Joi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor...
Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla,...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, într-o autoutilitară, mai...
Fermierii pot transmite până pe 31 octombrie cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului trei al acestui an, informează...
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit, seara trecută , pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Rădeni, comuna Frumușica. O anexă...
Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena şi a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât şi în celebrele şcoli ateniene, devenind membru...
Momente de panică în această seară în comuna Albești, unde casa unei familii a fost la un pas să fie mistuită de flăcări, după ce un...
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 2 octombrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele extrase joi, 2 octombrie...
Ministrul Sănătăţii din noua generație de tineri care au avut acces la puterea din România, Alexandru Rogobete, le-a cerut managerilor de spitale şi şefilor de secţie...
FC Botoșani traversează o perioadă istorică, cu rezultate de excepție în Superliga și cu o serie de convocări importante la echipele naționale. Formația finanțată de Valeriu...