Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică, au oprit pentru control, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un...
În noaptea de 12 înspre 13 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de investigare a criminalității economice, acțiuni speciale, transporturi și...
Pompierii botoșăneni au fost solicitați să stingă, în medie, două incendii pe zi, în luna februarie. Numărul evenimentelor cu foc s-a dublat, față de aceeași perioadă...
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a anunțat, miercuri, lansarea Sesiunii de finanțare nerambursabilă pentru anul 2025, scrie alba24.ro. Este vorba despre sesiunea anuală de finanțare...
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei. S-a născut pe 10 aprilie 1912, la Sulița, Botoșani, și a trecut la Domnul...
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită botosanenenii în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „La Academie” de Alexandra Felseghi și „Nebunia măririi” după Jean Variot. Sâmbătă, 15...
Guvernul va aproba în ședința de joi ajutoarele ‘one-off’ destinate pensionarilor cu pensii mici, sprijinul fiind de 800 de lei acordat în două tranșe egale, câte...
Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, s-a născut în preajma anului 758, la Constantinopol. A primit o educație aleasă, tatăl său, Theodor, fiind secretar al împăratului Constantin...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist TERMENI, CONCEPTE, SINTAGME… INNAMORAMENTO-UL: Concept pe care l-am întâlnit explicat dintr-o perspectivă atmosferico-afectivă de Aurel Maria...
ANAF a oferit explicații suplimentare cu privire la impozitarea veniturilor a căror sursă nu poate fi justificată, subliniind că impozitul de 70% se aplică doar în...