Actualitate
Elevi din municipiul Botoșani, culeși din baruri de polițiști și duși în sălile de curs
La data de 7 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică au organizat o acțiune pe linia creșterii gradului de siguranță a elevilor în unitățile de învățământ și prevenirea absenteismului școlar.
Activitățile s-au desfășurat în zonele adiacente a opt unități de învățământ, din municipiul Botoșani, iar în cadrul acestora au fost depistați 16 elevi care absentau de la cursuri.
În cazul acestora, vor fi întocmite informări către unitățile de învățământ la care sunt înscriși, în vederea luării măsurilor de monitorizare.
Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.
▼ Trimite știrea și prietenilor ▼
Urmăriți Botosani24.ro și pe
Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Educație
Botoșani: Rezultatele finale la Titularizare 2026, după contestații. Au fost publicate notele candidaților
În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata notelor peste 7 (șapte), la nivelul județului Botoșani, a crescut la 54,3%, cu 2,8% față de rezultatele inițiale (51,5%) și cu 9,7% față de 44,6% anul trecut.
Anul acesta, la nivelul județului Botoșani, au fost depuse 122 de contestații. În cazul a 118 contestații (96,72%), notele au fost modificate astfel: pentru 68 de lucrări contestate notele inițiale au fost mărite, pentru 50 de lucrări notele inițiale au fost micșorate, iar 4 candidați au rămas cu notele nemodificate.
În centrele de evaluare au fost notate 530 de lucrări, iar pe tranșe de note, situația finală este următoarea: 288 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, 196 de candidați au obținut note între 5 și 6,99, restul obținând note sub 5 (cinci).
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină atât la proba scrisă cât și la inspecția la clasă/proba practică, minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților care au obținut media de repartizare minimum 7 (șapte), conform art. 74 alin. (3), lit. a) din metodologia-cadru a concursului național, sesiunea 2026, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la nivelul județului în care au susținut proba practică sau inspecția specială la clasă în profilul postului, indiferent de județul în care au susținut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va avea loc în perioada 5 – 6 august 2026, conform programărilor afișate pe site la adresa https://isjbotosani.ro/.
„Mă bucur că, în urma reevaluării contestațiilor, rata notelor peste 7 (șapte) la nivelul județului Botoșani a crescut față de rezultatele inițiale, cât și față de cele înregistrate anul trecut. Felicit toți candidații pentru implicare și seriozitate, iar celor care au obținut medii peste șapte le urez mult succes la etapa de repartizare pe posturi, programată în următoarele două zile." a declarat prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.
▼ Trimite știrea și prietenilor ▼
Eveniment
Șofer de 36 de ani, prins băut la volan, la Copălău. Avea 0,55 mg/l alcool în aerul expirat
Polițiștii din Flămânzi au oprit pentru verificări, în localitatea Copălău, un autoturism aflat pe marginea drumului. La testarea cu etilotestul, aparatul a indicat 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul public, din localitatea Copălău, au observat un autoturism aflat pe marginea părții carosabile.
La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto, de 36 de ani, fiind condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
▼ Trimite știrea și prietenilor ▼
Eveniment
Bărbat dat în urmărire națională, prins la Ștefănești și încarcerat pentru furt
Un bărbat de 56 de ani, dat în urmărire la nivel național, a fost identificat de polițiști în orașul Ștefănești. Pe numele acestuia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, după ce a fost condamnat la 2 ani, 2 luni și 20 de zile pentru furt. Bărbatul a fost escortat și încarcerat la Penitenciarul Botoșani.
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au identificat, în localitatea Ștefănești, un bărbat, de 56 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 2 ani, 2 luni și 20 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Mai mult decât atât, bărbatul era dat în urmărire la nivel național.
Bărbatul a fost escortat și încarcerat la Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.
▼ Trimite știrea și prietenilor ▼
Eveniment
Trei tineri din Tudora, reținuți după ce ar fi bătut un tânăr într-un local
Trei tineri din comuna Tudora au fost reținuți pentru 24 de ore, după un conflict izbucnit într-un local din comună. Potrivit polițiștilor, cei trei, cu vârste neprecizate, l-ar fi agresat pe un tânăr de 19 ani, iar prin comportamentul lor ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. Aceștia urmează să fie prezentați instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, din comuna Tudora, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 02 august 2026, în timp ce se aflau în incinta unui local din localitatea Tudora, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate.
Prin comportamentul acestora a fost tulburată ordinea și liniștea publică.
Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 04 august, să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
▼ Trimite știrea și prietenilor ▼
-
Cultura2 zile în urmăVIDEO Părintele Ioan Cozma, instalat în Parohia Vorona Mare. „Să fim firești și să vedem cum am putea să ne mântuim”
-
Eveniment3 zile în urmăCinci vieți salvate, la Iași: Familia unui pacient aflat în moarte cerebrală a acceptat donarea organelor
-
Actualitate2 zile în urmăMOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (466)
-
Actualitate3 zile în urmăRomânia, în topul țărilor europene unde vârsta de pensionare va crește cel mai mult




