/0 13/0
Februarie 1947 Februarie 2011 64/0 33/0 13/0
Martie 1947 Martie 2011 64/0 33/0 13/0
Aprilie 1947 Mai 2011 64/1 33/2 13/2
Mai 1947 Iunie 2011 64/1 33/2 13/2
Iunie 1947 Iulie 2011 64/1 33/2 13/2
Iulie 1947 Septembrie 2011 64/2 33/4 13/4
August 1947 Octombrie 2011 64/2 33/4 13/4
Septembrie 1947 Noiembrie 2011 64/2 33/4 13/4
Octombrie 1947 Ianuarie 2012 64/3 33/6 13/6
Noiembrie 1947 Februarie 2012 64/3 33/6 13/6
Decembrie 1947 Martie 2012 64/3 33/6 13/6
Ianuarie 1948 Mai 2012 64/4 33/8 13/8
Februarie 1948 Iunie 2012 64/4 33/8 13/8
Martie 1948 Iulie 2012 64/4 33/8 13/8
Aprilie 1948 Septembrie 2012 64/5 33/10 13/10
Mai 1948 Octombrie 2012 64/5 33/10 13/10
Iunie 1948 Noiembrie 2012 64/5 33/10 13/10
Iulie 1948 Ianuarie 2013 64/6 34/0 14/0
August 1948 Februarie 2013 64/6 34/0 14/0
Septembrie 1948 Martie 2013 64/6 34/0 14/0
Octombrie 1948 Mai 2013 64/7 34/2 14/2
Noiembrie 1948 Iunie 2013 64/7 34/2 14/2
Decembrie 1948 Iulie 2013 64/7 34/2 14/2
Ianuarie 1949 Septembrie 2013 64/8 34/4 14/4
Februarie 1949 Octombrie 2013 64/8 34/4 14/4
Martie 1949 Noiembrie 2013 64/8 34/4 14/4
Aprilie 1949 Ianuarie 2014 64/9 34/6 14/6
Mai 1949 Februarie 2014 64/9 34/6 14/6
Iunie 1949 Martie 2014 64/9 34/6 14/6
Iulie 1949 Mai 2014 64/10 34/8 14/8
August 1949 Iunie 2014 64/10 34/8 14/8
Septembrie 1949 Iulie 2014 64/10 34/8 14/8
Octombrie 1949 Septembrie 2014 64/11 34/10 14/10
Noiembrie 1949 Octombrie 2014 64/11 34/10 14/10
Decembrie 1949 Noiembrie 2014 64/11 34/10 14/10
Ianuarie 1950 Ianuarie 2015 65/0 35/0 15/0
Februarie 1950 Februarie 2015 65/0 35/0 15/0
Martie 1950 Martie 2015 65/0 35/0 15/0

Vârste standard de pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare în specialitate, pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale (Anexa 6).

Bărbaţi – Femei

Luna şi anul naşterii Luna şi anul pensionării Vârsta asiguratului la ieşirea la pensie (ani/luni) Stagiul complet de cotizare (ani/luni) Stagiul minim de cotizare (ani/luni)
Până în ianuarie 1956 inclusiv Ianuarie 2011 55/0 20/0 15/0
Februarie 1956 Februarie 2011 55/0 20/1 15/0
Martie 1956 Martie 2011 55/0 20/2 15/0
Aprilie 1956 Mai 2011 55/1 20/3 15/1
Mai 1956 Iunie 2011 55/1 20/3 15/1
Iunie 1956 Iulie 2011 55/1 20/4 15/1
Iulie 1956 Septembrie 2011 55/2 20/4 15/2
August 1956 Octombrie 2011 55/2 20/5 15/2
Septembrie 1956 Noiembrie 2011 55/2 20/5 15/2
Octombrie 1956 Ianuarie 2012 55/3 20/6 15/3
Noiembrie 1956 Februarie 2012 55/3 20/7 15/3
Decembrie 1956 Martie 2012 55/3 20/8 15/3
Ianuarie 1957 Mai 2012 55/4 20/9 15/4
Februarie 1957 Iunie 2012 55/4 20/9 15/4
Martie 1957 Iulie 2012 55/4 20/10 15/4
Aprilie 1957 Septembrie 2012 55/5 20/10 15/5
Mai 1957 Octombrie 2012 55/5 20/11 15/5
Iunie 1957 Noiembrie 2012 55/5 20/11 15/5
Iulie 1957 Ianuarie 2013 55/6 21/0 15/6
August 1957 Februarie 2013 55/6 21/1 15/6
Septembrie 1957 Martie 2013 55/6 21/2 15/6
Octombrie 1957 Mai 2013 55/7 21/3 15/7
Noiembrie 1957 Iunie 2013 55/7 21/3 15/7
Decembrie 1957 Iulie 2013 55/7 21/4 15/7
Ianuarie 1958 Septembrie 2013 55/8 21/4 15/8
Februarie 1958 Octombrie 2013 55/8 21/5 15/8
Martie 1958 Noiembrie 2013 55/8 21/5 15/8
Aprilie 1958 Ianuarie 2014 55/9 21/6 15/9
Mai 1958 Februarie 2014 55/9 21/7 15/9
Iunie 1958 Martie 2014 55/9 21/8 15/9
Iulie 1958 Mai 2014 55/10 21/9 15/10
August 1958 Iunie 2014 55/10 21/9 15/10
Septembrie 1958 Iulie 2014 55/10 21/10 15/10
Octombrie 1958 Septembrie 2014 55/11 21/10 15/11
Noiembrie 1958 Octombrie 2014 55/11 21/11 15/11
Decembrie 1958 Noiembrie 2014 55/11 21/11 15/11
Ianuarie 1959 Ianuarie 2015 56/0 22/0 16/0
Februarie 1959 Februarie 2015 56/0 22/1 16/0
Martie 1959 Martie 2015 56/0 22/2 16/0
Aprilie 1959 Mai 2015 56/1 22/3 16/1
Mai 1959 Iunie 2015 56/1 22/3 16/1
Iunie 1959 Iulie 2015 56/1 22/4 16/1
Iulie 1959 Septembrie 2015 56/2 22/4 16/2
August 1959 Octombrie 2015 56/2 22/5 16/2
Septembrie 1959 Noiembrie 2015 56/2 22/5 16/2
Octombrie 1959 Ianuarie 2016 56/3 22/6 16/3
Noiembrie 1959 Februarie 2016 56/3 22/7 16/3
Decembrie 1959 Martie 2016 56/3 22/8 16/3
Ianuarie 1960 Mai 2016 56/4 22/9 16/4
Februarie 1960 Iunie 2016 56/4 22/9 16/4
Martie 1960 Iulie 2016 56/4 22/10 16/4
Aprilie 1960 Septembrie 2016 56/5 22/10 16/5
Mai 1960 Octombrie 2016 56/5 22/11 16/5
Iunie 1960 Noiembrie 2016 56/5 22/11 16/5
Iulie 1960 Ianuarie 2017 56/6 23/0 16/6
August 1960 Februarie 2017 56/6 23/1 16/6
Septembrie 1960 Martie 2017 56/6 23/2 16/6
Octombrie 1960 Mai 2017 56/7 23/3 16/7
Noiembrie 1960 Iunie 2017 56/7 23/3 16/7
Decembrie 1960 Iulie 2017 56/7 23/4 16/7
Ianuarie 1961 Septembrie 2017 56/8 23/4 16/8
Februarie 1961 Octombrie 2017 56/8 23/5 16/8
Martie 1961 Noiembrie 2017 56/8 23/5 16/8
Aprilie 1961 Ianuarie 2018 56/9 23/6 16/9
Mai 1961 Februarie 2018 56/9 23/7 16/9
Iunie 1961 Martie 2018 56/9 23/8 16/9
Iulie 1961 Mai 2018 56/10 23/9 16/10
August 1961 Iunie 2018 56/10 23/9 16/10
Septembrie 1961 Iulie 2018 56/10 23/10 16/10
Octombrie 1961 Septembrie 2018 56/11 23/10 16/11
Noiembrie 1961 Octombrie 2018 56/11 23/11 16/11
Decembrie 1961 Noiembrie 2018 56/11 23/11 16/11
Ianuarie 1962 Ianuarie 2019 57/0 24/0 17/0
Februarie 1962 Februarie 2019 57/0 24/1 17/0
Martie 1962 Martie 2019 57/0 24/2 17/0
Aprilie 1962 Mai 2019 57/1 24/3 17/1
Mai 1962 Iunie 2019 57/1 24/3 17/1
Iunie 1962 Iulie 2019 57/1 24/4 17/1
Iulie 1962 Septembrie 2019 57/2 24/4 17/2
August 1962 Octombrie 2019 57/2 24/5 17/2
Septembrie 1962 Noiembrie 2019 57/2 24/5 17/2
Octombrie 1962 Ianuarie 2020 57/3 24/6 17/3
Noiembrie 1962 Februarie 2020 57/3 24/7 17/3
Decembrie 1962 Martie 2020 57/3 24/8 17/3
Ianuarie 1963 Mai 2020 57/4 24/9 17/4
Februarie 1963 Iunie 2020 57/4 24/9 17/4
Martie 1963 Iulie 2020 57/4 24/10 17/4
Aprilie 1963 Septembrie 2020 57/5 24/10 17/5
Mai 1963 Octombrie 2020 57/5 24/11 17/5
Iunie 1963 Noiembrie 2020 57/5 24/11 17/5
Iulie 1963 Ianuarie 2021 57/6 25/0 17/6
August 1963 Februarie 2021 57/6 25/1 17/6
Septembrie 1963 Martie 2021 57/6 25/2 17/6
Octombrie 1963 Mai 2021 57/7 25/3 17/7
Noiembrie 1963 Iunie 2021 57/7 25/3 17/7
Decembrie 1963 Iulie 2021 57/7 25/4 17/7
Ianuarie 1964 Septembrie 2021 57/8 25/4 17/8
Februarie 1964 Octombrie 2021 57/8 25/5 17/8
Martie 1964 Noiembrie 2021 57/8 25/5 17/8
Aprilie 1964 Ianuarie 2022 57/9 25/6 17/9
Mai 1964 Februarie 2022 57/9 25/7 17/9
Iunie 1964 Martie 2022 57/9 25/8 17/9
Iulie 1964 Mai 2022 57/10 25/9 17/10
August 1964 Iunie 2022 57/10 25/9 17/10
Septembrie 1964 Iulie 2022 57/10 25/10 17/10
Octombrie 1964 Septembrie 2022 57/11 25/10 17/11
Noiembrie 1964 Octombrie 2022 57/11 25/11 17/11
Decembrie 1964 Noiembrie 2022 57/11 25/11 17/11
Ianuarie 1965 Ianuarie 2023 58/0 26/0 18/0
Februarie 1965 Februarie 2023 58/0 26/1 18/0
Martie 1965 Martie 2023 58/0 26/2 18/0
Aprilie 1965 Mai 2023 58/1 26/3 18/1
Mai 1965 Iunie 2023 58/1 26/3 18/1
Iunie 1965 Iulie 2023 58/1 26/4 18/1
Iulie 1965 Septembrie 2023 58/2 26/4 18/2
August 1965 Octombrie 2023 58/2 26/5 18/2
Septembrie 1965 Noiembrie 2023 58/2 26/5 18/2
Octombrie 1965 Ianuarie 2024 58/3 26/6 18/3
Noiembrie 1965 Februarie 2024 58/3 26/7 18/3
Decembrie 1965 Martie 2024 58/3 26/8 18/3
Ianuarie 1966 Mai 2024 58/4 26/9 18/4
Februarie 1966 Iunie 2024 58/4 26/9 18/4
Martie 1966 Iulie 2024 58/4 26/10 18/4
Aprilie 1966 Septembrie 2024 58/5 26/10 18/5
Mai 1966 Octombrie 2024 58/5 26/11 18/5
Iunie 1966 Noiembrie 2024 58/5 26/11 18/5
Iulie 1966 Ianuarie 2025 58/6 27/0 18/6
August 1966 Februarie 2025 58/6 27/1 18/6
Septembrie 1966 Martie 2025 58/6 27/2 18/6
Octombrie 1966 Mai 2025 58/7 27/3 18/7
Noiembrie 1966 Iunie 2025 58/7 27/3 18/7
Decembrie 1966 Iulie 2025 58/7 27/4 18/7
Ianuarie 1967 Septembrie 2025 58/8 27/4 18/8
Februarie 1967 Octombrie 2025 58/8 27/5 18/8
Martie 1967 Noiembrie 2025 58/8 27/5 18/8
Aprilie 1967 Ianuarie 2026 58/9 27/6 18/9
Mai 1967 Februarie 2026 58/9 27/7 18/9
Iunie 1967 Martie 2026 58/9 27/8 18/9
Iulie 1967 Mai 2026 58/10 27/9 18/10
August 1967 Iunie 2026 58/10 27/9 18/10
Septembrie 1967 Iulie 2026 58/10 27/10 18/10
Octombrie 1967 Septembrie 2026 58/11 27/10 18/11
Noiembrie 1967 Octombrie 2026 58/11 27/11 18/11
Decembrie 1967 Noiembrie 2026 58/11 27/11 18/11
Ianuarie 1968 Ianuarie 2027 59/0 28/0 19/0
Februarie 1968 Februarie 2027 59/0 28/1 19/0
Martie 1968 Aprilie 2027 59/1 28/2 19/1
Aprilie 1968 Mai 2027 59/1 28/3 19/1
Mai 1968 Iulie 2027 59/2 28/4 19/2
Iunie 1968 August 2027 59/2 28/5 19/2
Iulie 1968 Octombrie 2027 59/3 28/6 19/3
August 1968 Noiembrie 2027 59/3 28/7 19/3
Septembrie 1968 Ianuarie 2028 59/4 28/8 19/4
Octombrie 1968 Februarie 2028 59/4 28/9 19/4
Noiembrie 1968 Aprilie 2028 59/5 28/10 19/5
Decembrie 1968 Mai 2028 59/5 28/11 19/5
Ianuarie 1969 Iulie 2028 59/6 29/0 19/6
Februarie 1969 August 2028 59/6 29/1 19/6
Martie 1969 Octombrie 2028 59/7 29/2 19/7
Aprilie 1969 Noiembrie 2028 59/7 29/3 19/7
Mai 1969 Ianuarie 2029 59/8 29/4 19/8
Iunie 1969 Februarie 2029 59/8 29/5 19/8
Iulie 1969 Aprilie 2029 59/9 29/6 19/9
August 1969 Mai 2029 59/9 29/7 19/9
Septembrie 1969 Iulie 2029 59/10 29/8 19/10
Octombrie 1969 August 2029 59/10 29/9 19/10
Noiembrie 1969 Octombrie 2029 59/11 29/10 19/11
Decembrie 1969 Noiembrie 2029 59/11 29/11 19/11
Ianuarie 1970 Ianuarie 2030 60/0 30/0 20/0

Documentele necesare înscrierii la pensie pentru limita de vârstă, după caz:

  • cerere pentru înscrierea la pensie (anexa nr. 6 la norme);
  • carnetul de muncă (original şi copie);
  • carnetul de muncă pentru membrii CAP (original şi copie);
  • carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original și copie);
  • alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu  realizată;
  • actele de stare civilă ale solicitantului: BI/CI, certificat de naştere şi de căsătorie (original şi copie);
  • livretul militar (original şi copie);
  • diploma de absolvire a învăţământului universitar (original şi copie) şi adeverinţa din care să
  • rezulte durata normală, perioada studiilor şi faptul că acestea au fost urmate la zi;
  • dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ universitar din străinătate;
  • adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă (original);
  • adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite și speciale , în original (anexa nr. 12, anexa nr. 13, anexa nr. 14 la norme);
  • procura specială, pentru mandatar (original şi copie);
  • acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare
  • alte acte întocmite potrivit prevederilor legale prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Recalcularea şi revizuirea pensiei pentru limită de vârstă

Pensia pentru limită de vârstă se poate recalcula prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, care nu au fost valorificate la stabilirea acesteia, dar şi prin valorificarea stagiului de cotizare realizat după înscrierea la pensie. Drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.

Documente necesare:

  • cerere de recalculare;
  • talon de pensie;
  • actul de identitate al solicitantului: BI/CI;
  • adeverințe pentru valorificarea eventualelor venituri/sporuri cu caracter permanent/stagii de cotizare realizate anterior perioadei de 01.04.2001 și nevalorificate la stabilirea drepturilor inițiale.

Revizuirea pensiei pentru limită de vârstă se face din oficiu sau la solicitarea pensionarului în situaţia în care, ulterior stabilirii/plăţii pensiei se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite. Sumele rezultate în urma revizuirii drepturilor de pensie se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie  de 3 ani, calculat de la data constatării acestor diferenţe.

Suspendarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă

  • pensionarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă potrivit prevederilor acesteia pensia se plăteşte de către celălalt stat;
  • la cererea pensionarului.

Încetarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă

Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

  • pensionarul a decedat;
  • pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia.

Reluarea plăţii pensiei pentru limită de vârstă se face la cerere:

  • începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plăţii pensiei, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată;
  • începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia  s-a făcut după expirarea termenului de 30 de zile.
  • de la data suspendării şi numai dacă între data suspendării şi data reluării plăţii nu a intervenit conform legii, o altă cauză de suspendare sau încetare a plăţii (art.115 alin.(2)) si cu respectarea termenului general de prescriptie de 3 ani.

Anularea deciziei de pensie pentru limită de vârstă

Decizia de pensie poate fi anulată la cererea titularului, în termen de 30 de zile de la comunicare.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Două accidente în două minute în municipiul Botoșani! Un taxi a fost scos din uz. Patru persoane au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Patru persoane au ajuns la spital în urma a două accidente rutiere care au avut loc la interval de două minute. Evenimentele s-au produs în municipiul Botoșani: unul pe strada Primăverii, celălalt pe Bulevardul Mihai Eminescu.

 

În ambele situații au fost implicate câte două autoturisme. Cele mai grave urmări au fost înregistrate în urma accidentului de pe Bulevardul Mihai Eminescu, unde un taxi și o mașină care livra mâncare au intrat în coliziune.

 

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat că șoferul taxiului și o pasageră aflată pe bancheta din spate erau în interiorul mașinii. Cei doi au fost scoși de pompieri și preluați de echipajele medicale, fiind transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Publicitate

La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a ajuns și conducătorul auto al celuilalt autoturism implicat în accident.

 

De îngrijiri medicale a avut nevoie și o femeie care se afla într-unul dintre autoturismele implicate în accidentul de pe strada Primăverii.

 

La acest caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

În ambele situații, pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Ministerul Mediului: Cetățenii vor putea fi informați în timp real despre calitatea aerului. Datele, publicate cu medii orare

Publicat

Publicitate

Cetățenii vor putea fi informați în timp real despre calitatea aerului din România, implementarea unui nou sistem de codificare fiind în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). Datele urmează să fie publicate cu medii orare, nu cu media ultimelor 24 de ore cum este în prezent. 

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, citat de Agerpres, este vorba despre proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1818/02.10.2020 privind aprobarea indicilor de calitate a aerului – sistemul de codificare utilizat pentru informarea publicului asupra calității aerului în România.

„Calitatea aerului este unul dintre cei mai importanți indicatori de sănătate publică. Actualizarea acestui ordin nu este doar o măsură tehnică, ci un pas esențial pentru a furniza cetățenilor informații corecte, comparabile la nivel european și ușor de înțeles. Acum câteva săptămâni, în timp ce în 3 cartiere din București nu se putea respira pe stradă din cauza unui incendiu la o hală, senzorii oficiali erau toți verzi. De ce? Pentru că astăzi ei măsoară media poluanților în ultimele 24 de ore – așa cum au fost stabilite normele tehnice acum prea mulți ani. Or, oamenii se uită pe aceste date pentru a afla ce aer respiră în acel moment. Astăzi am pus în transparență modificarea ordinului Ministerului Mediului tocmai pentru a se prelua pe viitor mediile orare, nu la 24 de ore. Datele orare, bazate pe metodologii armonizate la nivelul Uniunii Europene, ne permit să reacționăm mai rapid și mai eficient în protejarea sănătății populației”, a precizat, în comunicat, Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor.

Prin modificările propuse, România se aliniază complet standardelor europene privind informarea publicului și raportarea datelor în timp real către Comisia Europeană și AEM.

Astfel, sunt prevăzute:

  • actualizarea domeniilor de concentrație pentru poluanții monitorizați (PM2‚ PM10‚ NO2, O3‚ SO2), în conformitate cu metodologia EAQI revizuită;
  • trecerea la calculul orar al indicelui de calitate a aerului, inclusiv pentru particulele în suspensie (PM10 și PM2.5), în locul mediei mobile pe 24 de ore utilizate până acum;
  • asigurarea unei corelări între poluanți pe baza riscului de mortalitate echivalent, pentru o evaluare mai precisă a impactului asupra sănătății;
  • armonizarea prezentării datelor naționale cu platforma europeană oficială.

„În acest proiect de act normativ au fost introduse mesaje pentru populație aferente fiecărui indice de calitate a aerului, aceștia fiind numerotați de la 1 la 6.

Publicitate

De exemplu, pentru populația generală, la Indice 1, este prevăzut următorul mesaj: <Calitatea aerului este bună. Bucurați-vă de activitățile obișnuite în aer liber>. Pentru populația generală, la Indice 6, mesajul este <Reduceți activitățile fizice în aer liber>. De asemenea, pentru populația sensibilă, la Indice 1, mesajul este <Calitatea aerului este bună. Bucurați-vă de activitățile obișnuite în aer liber>, în timp ce pentru Indice 6, mesajul va fi <Evitați activitățile fizice în aer liber>”, se menționează în comunicat.

Ministerul Mediului subliniază că, după adoptarea acestui act normativ, va fi necesară modificarea platformei oficiale pentru a putea încărca live datele orare ale poluanților.

Citeste mai mult

Eveniment

Ajutorul de deces în 2025: Care este valoarea ajutorului, cum se acordă și care sunt actele necesare

Publicat

Publicitate

Ajutorul de deces în 2025. Ajutorul de deces reprezintă o indemnizație unică, acordată prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), destinată acoperirii unei părți din cheltuielile funerare.

Ajutorul de înmormântare poate fi solicitat atât în cazul decesului unui asigurat sau pensionar, cât și pentru un membru de familie neasigurat. În acest an, valoarea ajutorului de deces poate ajunge până la 8.620 de lei.

Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Acesta nu poate fi mai mic decât valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025, cuantumul ajutorului de deces este:

  • în cazul decesului pensionarului sau asiguratului – 8.620 lei;
  • în cazul decesului unui membru de familie neasigurat – 4.310 lei;

Ajutorul de deces în 2025. În ce situație se acordă ajutorul de înmormântare?

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), ajutorul de deces se acordă în cazul decesului:

  • asiguratului;
  • pensionarului;
  • persoanei care, în ultimele 6 luni anterioare decesului, a avut calitatea de asigurat în     sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în această perioadă;
  • persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, iar în cazul copilului cu handicap până la 3 ani, respectiv până la 7 ani, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu;
  • unui membru de familie al asiguratului, pensionarului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului,  care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și  care poate fi, după caz:

Publicitate
  • soţul supravieţuitor;
  • copilul;
  • părintele;
  • oricare persoană fizică/juridică.

Ajutorul de deces se acordă asiguratului, pensionarului sau persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, al cărui membru de familie a decedat. În acest caz, membru de familie, în sensul legii, poate fi:

  • soţul/soţia;
  • copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani sau copiii indiferent de vârstă dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani;
  • în situaţia în care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru muncă, în vârstă de peste 18 ani, ajutorul de deces se acordă cu condiţia prezentării unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă cauza care l-a făcut inapt pentru muncă şi data ivirii acesteia;
  • în situaţia în care membrul de familie decedat era un copil în vârstă de până la 18 ani inclusiv, ajutorul de deces se acordă indiferent dacă era sau nu la studii;
  • în cazul decesului copilului cu vârsta de peste 18 ani, fără a depăşi 26 ani, ajutorul de deces se acordă dacă se afla în continuarea studiilor;
  • părinţii (socrii) şi bunicii oricăruia dintre soţi.

Ajutorul de deces în 2025. Care sunt actele necesare

În situația în care ajutorul de deces este solicitat de persoana fizică, în cazul decesului asiguratului, pensionarului, unui membru de familie, neasigurat, al pensionarului, al asiguratului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, actele necesare acordării ajutorului de deces sunt, după caz:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11 la norme);
  • certificat de deces, în original și copie;
  • act de identitate al solicitantului, în original şi copie;
  • actele de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte calitatea de soţ/soţie, respectiv gradul de rudenie cu decedatul, în original şi copie, după caz;
  • dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces, în original;
  • adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii, în original, după caz;
  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani, în original, după caz;
  • dovada calităţii de asigurat în sistemul public de pensii, după caz;
  • declarație olografă pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces că membrul de familie, la data decesului, nu era asigurat sau pensionar, după caz;
  • procură specială, după caz;
  • extras de cont, după caz.

În situația în care ajutorul de deces este solicitat de către o persoana juridică, actele necesare sunt:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr. 12-a la norme);
  • certificat de deces în original și copie;
  • împuternicirea persoanei care reprezintă persoana juridică, după caz;
  • act de identitate al reprezentantului legal/împuternicitului al persoanei juridice;
  • dovada că persoana juridică a suportat cheltuielile ocazionate de deces, în original, după caz;
  • contract de prestări servicii cu persoana juridică, după caz;
  • procură specială prin care persoana juridică este mandată să depună documentele și să încaseze ajutorul de deces, după caz;
  • dovada că persoana care a mandatat persoana juridică a suportat cheltuielile de deces, după caz;
  • dovada calităţii de asigurat, după caz;
  • extras de cont.

În situația în care ajutorul de deces este solicitat de către o persoana juridică, în cazul decesului unui membru de familie, neasigurat, al pensionarului, al asiguratului sau al persoanei aflate în timpul concediului pentru creşterea copilului, documentele necesare acordării ajutorului de deces sunt:

  • cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr. 12-b la norme);
  • procură specială prin care persoana juridică este mandată să depună documentele și să încaseze ajutorul de deces;
  • certificat de deces în original și copie;
  • împuternicirea persoanei care reprezintă persoana juridică, după caz;
  • act de identitate reprezentant legal/împuternicit al persoanei juridice;
  • actele de stare civilă ale asiguratului/pensionarului al cărui membru de familie a decedat din care să rezulte calitatea de soţ/soţie, respectiv gradul de rudenie cu decedatul, în original şi copie, după caz;
  • dovada calităţii de asigurat în sistemul public de pensii, după caz;
  • dovada că asiguratul/pensionarul, al cărui membru de familie a decedat, a suportat cheltuielile ocazionate de deces, în original;
  • declaraţie olografă pe propria răspundere că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar;
  • adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original), după caz;
  • act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani, în original, după caz;
  • contract de prestări servicii cu persoana juridică, după caz;
  • extras de cont.

În cât timp și cine achită ajutorul de deces?

Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare, astfel:

  • în situația decesului asiguratului/pensionarului sau persoanei aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului de către casa teritorială de pensii în a cărei rază îşi are domiciliul persoana decedată;
  • în situația decesului unui membru de familie, neasigurat, al asiguratului/pensionarului sau persoanei aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului – de către casa teritorială de pensii  în a cărei rază îşi are domiciliul asiguratul/pensionarul sau persoana aflată în timpul concediului pentru creşterea copilului care solicită ajutor de deces pentru membrul de familie.

Ajutorul de deces poate fi solicitat în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data emiterii certificatului de deces.

Decesul pensionarului în străinătate

Potrivit dispozițiilor legale ajutorul de deces se acordă, pe baza documentelor prevăzute de lege.

În situația în care titularul drepturilor de pensie a decedat în altă țară decât Romania, iar certificatul de deces  a fost emis de autoritățile din statul respectiv, acesta va trebui  înscris/transcris în registrele de stare civilă române.

Ajutorul de deces se acordă de către casa teritorială de pensii în evidența căreia se află persoana decedată la data decesului.

Ajutorul de deces în 2025. Cine poate solicita pensia neîncasată din luna decesului pensionarului?

Sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul şi/sau, după caz, drepturile restante de pensie, cuvenite şi neîncasate până la data decesului, se plătesc unei singure persoane, care poate fi:

  • soţul supravieţuitor;
  • copilul;
  • părintele;
  • în lipsa acestora, moştenitorii, în condiţiile dreptului comun.

Care sunt actele necesare acordării sumelor neîncasate de către pensionarul decedat?

Potrivit CNPP, actele necesare solicitării acestor sume, după caz, sunt:

  • cerere (anexa nr. 8 la norme);
  • certificatul de deces, în original şi copie;
  • actul de identitate al solicitantului, în original şi copie;
  • actele de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte calitatea de soţ/soţie, respectiv gradul de rudenie cu decedatul, în original şi copie;
  • certificatul de moştenitor, în original şi copie.

În situaţia în care sumele cuvenite şi neîncasate de către pensionarul decedat sunt solicitate de către moştenitori, în condiţiile dreptului comun, plata se face numai în baza certificatului de moştenitor în care aceste drepturi sunt incluse în masa succesorală.

Aceste sume pot fi solicitate în termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data decesului sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a decesului.

Citeste mai mult

Eveniment

Patriarhul României a anunțat organizarea ITO 2026, la București

Publicat

Publicitate

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a anunțat, joi, în cadrul ceremoniei de acordare a Ordinului „Credință și Comuniune” celor implicați în sfințirea Catedralei Naționale, că anul viitor, Bucureștiul va fi gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lume.

„Următorul eveniment internațional va fi în luna septembrie, anul viitor, începutul lui septembrie, când, pentru vreo 3-4 zile, se va organiza la București Întâlnire Tinerilor Ortodocși din întreaga lume, ITO 2026”, a spus Patriarhul României.

În acest sens, trebuie ca lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului să continue, pentru a fi gata întregul complex.

„Deci trebuie să lucrăm în continuare, să terminăm pictura din Catedrală de la cota zero și să pregătim și paraclisul de la demisolul Catedralei și, desigur, peștera citadină a Sfântului Apostol Andrei, care se află sub esplanada Catedralei și care va fi un spațiu multifuncțional, cultural și chiar pentru evenimente culinare, deoarece arta culinară face parte din cultura tradițională”, a declarat Patriarhul Daniel.

O istorie tânără

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO) este un eveniment organizat de Biserica Ortodoxă Română, dedicat tinerilor credincioși din țară, diaspora și din Bisericile Ortodoxe surori.

Prima ediție a avut loc în 2014, la Baia Mare, iar de atunci evenimentul s-a desfășurat anual în diferite orașe din România: Cluj-Napoca (2015), București (2016), Iași (2017), Sibiu (2018) și Craiova (2019).

Publicitate

După o pauză de patru ani cauzată de pandemie, seria ITO a fost reluată cu entuziasm în 2023.

Cea mai recentă ediție, ITO 2023, s-a desfășurat la Timișoara, între 31 august și 3 septembrie. Tema aleasă a fost „Voi sunteți prietenii Mei”.

FOTO: Basilica

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending