Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit, vineri, pentru control pe Drumul Județean DJ 282, în extravilanul orașului Săveni, un autoturism condus de bărbat de...
În această dimineață, participanții la Tabăra Militară Airsoft Agafton, organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani, în parteneriat cu Clubul Sportiv Airsoft Botoșani, au...
Un autoturism a fost vandalizat de un grup de trei-patru câini, vineri dimineață, în jurul orei 4.00, într-o parcare publică din municipiul Suceava, administrată de primăria...
Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei prin punerea...
Mamele vor beneficia, după naștere, de servicii de consiliere psihologică, potrivit unui proiect depus la Parlament. În prezent, aceste servicii sunt disponibile gratuit doar în perioada...
Aceşti doi sfinţi martiri erau originari din Asia Mică, dintr-un oraş al Frigiei. Epictet s-a născut din părinţi creştini şi a învăţat de mic carte, fiind...
Asociația Nevăzătorilor din Bacău a organizat marți, 5 iulie, la Sala Ateneu a Filrmonicii „Mihail Jora”, Concursul de interpretare muzicală rezervat artiștilor amatori cu deficiență vizuală...
Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații...
Joi, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri de 21 și 31...
Rapiditate, îndemânare, precizie, rezistență fizică și psihică sunt calitățile pe care le-au demonstrat participanții la etapa zonală a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, în...
„Invitatul Zilei” în studioul publicației Botoșani24.ro a fost astăzi Eugen Țurcanu, directorul Direcției Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani. La trei ani de la deschidere, Eugen...
Din cauza unei avarii apărute pe conducta de distribuție OL Dn 150 mm, localizată pe Calea Națională nr. 83 (Direcția Muncii), S.C. Nova Apaserv S.A. Botoşani...
Joi, Primăria Municipiului Dorohoi a semnat contractul pentru componenta de reabilitare și modernizare infrastructură rutieră din cadrul proiectului „Reabilitarea unităţilor de învăţământ şi de infrastructură rutieră”,...
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, circulă un autoturism al...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit, miercuri, identificarea unui tânăr de 32 de ani, din comuna Mihai Eminescu, pe numele căruia era emis...
Elicopterul SMURD a fost chemat joi la Botoșani pentru a prelua un bărbat de 46 de ani, cu probleme cardiace. Botoșăneanul a început să se simtă...
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un microbuz condus de un cetățean român, aproximativ 55 de litri de...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat în vederea...
La sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 2.965 șomeri (din care 1.380 femei), rata șomajului fiind de...
Un nou accident rutier a avut loc astăzi lângă municipiul Botoșani, în apropierea localității Răchiți. Două persoane, cu vârstele de 48 și 68 de ani, au...
Comuna Manoleasa se pare că a fost cea mai afectată comună din județul Botoșani în urma fenomenelor extreme înregistrate ieri după amiază. Acoperişurile a aproximativ 100...