Acestea vor fi nefuncționale de vineri, 29 iulie, începând cu ora 12, urmare a unor lucrări de mentenanță la sistemul informatic; Sunt afectate platformele digitale, Call...
O delegație a companiei Hidroplasto a demarat lucrările de montare a rosturilor de dilatație pe DJ 118B Strugari – Răchitiș, din județul Bacău, contribuind astfel la...
Referitor la situația efectelor produse în contextul valului persistent de căldură, în cele 3.482 de puncte de prim ajutor și hidratare operaționalizate la nivel național au...
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că TIR-urile care merg spre Vama Siret au afectat infrastructura de drumuri judeţene şi comunale şi...
Consumatorii români, întreprinderile mici și mijlocii, serviciile sociale și industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, anunță...
Guvernul va aproba în curând hotărârea prin care este acordat un sprijin financiar cuplurilor sau persoanele singure pentru a efectua procedurile necesare obținerii unei sarcini, a...
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon are puterea de a-i vindeca pe cei care i se roagă şi-şi pun toată încrederea în Dumnezeu. Pe drept cuvânt a fost...
„Invitatul Zilei” în studioul publicației Botoșani24.ro a fost astăzi Mirel Manea, directorul Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani. Mirel Manea a vorbit despre Festivalul Instituțiilor de Cultură...
Salariul minim va fi mărit din nou, după negocieri cu sindicatele şi patronatele, iar România susţine instituirea salariului minim la nivel european, afirmă Cristian Vasilcoiu, secretar...
Pe 1 august începe Postul Adormirii Maicii Domnului, un post care ţine două săptămâni, până pe 15 august. Și Lăsata secului pentru post se face, în...