Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor...
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară, în această perioadă, o acțiune de amploare ce vizează identificarea persoanelor care încalcă prevederile legale privind...
Un nou serviciu online pentru cetățenii români. Certificatul pentru atestarea domiciliului poate fi obținut online (semnat electronic) începând de marți, 10 iunie, de către utilizatorii care...
Marți, 10 iunie, candidații au susținut proba obligatorie la Limba și literatura română. Au fost 98.542 de candidați prezenți dintr-un total de 99.823 înscriși la această...
Într-un spital din România, mulți copii ajung să suporte intervenții chirurgicale inutile. Asta pentru că, medicii sunt nevoiți să meargă pe bâjbâite, doar cu suspiciuni de...
Din 2026, se aplică noi reguli pentru călătoriile cu avionul: reglementările Uniunii Europene impun restricții mai stricte privind lichidele din bagaje și introduc sistemul ETIAS (European...
Sf. Luca a fost un om de știință vestit al vremurilor sale. Fiind profesor de chirurgie, era foarte apreciat în lumea medicală pentru descoperirile pe care...
Pirotehnicienii din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Botoșani și Suceava au participat, astăzi, la o sesiune comună de pregătire practică, în localitatea Tudora. Scopul principal...
O acțiune desfășurată de jandarmi în urmă cu două zile, în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile,...
Parteneriat pentru siguranță: Profesorii din Botoșani și ATOP, implicați activ în campania „Un cămin sigur pentru copilul tău” Campania de informare și educare preventivă „Un...