Mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari – 9 mai Sfântul Nicolae s-a arătat într-o noapte unui preot care locuia în cetatea Bari şi i-a zis:...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist Revista „Ramuri” nr. 4 din 2024. Gabriel Coşoveanu dedică editorialul „Atât de realistul literat a plecat...
Concursul este organizat de Asociația „Scut botoșănean” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Seminarul Teologic Liceal Ortodox Botoșani. Scopul proiectului: Concursul își propune să scoată...
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează în...
Termenul pentru situațiile financiare anuale: ANAF a anunțat data până la care trebuie depuse. Termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale pentru firme este 29 mai, a...
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, accidentul rutier s-a produs pe raza municipiului Fălticeni fiind implicate două autoturisme. La fața locului au...
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Botoșani, care la data de 21 aprilie a.c. a plecat în municipiul...
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor asigura ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Botoșani, manifestare cultural-artistică organizată în Parcul Regional de...
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și...
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control la data de 8 mai 2024, pe drumul public, din orașul Darabani, un autoturism condus de...