Sistemul de sănătate stă să se prăbușească după ce și medicina de familie se află la un pas de colaps național. Asta pentru că medicii de...
Potrivit unei recente propuneri legislative depuse la Senat, medicii care vor face presiuni asupra pacienților de a se adresa spitalelor private ar putea fi sancționați, mergând...
De la 1 decembrie, unele tipuri de vaccinuri pot fi prescrise de medicii de familie. Vor fi eliberate compensat de către farmacii în vederea vaccinării grupelor populaționale...
În premieră pentru România, persoanele cu boli cronice beneficiază de acum de vaccinare gratuită, susţine ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, relatează mediafax.ro. „Pentru prima dată, pacienţii cu...
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în...
Noi pentru deschiderea farmaciilor vor fi implementate în România. Practic, parlamentarii vor să reglementeze o distanță minimă de amplasare de cel puțin 500 de metri între...
Peste 200 de centre comunitare integrate vor fi construite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține că este nevie de...
Reparațiile capitale la Spălătoria Maternității Botoșani, finanțate din bugetul propriu al 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻, au fost finalizate. În valoare de peste 𝟭,𝟲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗲𝗶, lucrările au...
Conducerea Spitalului de Urgență „Mavromati” Botoșani a decis să marcheze într-un mod inedit Ziua Mondială a Diabetului și invită marți, 14 noiembrie, toți botoșănenii care vor...
Printr-un Ordin al ministrului Sănătății a modificat mecanismul de feedback al pacientului în spitalele public. Bolnavii care au fost internați în spitalele publice pot astfel evalua...