Măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504) a fost numit de popor: bun, mare şi sfânt. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor...
Depozitați furajele numai după ce au fost uscate în prealabil! În condiții de umiditate ridicată există pericolul de încălzire și autoaprindere. Astăzi, aproximativ 80 de...
Un proiect legislativ privind interzicerea publicităţii pentru ţigările electronice şi dispozitivele cu tutun încălzit a fost depus la Parlament. Inițiativa vine în contextul dovezilor ştiinţifice care...
La nivel național, numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 0,11% în primele cinci luni din 2023, comparativ...
Singurătatea ar putea crește riscul de declanşare a unei boli cardiace în rândul pacienţilor diabetici, potrivit unui studiu, informează DPA. Ar avea mai mare efect decât...
Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești, în timpul serviciului de patrulare, au observat un autoturism care a părăsit partea carosabilă și a...
Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul politiștilor de frontieră, însoțiti de câinele specializat în depistarea drogurilor, a jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de...
Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliției nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Corni, o autoutilitară condusă de un bărbat,...
Corul militar „Răzeșii” al Batalionului 335 Artilerie „Alexandru Cel Bun” din Botoșani va susține un recital de muzică și poezie patriotică și religioasă, după Sfânta Liturghie...
Un monument viu al medicinii românești, doctorul Leon Dănăilă a fost sărbătorit solemn de către parlamentarii PSD din Botoșani și liderii partidului cu ocazia împlinirii împlinirii...