Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a emis, în perioada 14-25 iulie 2025, decizii de impunere în valoare de peste 12,5 milioane...
Un tren CFR a pierdut vagoane în mers. Incidentul s-a petrecut miercuri, fiind implicat Trenul IRN 1922 care circula pe ruta Oradea – Constanța. Călătorii au...
În perioada 31 iulie – 5 august 2025, este programat, la Alexandria, Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, ajuns la ediția aniversară cu numărul 20....
Sfântul Iosif era originar din seminţia lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Iosif a fost cel care...
Peste 80 de copii înscriși la Școala de vară organizată de Liceul „Demostene Botez” Trușești au avut parte, în această dimineață, de o întâlnire specială cu...
O campanie de verificare a respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă în sectorul hotelier și al alimentației publice, desfășurată între...
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă...
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au desfășurat, marți, o acțiune pentru verificarea respectării legislației privind gestionarea deșeurilor și substanțelor periculoase, urmărind prevenirea riscurilor...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Postului de Poliție Știubeni, au identificat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Știubeni, pe numele căruia...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1, împreună cu specialiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat, marți, o acțiune pentru...