APIA a plătit aproape 40 de milioane de euro, sprijin financiar de urgență pentru crescătorii de oi și capre. Sunt peste 8000 de beneficiari. Agenția de...
Sfântul Marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305), s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină de origine greacă și a fost învățat din...
Mii de oameni au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul, un eveniment intens așteptat de credincioșii din Botoșani, care a avut loc astăzi, începând...
Guvernul României va declara zi de doliu național sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc. Decizia Executivului ar urma să fie oficializată în ședința de joi, printr-o hotărâre...
Muzeul Județean Botoșani, prin Secția de Artă Plastică, Etnografie și Științele Naturii, a organizat în această perioadă a Sărbătorilor Pascale o amplă expoziție de excepție: „Sacrul...
Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani anunță o nouă premieră dedicată celor mici: „Întâmplări din Pădurea Veselă”, un spectacol de păpuși regizat de Lenuș...
Un bărbat aflat în vacanță în zona Voronețului, a ajuns de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Suceava, după ce a fost mușcat de...
Pensiile și prestațiile sociale aferente lunii mai 2025 vor fi distribuite începând cu data de 2 mai, a anunțat marți Compania Națională ”Poșta Română”, relatează agerpres.ro....
Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Botoșani, împreună cu lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au desfășurat recent o...
Autoritățile au semnalat un nou tip de fraudă, bazat pe apeluri telefonice în care infractorii se dau drept reprezentanți ai Poliției Române sau ai Băncii Naționale...