Un cutremur s-a produs în România, luni după-amiaza. Acesta a avut magnitudinea de 5.2. La ora 16:58:06 (ora României), în Oltenia, județul Gorj, s-a produs un...
Un grav accident feroviar a avut loc, luni la amiază într-o localitatea județul Suceava. Două femei prezentau leziuni incompatibile cu viața, iar doi copilași au fost...
În vederea remedierii pierderii de apă de pe conducta din OL Ø 200 mm, localizată în zona restaurantului Casablanca, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunţă întreruperea...
În săptămâna precedentă, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 1.100 de elevi, din 12 unități de învățământ din județ....
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, în zona cluburilor, barurilor și...
Duminică polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pe raza municipiului Dorohoi și orașului...
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit, sâmbătă, pentru control pe drumul comunal DC 55B, în comuna Tudora, un autoturism, condus de un bărbat, de 66...
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără...
Potrivit avertizării, vântul va sufla cu viteze de 55-60 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h. Meteorologii au emis o atenționare tip Cod Galben...
Un eveniment deosebit a avut loc duminică, la Bălușeni, unde a avut loc instalarea noului preot la Parohia „Sf Nicolae”, Protopopiatul Botosani. Frumoasa biserică construită pe...