În perioada 19-23 aprilie 2023 s-a desfăşurat Olimpiada Națională de Religie. Efortul intelectual, munca şi perseverenţa elevilor botoşăneni, dorinţa lor de a demonstra că între credinţa...
Este mesajul transmis de elevii din Grupul de Acțiune Antibullying al Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, care a fost gazda activității cu tema ,,Ia atitudine!”, parte...
Raportul Naţional de Literaţie, ediția 2023, a arătat că 42% dintre elevii de clasele I – VIII nu înţeleg ceea ce citesc, nu pot argumenta ipoteze...
Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor ca...
Studenţii pot face doi ani de studiu într-unul singur, potrivit unui amendament la legea învățământului universitar, aprobat joi de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor. Facilitatea...
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani au semnat joi, 27 aprilie la Botoșani, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, dedicat dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul elevilor din învățământul...
Dezbaterile la proiectul legii învăţământului preuniversitar au fost finalizate, miercuri, de Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor. Proiectul a fost adoptat în comisie, cu amendamente, cu...
Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor a finalizat miercuri dezbaterile la proiectul legii învăţământului preuniversitar, fiind adoptat în comisie, cu amendamente, cu 13 voturi „pentru”, 4...
Consiliul Naţional al Elevilor consideră alarmant amendamentul votat în Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor și solicită eliminarea articolului privind exmatricularea din legea Educației, relatează agerpres.ro....
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a derulat la nivelul județului Botoșani activități de Educație Juridică în trei proiecte. Urmare a Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Ministerul...