Urmează o săptămână de caniculă, cu temperaturi de peste 35 de grade în multe zone ale țării. Vor fi însă și câteva episoade de furtuni, mai...
Festivalul Seri eminesciene a început pe data de 8 august 2025 cu seria de activități dedicate publicului tânăr, invitat să participe zilnic la Cufărul cuvintelor uitate...
În perioada 6-10 august va avea loc ‘Sommerfest Rădăuți -Muzica Comunităților’, festival ajuns la cea de a XI-a ediție, care se va desfășura la Casa de...
Executivul are pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 8 august, un proiect de lege care schimbă regulile de plată a pensiilor private. Potrivit noilor...
Așa cum a fost anunțat, Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret Seri eminesciene – muzică, film, poezie şi arte plastice, a cărui pregătire a...
Sfântul Miron, Episcopul Cretei, a fost contemporan cu Sfântul Antonie cel Mare și, datorită evlaviei și vieții sale curate, a primit de la Dumnezeu darul facerii...
Ajutoarele sociale și indemnizațiile pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav ar putea fi executate silit începând cu 1 ianuarie 2026, dacă beneficiarii nu își...
Gesturi care nu se vând, nu se cumpără, ci vin din inimă. Așa s-a născut, la Dorohoi, o inițiativă simplă și profundă: un transport cu 2.500...
Trei din patru români care își vor petrece concediul în străinătate în această vară au ales ca destinație țări precum Grecia, Bulgaria, Turcia și Italia iar...
Cu adâncă durere, dar și cu nădejde în Înviere, comunitatea din Broscăuți și împrejurimi l-a petrecut joi, 7 august, pe ultimul drum pământesc pe părintele Mihai...
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 7 august 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele extrase joi, 7 august 2025: Loto...
Șoferii care nu își achită amenzile de circulație în termen de 90 de zile ar putea rămâne fără permis de conducere. Măsura apare într-un nou proiect...
Locuitorii mai multor străzi din municipiul Botoșani vor resimți disconfort joi, 8 august 2025, din cauza unor lucrări programate la rețeaua de canalizare. S.C. Nova Apaserv...
Patriarhul Daniel a transmis, joi, 7 august, un mesaj la proclamarea canonizării locale de la Mănăstirea Sihăstria, prin care i-a numit pe Sfinții Cuvioși Paisie și...
Pensia de urmaș: În 2025, pensia de urmaș rămâne una dintre cele mai importante forme de sprijin financiar pentru familiile celor decedați. În contextul noilor măsuri...
Polițiștii de frontieră ieșeni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 4.750 de pachete cu ţigarete de...
Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției îi Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și sancționarea abaterilor la regimul rutier și prevenirea accidentelor rutiere, pe zona...
Marți ., polițiștii din cadrul Biroului Rutier și Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus...
Muzeul Județean Botoșani invită iubitorii de artă, în perioada 9-10 august 2025, începând cu ora 10.00, la ateliere de pictură pe sticlă dedicate adulților pasionați de...
Nopțile de 11 spre 12 august și 12 spre 13 august sunt cele mai bune pentru a observa curentul de meteori Perseide, informează Observatorul Astronomic ‘Amiral...
Tinerii din comuna Stăuceni vor avea ocazia să participe, la finalul lunii august, la o serie de activități organizate de voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români...