Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Botoșani, este dat dispărut după ce familia nu a mai reușit să ia legătura cu el...
Miercuri, 14 ianuarie, 30 de elevi de la Liceul Tehnologic ,,Elie Radu” din municipiul Botoșani au participat la o activitate preventiv-educativă desfășurată de Inspectoratul de Jandarmi...
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează în...
Autoritățile locale au venit cu precizări oficiale după incidentul produs la cea mai mare unitate de învățământ din municipiul Botoșani, unde o porțiune din plafonul unei...
Incident grav într-o unitate de învățământ din municipiul Botoșani. Astăzi, 14 ianuarie 2026, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au intervenit după ce în spațiul public...
Președintele Nicușor Dan a semnat miercuri decretul prin care ia act de demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării, a anunțat...
Bursele pentru elevi și studenți vor fi acordate și în 2026, dar în funcție de criteriile care au fost decise pentru acest an școlar. Sumele pentru...
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Siret, sesizați prin apel la 112, au efectuat cercetări la fața locului și au stabilit că un conducător auto, în vârstă...
Camerele radar ce vor fi montate în continuare pe drumuri naționale și autostrăzi vor permite Poliției să dea sancțiuni. Acestea vor fi conectate la sistemul e-Sigur...
Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au desfășurat, la începutul acestei săptămâni, o acțiune pentru prevenirea și...