Sebi, așa cum îi spun prietenii, a avut dintotdeauna dorința de a-i ajuta pe cei din jur, dar și de a se alătura unor cauze nobile,...
Două persoane, una dintre ele fiind minoră, au fost rănite, vineri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi a...
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani împreună cu Filarmonica ,,George Enescu’’ Botoșani, invită peste 600 de elevi botoșăneni la CONCERTUL EDUCATIV ,,CĂLĂTORII MUZICALE”, ce se va desfășura în...
Un „șmecher” le cerea şoferilor o cotizaţie de 600 de lei pe lună pentru protecţie, banii urmând să ajungă la „cineva mare”, respectiv la un anume...
Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 iar ajutorul de 50 de euro pentru alimente ar putea fi continuat...
Docu-ficțiunea regizată de Vlad Petri și construită exclusiv din imagini de arhivă urmărește povestea fictivă, dar inspirată din dosare de la Securitate, a două femei –...
A început frenezia achiziționării porcului de Crăciun. Cei care vor să cumpere un porc mai mic pe care să îl crească pentru anul viitor trebuie să...
Legea privind extinderea ordinului de protecţie a fost modificată la Senat. Potrivit Ministrului Justiției, Alina Gorghiu, a fost introdus principiul că agresorul plăteşte. Aceasta a precizat...
Aproape o sută de persoane din județul Botoșani, în mare majoritate elevi, s-au înscris la Atelierul de Muzică Psaltică, care debutează astăzi, 3 noiembrie. Cu toții...
Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala au trăit în secolul al IV- lea, în timpul împăratului păgân Sapor, mare prigonitor al creștinilor. Pe parcursul lungii sale...