Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr din localitatea...
Luni, poliția a fost sesizată cu privire la dispariția unui copil de 4 ani, lăsat în grija bunicii, în localitatea Durnești, județul Botoșani. Din primele verificări...
În weekendul trecut, cu ocazia Festivalului „Zilele Nordului”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți la Darabani, unde au desfășurat activități de prevenire adresate adolescenților și...
A XII-a ediție a festivalului Zilele Nordului, desfășurată între 31 iulie și 3 august 2025 la Darabani, a adunat peste 13.000 de participanți la 100 de evenimente culturale, artistice,...
Curentul de meteori Perseide, unul dintre cele mai populare fenomene astronomice ale anului, atinge maximul de activitate în prima parte a lunii august. Cu condiția unui...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privinţa unei femei, cetățean român, care a prezentat la control un...
Astăzi, copiii înscriși la Școala de vară organizată de Parohia „Pacea” din municipiul Botoșani au avut parte de o întâlnire specială cu pompierii, în cadrul unei...
Vești bune pentru părinții aflați în concediu de creștere copil, persoanele care beneficiază de indemnizație de acomodare pentru adopție și cei care primesc venit minim de...
Sindicaliștii din învățământ pichetează pentru a patra zi sediul Ministerului Educației și Cercetării și cer demisia ministrului Daniel David. Sindicaliștii scandează ‘Demisia’ și afișează mesaje precum...
Garda de Mediu Botoșani a început în forță controalele privind salubrizarea localităților și gestionarea deșeurilor municipale. Până acum, 25 de primării (UAT-uri), Asociația de Dezvoltare Intracomunitară...