O autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud, care transporta un pacient, a fost implicată în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un accident pe DN...
Peste 40 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență...
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, începând cu data de 31 mai 2025, ora 18:00, se vor înregistra inițial scăderi semnificative de presiune, urmate...
Sâmbătă, Biserica Vovidenia din Botoșani a răsunat de glasurile a sute de copii și tineri, adunați pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească, moment de înălțare...
Sâmbătă, 31 mai, la Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani a avut loc un moment de aleasă trăire duhovnicească: Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfinţitul Părinte Nichifor...
În perioada 26-30 mai 2025, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri...
Patriarhia Română oferă un sprijin financiar de 100.000 de lei pentru sinistrații din Covasna și Harghita, afectați de inundațiile din ultimele zile. ‘În urma inundațiilor masive...
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat, vineri, amenzi în valoare de 250.500 lei, în urma unor controale tematice și operative desfășurate la șapte operatori economici, și...
Un autoturism, parcat într-o gospodărie de pe strada Cernavodă, din municipiul Botoșani, a luat foc, în această dimineață. La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul...
Sfântul Mucenic Ermie a trăit în vremea împăratului Antonim Piul (138-161) care pornise o puternică persecuție împotriva creștinilor. Soldații săi mergeau din oraș în oraș obligând...