În vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică în acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a alocat efective suplimentare în sprijinul...
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni vor fi implicați permanent în misiuni de prevenire a faptelor antisociale de natură penală și contravențională care pot afecta...
În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu efective de poliție, pompieri, personal medical SMURD și specialiști din cadrul Centrului de...
Joi, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la ceremonialul de dezvelire și sfințire a Monumentului dedicat Eroilor neamului românesc, căzuți pe...
Joi seară, jandarmii care au asigurat ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice organizate în municipiul Dorohoi, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului, au constatat...
Peste 100 de copii au participat în această după-amiază un concurs – traseu aplicativ propus de jandarmi și Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani. Premiile au...
În cea mai importantă zi dedicată celor mici, 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va organiza, în colaborare cu Autoritatea...
În contextul zilelor libere, de care vă urăm să vă bucurați în liniște alături de cei dragi, structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o...
Începând din această după-amiază și până duminică seară, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, va asigura ordinea și siguranța...
Prima zi a acestei săptămâni a reprezentat un bun prilej pentru jandarmii botoșăneni de a discuta cu elevii Liceului Teoretic ,,Dimitrie Cantemir” Darabani, în scopul prevenirii...