Ce început de campionat pentru fetele de la C.S. Unirea Noua Generație Săveni! Tinerele sportive continuă să impresioneze în Campionatul Național de Junioare III, reușind o...
Un număr de 56.531 firme au fost radiate la nivel național, în primele opt luni din 2025, cu 4,2% mai multe comparativ cu perioada similară din...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri din municipiul Botoșani, cercetați pentru săvârșirea...
Pe numele lui era emis un mandat de arestare preventivă. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 45 de ani, din...
Comunitatea din Albești este în doliu după trecerea la cele veșnice a lui Lică Ringhilescu, omul care a dăruit zeci de ani din viața sa artei...
Acasă, la serviciu, la școală, în centre comerciale sau pe stradă, indiferent de locul în care ne aflăm în momentul producerii unor inundații, cutremure, alunecări de...
Senatorul Doina Federovici a transmis un mesaj de condoleanțe familiei reputatului istoric și muzeograf Gheorghe Median, după ce acesta a trecut în neființă. “O veste tristă...
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna...
Județul Botoșani pierde astăzi unul dintre cei mai devotați oameni ai culturii: istoricul, cercetătorul și muzeograful Gheorghe Median, o personalitate care și-a legat întreaga viață de...
O treime dintre medicii și asistentele medicale din Europa recunosc că suferă de depresie. Sunt concluziile unui sondaj publicat vineri de filiala europeană a Organizației Mondiale...
Anul 2025 a avut a treia cea mai călduroasă lună septembrie înregistrată vreodată. Au fost temperaturi ridicate în apropierea polilor și în Europa de Est, potrivit...
Casele a două familii din localitățile Păun și Broșteni au fost în pericol, în ultimele ore, din cauza unor incendii izbucnite în jurul coșurilor de fum....
Fenomene astronomice extraordinare, în octombrie. Două comete trec pe lângă Pământ. Acestea vor fi vizibile în a doua decadă a lunii. Cele două comete urmărite de...
Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei († 850) s-a născut în Palestina din părinți creștini și a fost frate cu Sfântul Teodor „Scrisul”. Au învățat filosofia...
În urmă cu puțin timp s-a produs un accident rutier în județul Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, incidentul auto a avut loc în...
În perioada 01.01-2025-30.09.2025, Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 357 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual...
Maria Corina Machado, din Venezuela, a câștigat, la 10 octombrie, Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunțat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agențiilor de presă internaționale....
Joi seară, în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmerie a depistat, în apropierea Bisericii Roset din municipiul Botoșani, o minoră care figura în bazele de...
La activitate au participat peste 100 de elevi și cadre didactice și a fost organizată sub forma unui dialog cu privire la prevenirea faptelor antisociale la...
Joi, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de...
Peste 200 de tineri au participat, vineri, 10 octombrie 2025, la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de...