Administratie
România și Ucraina DISCUTĂ extinderea punctelor de frontieră. Botoșani propune un nou punct de trecere la Darabani-Teioasa
Astăzi, 9 aprilie 2025, la Cernăuți, a avut loc o întâlnire bilaterală româno-ucraineană de nivel înalt, dedicată dezvoltării infrastructurii de frontieră dintre România și Ucraina. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților centrale și locale din ambele țări, cu scopul de a analiza situația actuală a punctelor de trecere a frontierei și de a discuta noi proiecte de cooperare transfrontalieră.
Din partea României au participat Victor Micula, ambasadorul României la Kiev, Cristian Dacica, consulul de la Cernăuți, și Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Delegația Ucrainei a fost condusă de Serhii Derkach, vice-ministru pentru Dezvoltarea Comunităților și Teritoriilor. De asemenea, la discuții au fost prezenți reprezentanți ai Consiliilor Județene din Satu Mare, Maramureș, Suceava și Botoșani, precum și oficiali ai regiunilor Transcarpatia, Odessa și Cernăuți, ai Direcțiilor Vamale și Polițiilor de Frontieră din cele două state.
Județul Botoșani a fost reprezentat de vicepreședintele ConstantinBursuc și de directorul executiv al Direcției de Dezvoltare și Promovare, Otilia Moruz.
Un punct important al discuțiilor a fost situația punctului de frontieră Racovăț (RO) – Diakyvtsy (UA), care a înregistrat în 2024 o creștere de 53% a numărului de călători față de anul precedent. În acest context, s-a propus creșterea înălțimii construcției de la acest punct pentru a permite trecerea camioanelor goale și a autobuzelor, în vederea fluidizării traficului și îmbunătățirii infrastructurii.
Agenda întâlnirii a mai inclus subiecte precum:
-crearea condițiilor de infrastructură pentru trecerea vehiculelor cu încărcătură la PTF Krasnoilsk – Vicovu de Sus;
– stabilirea termenelor de finalizare a noilor puncte de frontieră Bila Țerkva și Sighetu Marmației;
– inițierea negocierilor pentru un acord interguvernamental privind verificarea comună la punctele de frontieră.
Un moment important al întâlnirii a fost propunerea formulată de vicepreședintele CJ Botoșani, Constantin Bursuc, privind înființarea unui nou punct de trecere a frontierei în zona Darabani–Teioasa. Propunerea a fost bine primită de autoritățile române și ucrainene și urmează să fie detaliată în perioada următoare.
„Această întâlnire bilaterală reprezintă o oportunitate importantă pentru consolidarea cooperării între România și Ucraina și pentru dezvoltarea infrastructurii de frontieră, care va sprijini comerțul și transportul din ambele țări, având un impact direct asupra economiei locale și a relațiilor transfrontaliere”, a explicat Constantin Bursuc pepagina sa de socializare.
Urmăriți Botosani24.ro și pe
Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Eveniment
Zeci de șoferi verificați de polițiștii din Săveni. A plouat cu amenzi
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.
Totodată, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare.
Eveniment
Acțiunea polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.
În același context, au fost reținute 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Eveniment
Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru protecția animalelor și combaterea braconajului cinegetic
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pentru protecția animalelor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională comise la regimul cinegetic, în județul Botoșani.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și 15 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor OUG 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân.
Totodată, au fost efectuate 13 controale la domiciliu, fiind verificate 28 de exemplare canine.
Eveniment
Noi drepturi pentru pacienți: Vor avea dreptul la a doua opinie medicală și vor fi programați de medici la următoarea consultație
Noi drepturi pentru pacienți. Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi decontată de stat, potrivit unui proiect adoptat de Camera Deputaților. De asemenea, medicii vor fi obligați să direcționeze și programeze pacienții pentru investigații medicale ulterioare.
Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care aduce modificări importante la Legea 46/2003 privind drepturile pacientului.
Potrivit parlamentarilor, inițiativa are ca scop completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.
Noi drepturi pentru pacienți: programare pentru investigații ulterioare
Una dintre principalele noutăți introduse prin proiectul de lege este obligația medicului curant de a direcționa și programa pacientul la următoarea consultație sau investigație necesară stabilirii diagnosticului.
Această măsură urmărește să reducă timpul de așteptare și incertitudinile cu care se confruntă pacienții în parcursul obținerii unui diagnostic.
Potrivit inițiatorilor, în practică mulți pacienți întâmpină dificultăți în accesarea etapelor următoare din procesul medical, fiind nevoiți să navigheze singuri prin sistem, ceea ce duce adesea la întârzieri în diagnosticare și tratament.
Noul cadru legislativ vine să rezolve această problemă prin crearea unui mecanism de programare la nivelul unității medicale în care s-a desfășurat consultația.
Dreptul la a doua opinie medicală
O altă prevedere importantă introduce dreptul pacienților asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la o a doua opinie medicală.
Această consultație suplimentară va fi plătită de sistemul de asigurări medicale. Ea poate fi solicitată pe baza investigațiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă situația o justifică.
Parlamentarii au explicat că dreptul la a doua opinie este o practică internațională recunoscută, care permite pacientului să consulte un alt specialist fără a fi nevoit să repornească întregul proces.
Măsura oferă o siguranță suplimentară pentru pacienți, în special în cazurile complexe sau când există incertitudini privind diagnosticul ori tratamentul propus.
Ce urmează
Proiectul de lege a fost adoptat pe 11 februarie de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.
Inițiatorii subliniază că scopul acestor modificări este completarea cadrului normativ existent privind drepturile pacientului, în vederea asigurării unui acces echitabil, continuu și eficient la servicii medicale de calitate, în special în contextul procesului de stabilire a diagnosticului.
-
Economie3 ani agoManagerul celei mai puternice companii de la Botoșani s-a sinucis
-
Eveniment3 ani agoCe se poate construi fără autorizație. Noi reguli pentru avizarea documentelor
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Biserica Ortodoxă este în DOLIU. Un preot îndrăgit, profesor universitar, și-a pierdut viața într-un accident cumplit
-
Eveniment4 ani agoFOTO: „Doamne, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân!”. Sute de oameni s-au rugat în genunchi la Buzeni
-
Actualitate3 ani agoDe la 1 august sau 1 septembrie 2023 salariul minim ar putea crește din nou
-
Actualitate3 ani agoFiica unor profesori de excepție din Botoșani a luat 10 la TITULARIZARE, una dintre cele șase note maxime la nivel național
-
Eveniment4 ani agoPlânge dealul, plânge valea: „Mor animalele de sete”. Aproape un sfert din judeţul Botoşani în pragul disperării din cauza apei
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers



