Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a întâlnit astăzi, 10 februarie 2022, cu salariații Instituției Prefectului – Județul Botoșani, care în intervalul orar 10.00 – 11.00 s-au...
Primarul Comunei Concești, cunoscut ca fiind unul dintre marii fermieri ai județului Botoșani, își donează pe termen nelimitat salariul pentru persoanele cu probleme medicale din comună....
Garda de Mediu de la Botoșani susține că nu exista pădure, pădurice sau bucată de câmpie fără să fie supravegheată de șorecarul ei, iar un astfel...
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut publică lista adăposturilor de protecție civilă luate în evidență, în toate localitățile de pe teritoriul României, iar 58...
Producătorul de energie termică în sistem centralizat din municipiul Botoşani, societatea comercială Modern Calor SA, realizează venituri consistente din vânzarea de energie electrică, a declarat, pentru...
În România, cetățenii care la sfârșitul anului 2021 dețineau un mijloc de transport trebuie să plătească în acest an impozit pentru bunul respectiv, scrie alba24.ro. Impozitul...
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a inspectat mai multe zone din Centrul Istoric semnalate ca fiind nevralgice, unde a descoperit o multitudine de nereguli. Acțiunea de...
Podul de la Talpa de peste râul Siret este unul dintre proiectele pe Consiliul Județean Botoșani vrea să le deblocheze. Vineri, a fost aprobată hotărârea de...
Județul Botoșani va avea în acest an un #buget axat pe #investiții, cheltuielile la capitolul #Dezvoltare reprezentând 52,55% din bugetul total de 488.762.000 milioane lei, aproximativ...
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, joi, o hotărâre prin care elimină obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în mall-uri. Prin decizia CNSU...