Consiliul Județean Botoșani a anunțat astăzi că continuă modernizarea sistemului sanitar iar într-un comunicat de presă a explicat că mai multe echipamente medicale și elemente de...
Aproximativ 70 de paciente din Ștefănești au beneficiat în mod gratuit de un control ginecologic amănunțit și de sfaturi privind prevenția cancerelor de sân și de...
Prezentarea adeverinței de la angajator pentru a primi concediu medical de la medic ar putea fi eliminată, potrivit unei inițiative legislative înregistrată recent la Senat. Propunerea...
Spitalele vor fi obligate să colecteze medicamentele expirate de la populație în vederea eliminării controlate, unitățile având deja o activitate de colectare şi de distrugere pe...
Majorări salariale și prime pentru asistenți, infirmieri, brancardieri și medici, de la 1 iulie. Guvernul va stabili săptămâna viitoare creșteri salariale pentru asistenții medicali, pentru infirmiere...
Organizația Salvaţi Copiii lansează un proiect prin care 480.000 de euro vor fi investiţi în dotarea a 37 de cabinete de medicină de familie din 17...
Începând cu data de 1 iulie, odată cu implementarea noilor norme la Contractul cadru, medicina de familie este direct implicată în prevenţia diabetului prin stimulentele financiare...
Zi de mare sărbătoare la Unitatea de Asistență Medico-Socială (UAMS) Ștefănești! Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani, parlamentari, oficiali guvernamentali, conducerea executivă a UAMS Ștefănești,...
Peste 300 de angajaţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani au organizat, vineri dimineaţă, un protest spontan faţă de decizia conducerii unităţii medicale...
Creşterea salariilor din sistemul public de sănătate determină o creştere a calităţii serviciilor medicale, potrivit unui studiu comandat de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”. De asemenea, este urmată...