PSD rămâne pe primul loc în opțiunile electorale ale românilor, potrivit unui sondaj CURS. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, social-democrații ar obţine 35%...
Deputatul PSD Alexandra Huțu a declarat, vineri, că propunerile PSD incluse în programul „Sprijin pentru România” se adresează inclusiv tinerilor care urmează studii superioare sau care...
Senatorul botoșănean Cristian Achiței este de părere că setul de măsuri, adoptat de Guvern, care vine în sprijinul întregii populației, este garanția de care aveam nevoie....
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul Lucian Trufin, salută anunțul făcut de Guvernul României referitor la măsurile de sprijin pentru Agricultura românească. „Toate cele 4 măsuri anunțate...
Premierul Nicolae Ciucă este noul președinte al PNL, înlocuindu-l pe Florin Cîțu, ales în urmă cu 6 luni. Delegații la congresul PNL l-au ales pe acesta...
Municipiul Botoșani se află într-o situație critică, iar decidenții nu reușesc să dobândească un minim control asupra crizei care amenință dezvoltarea orașului. Datoria exorbitantă a Primăriei...
Începând din această săptămână, social-democratul botoșănean Angel Iulian Călin, care a ocupat timp de un an și jumătate postul de viceprimar al orașului Săveni și a...
Cu ocazia Zilei Mondială a Sănătății la Centrul Cultural din Vorona s-a desfășurat o acțiune de informare privind importanța prevenției și prezentarea la medic atunci când...
“Eșec după eșec, este descrierea cea mai exactă a primilor ani din mandatul de primar al lui Cosmin Andrei”, susține senatorul liberal de Botoșani, Cristian Achiței....
Mâine, marți se va lua decizia de alocare a voucherelor de 50 de euro, o dată la două luni, către oamenii cu venituri mici, relatează alba24....