Acest Sfânt Cuvios s-a născut în Antiohia Siriei în anul 521. Încă de la şase ani, după ce tatăl său, Ioan, a murit în timpul unui...
Acest sfant Mihail, dupa cum s-a invrednicit a fi de un nume cu ingerul cel mare al puterilor ceresti, tot astfel, si viata lui a fost...
Sfântul Mucenic Vasilisc a propovăduit minunile săvârșite de unchiul său, Teodor Tiron, pentru care a fost prins și obligat să jertfească zeilor, lucru care nu l-a făcut...
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu meşteşugul doctoricesc al...
Sfântul Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusei a trăit în primele veacuri ale creștinismului, mai precis în secolul IV după Hristos, în cetatea Prusa din provincia Bitinia...
Sfinții ieromonahi Nectarie și Teofan erau frați buni din familia nobiliară Apsaradon din Ioanina, familie ce a jucat un rol important in viața orașului. Cei doi...
Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 şi a intrat din copilărie în viaţa monahală. În jurul anului 1714, Cuviosul Sila a venit la Sihăstria Putnei....
Sfântul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viaţa...
Sfântul Terapont este considerat un mare vindecător. Numele sfântului are legătură cu verbul therapevo care înseamnă a vindeca. Sfântul Terapont a fost arhiereu al Sfintei Biserici...
Sfânta Muceniță Glicheria a trăit în timpul împăratului Antonin Piul (138-161) și a guvernatorului Savin, care stăpânea în Grecia. Ea s-a născut la Roma într-o familie...