Elicopterul SMURD a fost chemat la Botoșani pentru a prelua o pacientă aflată în stare gravă. Femeia de49 de ani a suferit un infarct și medicii...
Preţurile medii ale alimentelor de bază din marile lanţuri comerciale au scăzut cu valori de până la 34%, în contextul aplicării prevederilor ordonanţei privind plafonarea adaosurilor...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) transmite că până la data de 15 august se asigură o nouă tranşă în valoare de aproximativ 625 milioane lei...
Poliţiştii de frontieră botoșăneni au descoperit în zona de competență mai multe colete cu țigarete de contrabandă, în valoare totală de peste 58.500 lei. În data...
Polițiștii din Dorohoi au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism a intrat în impact cu gardul unei locuințe, iar conducătorul...
Polițiștii din Mihăileni, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomîrla au organizat, duminică dimineață, o acțiune pentru prevenirea...
Duminică, în intervalul orar 07:00-11:00 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Județean Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea...
Duminică, în intervalul orar 13:00-14:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, împreună cu jandarmii au organizat o acțiune tip ”blitz”, în comuna...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au finalizat cercetările într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, comisă în...
Lucrările de asfaltare a ultimului lot din Drumul Strategic aflat în execuție se apropie de final. Constructorii mai au de turnat un sector de trei kilometri...