Acești sfinți martiri și mărturisitori năsăudeni au fost apărători ai credinței strămoșești și ai neamului românesc. Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de ţărani liberi înrudiţi cu...
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Temciuc Viorica, născută la data de 29 noiembrie 1946 în localitatea Coțușca, județul Botoșani, cu domiciliul în Putureni, a fost...
Titularizare 2026: Ministerul Educației a publicat în consultare publică metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în învățământul preuniversitar, anul școlar 2026-2027. Documentul include și detaliile...
Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis cinci rechizitorii şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpați cercetați...
Conform calendarului ortodox și pravilelor bisericești, aflăm că în acest an se lasă sec pe data de 13 noiembrie și nu pe 14, așa cum suntem...
Fostul primar al comunei Mihai Eminescu din judeţul Botoşani, Verginel Dumitru Gireadă, va fi judecat pentru luare de mită în formă continuată, după ce a semnat...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean R. Moldova asupra căruia s-a descoperit, la controlul de...
Pe 14 decembrie 2025, la Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Cătămărăști-Deal, credincioșii vor trăi clipe de adâncă emoție și bucurie duhovnicească. În această zi binecuvântată,...
Echipa de implementare a Consiliului Județean Botoșani a participat, pe 7 noiembrie 2025, la conferința de lansare a proiectului „Promovarea turismului digital în zona transfrontalieră România–Republica...
Fostul ministru al Muncii, deputatul social-democrat Marius Budăi, cere liberalilor să susțină majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2026. El a făcut, marți,...