Urmare a protocolului încheiat între Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Educației, în data de 22 aprilie 2024 au fost derulate activități în cadrul...
Cei mai buni elevi contabili vor fi premiați mâine, 25 aprilie 2024, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în Sala „Nicolae Iorga” din cadrul...
„Invitatul Zilei” la Interviurile Botoșani24.ro a fost astăzi consilierul local din CLM Botoșani, Corneliu Maricel Maxim. Acesta a părăsit recent PNL Botoșani și va candida pe...
Recrutarea candidaţilor se realizează în raport de oferta educaţională prevăzută la unităţile de învățământ postliceal pentru cifrele de şcolarizare aprobate în anul şcolar 2023 – 2024...
Organizat de Protopopiatul Dorohoi, la inițiativa Departamentul de Misiune și Tineret, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” prin susținerea pr. director Petru-Georgel...
Patru posturi scoase la concurs, din sursă externă Începând de astăzi, s-a dat startul înscrierilor la concursurile organizate pentru ocuparea, prin încadrare directă, a unor posturi...
La ora 10:00, a sunat alarma de incendiu la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani. Din fericire, a fost vorba doar de un exercițiu organizat de pompieri, la...
Elevii care deprind meseria de croitor la Liceul Textil din municipiul Botoșani au avut ocazia să învețe în timpul acestui post ce înseamnă să împletești fapta...
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 49 de ani, din comuna Hudești, care a părăsit domiciliul în data de 22 aprilie a.c., împreună...
Municipiul Botoșani este singurul oraș din regiunea Moldovei al cărui Centru Istoric este inclus în patrimoniul cultural național, ansamblul urban fiind declarat prin Legea 5/2000 sit...