Cuviosul David s-a născut în jurul anului 450 în nordul Mesopotomiei. Fiind deja monah, din motive pe care nu le cunoaştem, a venit în Tesalonic împreună...
Inspectoratul General al Poliției Române a informat că în primele cinci luni ale acestui an, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenței domestice a înregistrat o...
Credincioșii din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Stejari, municipiul Botoșani,au cinstit așa cum se cuvine Nașterea Sfântului ocrotitor. Începând de aseară, când s-a săvârșit slujba...
Într-o declarație făcută sâmbătă la Iași, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că aproximativ 80% din prezentările înregistrate în unitățile de primiri urgențe ar trebui să...
Social-democrați au demonstrat – și nu o singură dată – că țin la rang de cinste și promovează cu consecvență valorile, autenticitatea, tradițiile și porturile românești....
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în apropierea localității Zăicești. În...
Sâmbătă, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că vineri, 23 iunie a.c., un bărbat, de 42 de ani, din comuna...
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță...
Un tânăr de 18 ani din Brehuiești, comuna Vlădeni, a pășit cu stângul în viața de șofer. După ce a băut bine, s-a urcat la volan...
Vineri, polițiștii din Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub...